Vineri, de ziua onomastică a Suveranului Pontif, sărmanii vor primi a doua doză de vaccin

Pope_Francis_Korea_Haemi_Castle_19

Dimensiune font:

| 23-04-2021 08:54

23 aprilie, ziua în care este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, este o zi specială şi pentru Jorge Mario Bergoglio, suveranul pontif, care vineri „își va sărbători onomastica” cu noi vaccinuri pentru săraci, relatează ziarul italian La Stampa, citat de Rador.

Cei nevoiași „vor fi în continuare în centrul atenției Sfântului Părinte. Un grup de 600 de persoane, dintre cele mai fragile și marginalizate, vor primi a doua doză de vaccin împotriva Covid-19 în sala Paul al VI-lea din Vatican”, a anunţat Oficiul Carităților Papale.

Advertisement
Aceşti bărbaţi şi femei „fac parte din cei aproximativ 1.400 de beneficiari ai campaniei de vaccinare începută în Săptămâna Mare de către Oficiul Carităților Papale în colaborare cu alte asociații”, precizează Cardinalul Konrad Krajewski.

Pe lângă primirea serului, „oamenii vor participa la petrecerea organizată pentru onomastica Sfântului Părinte, care le va face o surpriză plăcută”.

Oficiul Carităților Papale profită de această ocazie „pentru a mulțumi pentru generozitate multor persoane și realități care au participat la inițiativa „Vaccinul suspendat”, permițând, printr-un mic gest de apropiere, țărilor care altfel nu aveau cum, să se vaccineze”.

La fel ca în anii precedenți, subliniază Krajewski pentru Vatican News, Pontiful „a decis să ofere și să nu primească ceva, într-un pur stil evanghelic”. În 2020 a trimis ventilatoare în România; în anii precedenți, a dăruit tinerilor arhiepiscopiei din Milano 6.000 de coroane de Rozariu realizate pentru Ziua Mondială a Tineretului din Panama, iar săracilor de la cantina Caritas din gara Termini din Roma, un ou de ciocolată de 20 kg.

Site-ul web al Sfântului Scaun amintește că „vaccinarea bărbaților și femeilor cu vârsta peste 60 de ani, cu probleme fizice grave și dificultăți în accesarea instituțiilor de sănătate naționale, a început de la sfârșitul lunii ianuarie. Apoi, campania a fost reluată și în Săptămâna Mare, cu prima vaccinare a celor mai vulnerabili: câţiva oaspeți ai căminelor administrate de surorile Maicii Tereza, alte persoane asistate de Comunitatea Sant'Egidio și, de asemenea, de Medicina Solidale care administrează dispensarul „Madre di Misericordia ”, aflat sub Colonadele Sfântului Petru». Inițiativa caritabilă, cu vaccinul oferit celor 1.400 de persoane, „o picătură de dragoste”, potrivit cardinalului Krajewski, „intenționează să dea curs apelurilor Papei Francisc, în aşa fel încât nimeni să nu rămână exclus.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Baba Vanga și Nostradamus profețesc Al Treilea Război Mondial: ce oras va arde din temelii la inceputul conflagratiei
18/04/2024 20:57

 Baba Vanga este renumită pentru serie sa de previziuni, unele dintre ele extrem de tulburătoare. Multe dintre acestea au fost consemnate de presă incă din timpul vietii ei. Chiar si după moartea sa i ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/04/2024 07:58

 BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiar ...

Primele Denii din acest Post: Programul slujbelor la Catedrala Patriarhală
17/04/2024 11:12

In săptămana a cincea din Postul Mare, crestinii ortodocsi participă la primele slujbe numite Denii din parcursul anului bisericesc: Denia Canonului Mare – miercuri si Denia Acatistului Bunei Vestiri – v ...

HOROSCOPUL ZILEI
17/04/2024 08:20

 BERBEC Sunteti obligat să dati un răspuns cat mai rapid la propunerea care vi se face dimineata pentru o noua ocupatie sau contract. Aveti contraargumente puternice, dar parcă nimeni nu vrea azi să v ...

Horoscopul zilei
16/04/2024 04:27

  CAPRICORN Poate o s-aveţi o discuţie - de principiu - referitoare la locuinţa şi o să vă decideţi fie acum dacă vă luaţi alta, ori o renovaţi doar, fie in ianuarie - februarie. E posibil s ...

Horoscopul Zilei
15/04/2024 04:58

  BERBEC Responsabilităţile pe care le ai de indeplinit sunt mari şi pe termen lung TAUR Inventivitatea şi originalitatea nu lipsesc din comportamentul tău GEMENI Vă chivernisiţi in aşa fel b ...

HOROSCOPUL ZILEI
14/04/2024 04:00

Berbec Esti asaltat de multe cunostinte, rude sau prieteni Taur Atragi persoane care doresc să te asculte Gemeni Amicii iti vor sanctiona orice vorbă sau gest Rac Alege-ti cuvintele cu grijă si vorbes ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 14-20 aprilie 2024
13/04/2024 12:39

  Duminică, 14 aprilie – Duminica a 4-a din Post (a Sfantului Ioan Scărarul) La Catedrala Mitropolitană din Iaşi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopie ...

Părintele Necula, afirmația care înspăimântă: Staţi liniştiţi! Toată societatea este într-o derivă psihiatrică! - Marele păcat în postul Paștelui
12/04/2024 20:11

Prezent la Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului, preotul Constantin Necula, afirmatie care te va pune pe ganduri. „Staţi liniştiţi! Toată societatea este intr-o d ...

Biserica blestemată din Bărăgan, magnet pentru vânătorii de fantome. Masacrul din timpul războiului ce a făcut-o celebră
11/04/2024 16:52

Un lăcaş de cult din inima Bărăganului, construit in urmă cu mai bine de 170 de ani, a devenit faimos. Legendele care s-au ţesut in jurul bisericii vorbesc despre un masacru petrecut aici in timpul celui ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei