Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA a însumat aproape 2,5 miliarde de lei în primul trimestru

rca_ieftin_39555700

Dimensiune font:

| 23-05-2022 13:15

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA a însumat aproape 2,5 miliarde de lei în primul trimestru al acestui an, înregistrând un avans de 122% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunţat luni vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cristian Roşu.

"Anul 2022 a venit cu schimbări importante în structura vânzărilor de asigurări. După primele trei luni din acest an, primele brute subscrise pe segmentul RCA au ajuns la aproape 2,5 miliarde de lei, cu 122% peste primul trimestru din anul 2021. Pentru intermediari, care realizează cea mai mare parte a vânzărilor de RCA, diversificarea pieţei, concomitent cu o creştere substanţială a primelor brute subscrise, înseamnă mai multe resurse pentru dezvoltare şi pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor. ASF a arătat că este deschis la propunerile pieţei şi cred că doar prin dialog permanent şi prin respectarea legilor şi normelor putem menţine indicatorii aşa cum sunt acum, fără să fie nevoie de alte tipuri de intervenţii", a afirmat Cristian Roşu, la FIAR - Forumul Internaţional de Asigurări-Reasigurări, adresându-se jucătorilor din piaţa de asigurări.

Totodată, el a făcut referire la modificările propuse de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru repartizarea segmentului cu risc ridicat.

"Consider că împărţirea în mod egal a riscurilor este cea mai bună formulă. Piaţa asigurărilor de viaţă a crescut şi ea cu 18% în 2021, iar lucrurile arată bine şi în prima parte a anului 2022. În mod firesc, pe măsură ce consumatorul comun interacţionează din ce în ce mai mult cu produsele financiare, creşte şi nivelul de educaţie iar piaţa asigurărilor de viaţă va continua să crească", a subliniat Cristian Roşu.

El a precizat că asigurările de sănătate şi-au continuat creşterea şi în prima parte a acestui an "într-un ritm relativ bun".

"Piaţa a ajuns la prime brute subscrise de peste 184 de milioane de lei în primele trei luni din 2022, cu peste 22% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Indemnizaţiile brute plătite au crescut ceva mai rapid, cu 24%, la aproape 80 de milioane de lei. Suntem încă departe de potenţial în ceea ce priveşte asigurările de locuinţe, iar din acest punct de vedere ar ajuta foarte mult să fie adoptate schimbările aflate pe flux legislativ în ceea ce priveşte funcţionarea PAID. (...) Sper sa ne auzim la anul discutând despre o piaţă care trece pentru prima dată pragul de 3 miliarde de euro prime brute subscrise", a adăugat Roşu.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

GALERIE FOTO - Ce sunt fascinantele ciuperci bioluminiscente
15/08/2022 18:13

Peste 70 de specii de ciuperci sunt cunoscute de bioluminesce. Spre deosebire de alte organisme producătoare de lumină, ele strălucesc non-stop, desi, desigur, strălucirea lor stranie este cea mai vizibilă ...

Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei
15/08/2022 12:15

De astăzi, amenzile pentru lipsa rovinietei vor fi mai mari.  Noile tarife se regăsesc in Legea 241/2022, ce vine să modifice anexa nr. 2 a Ordonantei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului ...

Masa salarială din România a crescut cu 5 miliarde de euro în 2021
15/08/2022 09:45

  Masa salarială a ajuns in 2021 la un nivel-record in valoare absolută: 91 de miliarde de euro, in creştere cu aproape 5 miliarde de euro faţă de anul 2020. Ca pondere in PIB, masa salarială din Ro ...

Criza alimentară cuprinde Europa!
14/08/2022 12:15

În mijlocul unei crize alimentare mondiale, in care preţurile au atins valori record, Uniunea Europeană incearcă să impiedice apariţia unor probleme in aprovizionarea cu alimente. În timp ce ...

Un nou concediu în România! Firmele care nu îl acordă vor fi amendate
13/08/2022 10:15

Dacă pană acum concediul respectiv avea doar 5 zile lucrătoare, acum durata acestuia va creşte la 10 zile lucrătoare. Este vorba despre concediul paternal, proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru m ...

TRUST INSTALAŢII MONTAJ şi-a cerut insolvenţa; în 2021, firma administrată de Marin-Florin BOSNEA a înregistrat pierderi şi cea mai mică cifră de afaceri din ultimii 14 ani
12/08/2022 15:08

 TRUST INSTALAŢII MONTAJ SRL Breazu/Rediu (CUI/CIF: 19006713) a solicitat protecţia Legii 85/2014, iar această cerere de intrare in insolvenţă a dus la inregistrarea Dosarului nr.4584/9 ...

Prețul benzinei a scăzut
12/08/2022 13:45

Preţurile carburanţilor practicate de marile lanţuri de benzinării au scăzut comparativ cu finele lunii iunie, cu 58 de bani/litru in medie la benzina standard şi cu 56 de bani/litru la motorina standard, ...

Comuna Victoria, judetul Iasi anunta demararea proiectului: Extindere corp A, Scoala Ionel Teodoreanu, Victoria
12/08/2022 12:57

Comuna Victoria, judetul Iasi anunta demararea proiectului: Extindere corp A, Scoala Ionel Teodoreanu, Victoria

20 de sturioni pescuiţi ilegal din Dunăre, găsiţi în maşina a doi bărbaţi
12/08/2022 12:30

Poliţiştii de frontieră au găsit in maşina a doi bărbaţi din judeţul Tulcea 20 de sturioni pescuiţi ilegal din Dunăre. Cei doi sunt cercetaţi, iar sturionii au fost redaţi mediului natural. Garda ...

Weekend prelungit de Sfânta Maria. Câte zile libere legale vor mai fi în acest an
12/08/2022 11:00

Luni, 15 august, este zi liberă legală, fiind Adormirea Maicii Domnului. Pentru că sărbătoarea pică luni, urmează o minivacanţă dată de weekend-ul prelungit. Este ultima zi liberă legal din această ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei