VIDEO Cel mai mare radiotelescop din lume a fost inaugurat în China. FAST are un diametru de 500 de metri
Dimensiune font:
| 11-01-2020 15:47
Radiotelescopul FAST, telescop cu apertură sferică de 500 de metri şi cel mai mare din lume, a început sâmbătă după trei ani de teste să opereze oficial în provincia de sud-est chineză Guizhou, potrivit presei locale, citată de EFE
Telescopul este creat pentru a detecta viaţa extraterestră. FAST va detecta semnale din alte galaxii, exoplanete şi stele neutronice.
Radiotelescopul FAST (Five hundred meter Aperture Spherical Telescope) este format din 4.450 de panouri dispuse într-un carst care permite suportarea structurii, având configuraţia asemănătoare celei a Radiotelescopului Arecibo. Spre deosebire de Radiotelescopul Arecibo, care are o curbură sferică fixă, FAST foloseşte o optică activă, care se reglează pentru a crea parabole în direcţii diferite, cu un diametru efectiv de 300 metri.
FAST are un diametru de jumătate de kilometru şi este unul dintre principalele hituri tehnologice ale programului ştiinţific chinez.
Iniţial s-a crezut că va costa 700 milioane de yuani (aproximativ 110 milioane de dolari americani), dar în total au fost cheltuiţi 1,2 miliarde yuani (180 milioane dolari).
Potrivit inginerului şef, Jiang Peng, FAST va deveni "lider mondial" ca randament şi va permite "treptat" accesul astronomilor din întreaga lume.
De la începerea testelor, inginerul a descoperit 102 pulsari (stele neutronice care se învârt cu mare viteză şi emit periodic radiaţie electromagnetică), o cifră superioară - potrivit agenţiei naţionale Xinhua, celei descoperite de cercetătorii din Europa şi SUA în aceeaşi perioadă.
FAST este de 2,5 ori mai sensibil decât al doilea telescop cel mai mare din lume şi, potrivit cercetătorului Universităţii din Beijing, Li Kejia, va permite explorarea cu patru ori mai multe porţiuni ale spaţiului decât actualele cercetate de cele mai puternice radiotelescoape din lume.
Potrivit unui studiu publicat luni, nucleul Pămantului, care poate fi considerat o "planetă in interiorul planetei", nu se mai roteşte şi chiar s-a intors in sens invers, relatează AFP.
Un ade ...
Vulturul negru este o pasăre răpitoare de zi de talie foarte mare, din familiei Accipitridae. Este cea mai mare pasăre răpitoare din Europa. În Europa mai există doar cateva zeci de exemplare de vult ...
La 8 ianuarie 1642 a incetat din viaţă italianul Galileo Galilei, matematician, astronom şi fizician renascentist italian.
Galileo a scăpat in extremis de arderea pe rug, insă a fost condamnat la inchisoa ...
Utilizatorii de Windows 7 sau Windows 8.1 incă au la dispozitie upgrade-ul gratuit la Windows 10, dacă PC-ul folosit este compatibil.
Începand cu data de 10 ianuarie 2023, Microsoft va retrage in mod o ...
Catastrofa nucleară de la Cernobal, din 26 aprilie 1986, a generat o serie de cercetări in legătură cu cauzele producerii exploziei. Cum s-a intamplat să fie aruncat capacul gigantic al unui reactor, avand ...
Sezonul rece este o perioadă complicată pentru toată lumea, fiindcă atat temperatura de afară, cat si cea din interior dau mari bătăi de cap oamenilor. Din fericire, temperatura din casă p ...
De la 1 ianuarie 2023 WhatsApp nu va mai functiona corespunzător pe 49 de smartphone-uri, inclusiv pe unele telefoane Apple, Samsung sau Huawei, relatează metro.co.uk.
„Device-urile si programele se ...
Înconjurat de zgarie-nori şi de structuri opulente, precum luxosul hotel Burj Al Arab şi cea mai inaltă clădire realizată de om, Burj Khalifa, al cărui varf străpunge cerul pană la 828 de ...
Peste 160 dintre cei mai inteligenţi oameni ai lumii sărbătoresc revelionul la Cluj, in cadrul evenimentului Silvensa 2022.
Potrivit unui comunicat transmis, sambătă, de organizatori, Mensa Romania ...
Legislatia europeană care ii obligă pe toti producătorii de electronice să folosească un port standard de incărcare pentru dispozitive precum smartphone-uri sau laptopuri intră in vigoare marti, insă co ...
Adauga comentariul tau