VIDEO Sonda chineză Chang'e 5 a aselenizat cu succes
Dimensiune font:
| 01-12-2020 21:01
Sonda spaţială Chang'e-5 a Chinei a aselenizat cu succes, marţi, în cadrul misiunii istorice de prelevare a unor mostre de pe suprafaţa Lunii, au relatat media chineze, citate de Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.
China lansează o misiune ce-și propune să aducă roci de pe Lună, pentru prima oară în peste 40 de ani
Chang'e-5 a atins marţi "cu succes" suprafaţa Lunii, a relatat postul CCTV, citând o sursă din cadrul agenţiei spaţiale a Chinei.
China a lansat sonda spaţială Chang'e-5 la data de 24 noiembrie.
Misiunea fără echipaj uman, denumită după zeiţa Lunii din mitologia chineză, îşi propune să colecteze şi să aducă pe Pământ material selenar care îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să afle mai multe despre originile şi procesul de formare a Lunii.
Misiunea va testa capacitatea Chinei de a colecta de la distanţă eşantioane din spaţiu, înainte de lansarea unor operaţiuni mai complexe.
În cazul în care misiunea va avea succes, China va deveni a treia ţară care colectează probe selenare, după ce Statele Unite şi Uniunea Sovietică au înregistrat astfel de reuşite cu decenii în urmă.
În următorul deceniu, China intenţionează să stabilească o bază robotizată pe Lună pentru misiuni de explorare fără echipaj uman. Acest deziderat urmează să fie realizat prin misiunile Chang'e-6,7 şi 8 în anii 2020 până în anii 2030, înaintea misiunilor cu echipaj uman.
De asemenea, China are în plan aducerea unor eşantioane colectate de pe Marte până în 2030.
Pietrele călăuzitoare din Georgia sunt uneori numite „Stonehenge-ul american” datorită formei si dimensiunii lor, dar mai ales pentru misterul din jurul monumentului si al creatorilor săi. ...
NASA a publicat miercuri, 24 februarie, o fotografie panoramica spectaculoasa a zonei de pe planeta Marte, unde a aterizat roverul Perseverance saptamana trecuta, informeaza AFP.
In fotografia recon ...
Parasuta folosită de roverul Perseverance al NASA pentru a ateriza pe Marte continea un mesaj secret, introdus de un inginer din echipa care a lucrat la rover, scrie Los Angeles Times.
Inginerul Ian Clark ...
Anul 2020 a fost benefic pentru descoperirile stiintifice formidabile. Observatorul Gaia al Agentiei Spatiale Europene (ESA) a publicat cea mai detaliată hartă a Căii Lactee, dezvăluind locul in care se afl ...
Academia Oamenilor de Stiintă a rămas fără bani după ce USR a pus mari presiuni ca institutiei să-i fie tăiată toată finantarea. Guvernul condus de un premier liberal a reusit asadar performanta de a l ...
În capitala japoneză Tokyo, chioşcurile unde se vinde cafea au fost robotizate, pentru a evita riscul contaminării cu COVID-19.
Singurul "angajat" al chioşcului este un roboţel. Astfel, ...
De-a lungul evoluţiei humanoizii s-au schimbat. Au devenit mai indemanatici, mai inteligenţi şi au ajuns să stăpanească lumea. Au avut insă şi de pierdut. De exemplu, un os care se găseşte la ma ...
Roverul Perseverance al NASA a reusit să ajungă cu bine pe suprafata lui Marte, trecand cu succes de cele ”sapte minute de groază” de după intrarea in atmosferă. Misiuena a costat 2,7 mil ...
Multumită unei actiuni de marketing geniale a companiei De Beers, diamantele sunt foarte căutate in lumea intreagă. Găsirea unor locuri bogate in diamante poate fi o provocare, insă prezent ...
O echipă de cercetători de la Consiliul Superior de Investigaţii Ştiinţifice din Spania (CSIC) au reuşit crearea unui nanomaterial capabil să elimine coronavirusul şi care ar putea fi utilizat la măşt ...
Adauga comentariul tau