Vestea CUMPLITĂ primită de Cristian Cioacă! Ce a decis Instanţa în urmă cu puţin timp

default

Dimensiune font:

| 18-06-2013 10:04

 
 
Judecătorii au decis că fostul poliţist, Cristian Cioacă, nu o poate moşteni pe Elodia, deşi a trecut un an de când a înaintat documentele pentru deschiderea succesiunii.

 

Dosarul privind succesiunea a fost trimis instanţei de notarul la care Cristian Cioacă a încercat să împartă averea. Instanţa a decis să suspende procesul privind împărţirea bunurilor familei până când va fi dată o soluţie în procesul de omor.
În cazul în care Cristian Cioacă va fi găsit vinovat, atunci fostul poliţist nu va putea să moştenească nimic de pe urma femeii.
Copilul celor doi va fi cel care va moşteni totul. În schimb, dacă decizia va fi favorabilă lui Cioacă, atunci el va putea sa primească o parte dintre bunurile care i-au aparţinut avocatei, restul ajungând la copilul lor, susţine PROTV.
Pe numele Elodiei sunt trecute un apartament, o garsonieră precum şi o maşină. De asemenea, avocata mai avea câteva bijuterii şi blănuri valoroase.
Pentru ultimele, familia Ghinescu l-a dat în judecată pe Cristian Cioacă pe care îl acuză de furt între soţi.


Mai mult: Vestea CUMPLITĂ primită de Cristian Cioacă! Ce a decis Instanţa în urmă cu puţin timp - Ştiri interne | Libertatea.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Amina a uimit o lume întreagă cu frumusețea ei nepământeană – Galerie Foto
30/10/2020 23:47

O fetită de 11 ani din Cecenia, o regiune a Federatiei Ruse, i-a uimit pe internauti cu frumusetea răpitoare. Amina Ependieva are o trăsătură care o face unică. Fetita cu albinism Amina Ependieva, fet ...

 Bătaie între femei în familia lui Kim Jong-un. De ce s-au certat sora și amanta dicatorului. Unde a dispărut soția
30/10/2020 18:14

  Lupta pentru putere in Coreea de Nord este aprigă, in ciuda faptului că există un singur lider suprem de nestrămutat: dictatorul Kim Jong-un. Cele mai noi permutări de influenţă s-au petrecut, in ...

 Un playlist sinistru, lansat de NASA de Halloween
30/10/2020 14:48

  Cutremure de pe Marte, Calea Lactee şi vartejuri de gaze de pe Jupiter sunt reprezentate prin sunete intr-o nouă compilaţie a NASA, intitulată „Sinistre Sounds of the Solar System”, lans ...

 Cum să-ți decorezi casa de Halloween ca să aduci poliția la ușă. S-a întâmplat în Dallas
30/10/2020 14:30

  Steven Novak, un bărbat din Dallas, a făcut politia să se prezinte la el la usă după ce mai multi vecini din zona au alertat autoritătile cu privire la decorul violent de Hallowen. Totul părea a ...

 O femeie de 72 de ani a fost trimisă în judecată pentru omor. Ea și-a ucis fratele imobilizat la pat
30/10/2020 13:57

  Tribunalul Brăila a stabilit, pe 10 octombrie, legalitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală in cazul Drăgostinei Mălureanu, o femeie de 72 de ani, care a fost trimisă in judecată ...

VIDEO - Cum te poți împrieteni cu un liliac. Cele mai ciudate animale de companie
30/10/2020 13:43

 Ce-ar fi dacă intr-o zi ati primi in dar un pui de lamă ori de urs koala sau chiar un pui de liliac alb? Chiar dacă pare de greu de crezut, chiar si ei pot fi animale de companie.    

 VIDEO - Prima nuntă homosexuală în armata Taiwanului
30/10/2020 12:56

Două femei ofiţer au devenit primele cadre militare care s-au căsătorit cu partenerele lor civile de acelaşi sex in cadrul unei ceremonii in masă organizate de armată in Taiwan, un alt punct de referinţ ...

 Adolescent împușcat de Poliția rusă după ce a vrut să dea foc unei secții de poliție și a înjunghiat un agent
30/10/2020 11:45

  Politia rusă a impuscat mortal un adolescent de 16 ani in regiunea majoritar musulmană Tatarstan după ce tanărul a incercat să dea foc unei sectii de politie si a injunghiat un agent, au spus viner ...

 Un preot din București a fost prins băut la volan
30/10/2020 10:51

  Incidentul s-a petrecut intr-o localitate din Giurgiu, transmite Romania Tv. Preotul  de 48 de ani din Bucuresti a fost oprit in trafic si pentru că mirosea a alcool, a fost pus să sufle in fiol ...

VIDEO - Minutul de relaxare - Bătaie între doi cocoși
29/10/2020 20:16

   Nervosi nevoie mare, cocosii dintr-o gospodărie s-au luat la bătaie. Cine a castigat? Cel din rasa Leghon sau cel de casă?     

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei