VIDEO Cum arată acum prima autostradă care va atrage bani din PNRR: „Lucrări spectaculoase

autostrada

Dimensiune font:

| 07-07-2021 12:33

 Prima autostradă care va beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și reziliență (PNBRR) este deja în lucru, circa 42 de kilometri pe care constructorul a început execuția de câteva luni, dar cu progrese vizibile. „Constructorul a turat motoarele”, apreciază Asociația Pro Infrastructura care spune că lucrările sunt spectaculoase pe tronsonul de autostradă de la Nădășelu la Zimbor.

„Lucrări spectaculoase în superbele și capricioasele dealuri transilvănene pe Autostrada A3 Nădășelu-Zimbor. Antreprenorul general, UMB, a turat motoarele și progresul este vizibil după doar câteva luni de la startul șantierului, volumele excavate în acest scurt timp fiind impresionante”, a notat Pro Infrastructura, care a publicat un video realizat din dronă cu șantierul.

„Nici subcontractorul Zublin, recunoscut ca lider în România pe execuția de piloți forați, nu se lasă mai prejos, aducând pe lot 9 foreze pe care le-a pus la muncă în apropierea nodului Nădășelu (începutul filmării din dronă). Sperăm că antreprenorii își vor păstra efervescența în teren și le dorim cât mai PUȚINE alunecări de teren serioase (au deja trei la activ) și probleme care ar putea împinge inaugurarea celor 30 de km din AutostradaTransilvania după 2023”, a detaliat Asociația Pro Infrastructura.
 
---
 

Prima autostradă finanțată prin PNRR

 

Înafară de cei 30 de kilometri de la Nădășelu la Zimbor, UMB mai are contractată și porțiunea de 12 km de la Zimbor la Poarta Sălajului, în total cei 42 de kilometri care sunt incluși la finanțare prin PNRR.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat duminică la Timișoara că primii bani pe PNRR vor veni până la finalul anului, iar pe proiectul de pe A3 vor fi făcute plăți curând.

  • „Noi avem deja o parte din proiecte (n.r. de pe PNRR) în derulare, spre exemplu autostrada A3 dintre Nădășelu și Poarta Sălajului. E în construcție și vom plăti facturi în curând. Mecanismul de decontare va fi disponibil când va fi aprobat aprobat planul întreg al României. Se fac câte două viramente anuale. Termenul de aprobare al PNRR de către comisie este septembrie. Anul acesta vor fi primele decontări”, a spus Drulă.
 
 
---
 
Lucrările au demarat în forță în luna februarie, atunci când zeci de utilaje ale UMB au intrat în teren pentru a amenaja șantierul. Atât de impresionantă a fost mobilizarea din acel moment încât șantierul autostrăzii părea că apăruse peste noapte.

Primele imagini video fuseseră publicate pe forumul peundemerg.ro, iar unul dintre utilizatori remarca mirat: „Incredibil cât de repede avansează UMB. Acum o săptămână nu era nimeni aici”.
 
3 Nădășelu - Zimbor:

Sector: SECTIUNEA 3A SI SECTIUNEA 3B, SUBSECTIUNEA 3A2: NADASELU - MIHAIESTI SI 3B1: MIHAESTI ZIMBOR
Lungime: 30.06 km
Antreprenor: Asocierea Spedition UMB - Tehnostrade - Electromontaj
Valoare: 1.39 mld lei (fără TVA) / 9.6 mil euro per km
Contract semnat: 22 septembrie 2020
Durată: 12luni proiectare + 24 luni execuție
Data finalizării: Q4 2023

A3 Zimbor - Poarta Sălajului:

Sector: SUBSECTIUNEA 3B2: ZIMBOR - POARTA SALAJULUI
Lungime: 12,24 km
Antreprenor: Asocierea SA&PE Construct - Spedition UMB - Tehnostrade
Valoare: 680,40 mil lei (fără TVA) / 11,5 mil euro per km
Contract semnat: 1 iulie 2020
Durată: 12 luni proiectare + 24 luni execuție
Data finalizării: Q4 2023
 
 
 
 

AUTOSTRĂZILE FINANȚATE PRIN PNRR


MTI propune spre finanțare prin PNRR următoarele obiective de investiții:

  • A7 – Ploiești - Buzău - Focșani - Bacău - Pașcani
Ploiești - Buzău: 63 km (6 stații cu 28 puncte de încărcare);
Buzău - Focșani: 83 km (8 stații cu 40 puncte de încărcare);
Focșani - Bacău: 96 km (13 stații cu 66 puncte de încărcare);
Bacău - Pașcani: 82 km (9 stații cu 50 puncte de încărcare);

Total: 324 km (36 stații cu 184 puncte de încărcare)

  • A8 – Tg. Mureș - Miercurea Nirajului și Leghin - Pașcani
 
Tg. Mureș - Miercurea Nirajului: 25 km;
Leghin - Pașcani: 34 km;

Total: 59 km (8 stații cu 40 puncte de încărcare)

 
  • A1 - Margina - Holdea: 9 km (2 stații cu 10 puncte de reîncărcare)
  • A3 – Nădășelu – Poarta Sălajului: 42 km (6 stații cu 30 puncte de încărcare).
 

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:00

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. NUTRIROM S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 7236/99/2015 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele active ale debitoarei: Nr. crt. Denumire activ Buc Valoare de pornire la licitație–100% lei–fără TVA. 1. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS07NTR 1 33.000 2. Autoutilitara N2 Volkswagen CRAFTER STI 130 – IS08NTR 1 34.400 3. Autoutilitara N1 Volkswagen CRAFTER STI 128 – IS10NTR 1 39.100. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO26BUCU2672235340638RON deschis pe numele debitoarei la Alfa Bank;- actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com. Lichidator judiciar , ALFA & OMEGA INSOLV I.P.U.R.L.
Se pregătesc sancțiuni dure pentru șoferi: Amenzi de mii de lei dacă nu se respectă aceste reguli de circulație
26/09/2021 09:22

Atentie, soferi! Codul Rutier ar putea avea parte de modificări importante după ce Politia Romană a cerut cresterea punctului de amendă si mărirea perioadei de suspendare a permisului in cazul contraventii ...

VIDEO/Tronsonul A3 de la Târgu Mureș la Ungheni Cum arată acum primul tronson de autostradă care ar putea fi inaugurat în 2021
24/09/2021 13:03

Circa 9 km de sosea rapidă, din care 4,5 km de autostradă si 4,7 km de drum cu patru benzi si separator de sens ar urma să fie dati traficului pană la finalul anului sau chiar si mai devreme. Lucrările sun ...

Mare atenție, șoferi! Această greșeală vă poate aduce amenzi de până la 40.000 de lei
23/09/2021 23:42

Vesti importante! Potrivit unui proiect de lege soferii ar putea primi amenzi de maximum 40.000 de lei lei dacă isi parchează masinile pe plaje, diguri si faleze. Proiectul de la Senat vizează, in esentă, ...

România, codaşa UE la numărul de autovehicule la 1.000 de locuitori
23/09/2021 08:54

Romania a rămas şi in 2019 pe ultimul loc in Uniunea Europeană in privinţa ratei de motorizare, cu 357 de autoturisme la mia de locuitori, dar in perioada 2015-2019 a avut cea mai mare creştere (34%) a num ...

Cum verifici „de acasă” istoricul unei mașini second-hand. Toate informațiile necesare unei decizii de cumpărare corecte
22/09/2021 08:43

 Într-o piată auto second-hand in crestere, atrasă si de contextul delicat in care se găseste industria auto din cauza crizei semiconductorilor, să cumperi o masină rulată bazandu-te doar pe ...

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca termenul pentru finalizarea Autostrăzii Unirea să fie 31 decembrie 2030.
21/09/2021 22:00

Camera Deputaţilor a decis, marţi, ca termenul pentru finalizarea Autostrăzii Unirea să fie 31 decembrie 2030. Deputaţii au adoptat, cu modificări, OUG 105/2020 pentru completarea Legii nr. 291/2018 priv ...

Ce poți să faci dacă uiți să plătești rovinieta și treci printr-o zonă cu camere. Toți șoferii trebuie să afle asta
20/09/2021 15:18

Din varii motive, multi conducători auto uită să plătească rovinieta si se trezesc că au omis acest detaliu abia după ce primesc amenda acasă. Ei bine, nu multi soferi stiu că pot scăpa de amendă. Ia ...

Cum îți recuperezi permisul suspendat. Portița legală care îți dă șansa să ajungi mai repede la volan
17/09/2021 09:18

Conducătorii auto care au permisul suspendat pentru o perioadă de 60 sau 90 de zile, au posibilitatea de a solicita reducerea acestui termen si pot reveni la volan mult mai repede. Perioada după care se poat ...

Sancțiuni dure pentru șoferii care încalcă aceste reguli de circulație. Schimbări în Codul Rutier!
17/09/2021 09:15

Poliţia Rutieră pregăteşte pedepse mult mai dure pentru conducătorii auto care nu respectă regulile. Sanctiunile vor fi mult mai mari pentru autoturismele care merg pe contrasens sau depăsesc linia conti ...

Cum i-a depășit un șofer cu tupeu pe „fraierii” care mergeau în coloană VIDEO
12/09/2021 11:23

 O inregistrare publicată pe Youtube arată modul in care soferul unui Volkswagen depăseste o coloană de masini prin partea dreaptă, manevră interzisă de Codul Rutier. O inregistrare realizată p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei