Pro şi contra pedepsei cu moartea

default

Dimensiune font:

| 20-03-2013 05:05

* reintroducerea pedepsei cu moartea este dorită de destui ieşeni * juriştii spun însă că aceasta este aproape o misiune imposibilă, iar efectele măsurii sunt taxate ca îndoielnice * pedeapsa cu închisoarea pe viaţă, în prezent cea mai grea din sistemul penal românesc, are însă portiţele ei de scăpare şi a fost destul de rar aplicată după Revoluţie

Tupeul şi ferocitatea infractorilor îi fac pe români tot mai puţin miloşi. Pentru că nu se simt în siguranţă nici pe stradă, nici în propria casă, ei au început să se gândească la pedepse tot mai aspre pentru infractori, iar ieşenii nu fac excepţie de la regulă.
În prezent, cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul Penal românesc este închisoarea pe viaţă. Înainte de 1989 însă, exista şi posibilitatea ca răufăcătorii să plătească mai scump. Din 1957 şi până la momentul Revoluţiei, mai bine de 100 de români au fost executaţi, iar în alte 30 de cazuri, Nicolae Ceauşescu a comutat pedeapsa în 25 de ani de puşcărie. Abolirea pedepsei capitale s-a numărat printre primele măsuri postrevoluţionare, prin Decretul-lege 7/1990. Schimbările aduse Constituţiei au întărit interdicţia. Potrivit Legii fundamentale, „pedeapsa cu moartea este interzisă”.


Nu doar legile româneşti nu ne lasă însă acum să punem infractorii la zid. Carta Drepturilor Fundamentale, inclusă în 2007 în Tratatul de Reformă a Uniunii Europene, spune că „orice persoană are dreptul la viaţă”, dar şi că „nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat”.


Petiţii şi iniţiative legislative pentru a relua execuţiile
Totuşi, băţul european nu prea contează pentru cei care s-au săturat să se teamă pentru viaţa şi avutul lor. „Au început să apară din ce mai multe crime, violuri în plină zi, au început să apară din ce în ce mai multe clanuri care îşi dispută teritorii, răufăcătorii, odată ajunşi la închisoare, beneficiază de mult mai multă libertate şi respect din partea autorităţilor decât un om care primeşte o pensie, un ajutor de şomaj sau munceşte cu ziua ca să poată beneficia de un trai decent, trai care nu o să ajungă la nivelul celor din închisori. De aceea propun să introducem pedeapsa cu moartea pentru faptele grave -- omor, jaf armat şi celelalte fapte care se încadrează ca fiind grave”, arată autorul uneia dintre ultimele petiţii pe această temă, care a dorit să rămână anonim.
Argumentele istorice sunt şi ele invocate pentru astfel de iniţiative: „Pedeapsa cu moartea are o istorie lungă şi variată în România. Vlad al III-lea Ţepeş este cunoscut în toată lumea pentru că a executat mii de oameni prin tragere în ţeapă. Unul dintre succesorii săi, Constantin Hangerliu, a fost strangulat, împuşcat, înjunghiat şi decapitat de otomani în 1799. Horea şi cu Cloşca au fost traşi pe roată de către autorităţile imperiale austriece care stăpâneau în acel moment Transilvania”.
Nu doar oamenii simpli au încercat să schimbe legea. A trecut la atac şi un senator PD-L, Iulian Urban, care a promovat reintroducerea pedepsei cu moartea pentru pedofilie, omor deosebit de grav, pruncucidere, genocid, crimă organizată, terorism şi trădare naţională. Parlamentarul a fost inspirat de tragedia unei copile de 10 ani, violată şi ucisă: „Asemenea tragedii ajung, pe lângă pierderea vieţii unor copii, să provoace şi adevărate drame sociale ce tind să afecteze echilibrul normal al vieţii, raportat la faptul că un asemenea individ care iniţial ar fi condamnat la pedeapsa maximă de 25 ani ajunge să fie eliberat mai devreme, existând riscul să repete fapta şi să curme o nouă viaţă”.


O problemă complexă
Părerile juriştilor sunt însă împărţite. Procurorii se feresc să enunţe o opinie, deşi recunosc că n-ar strica mai multă severitate în cazul infracţiunilor de violenţă gravă şi stradală. „O anumită creştere se constată la infracţiunile stradale, care sunt şi foarte periculoase. De altfel, reprimarea acestora constituie o prioritate pentru mine, deoarece afectează nu doar persoanele implicate direct, ci ordinea şi liniştea publică. În primul rând, trebuie ca procurorii să manifeste o mai mare fermitate la propunerea de măsuri preventive pentru astfel de indivizi”, ne-a declarat dl Florin Căşuneanu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, programată deocamdată pentru 2014, situaţia s-ar mai putea schimba. Însă anchetatorii spun că acum nu prevederile legii sunt neapărat problema. „Codul Penal lasă judecătorului o marjă foarte largă în stabilirea pedepsei, existând diferenţe mari între limita minimă şi cea maximă. Cum este stabilită pedeapsa depinde şi de aprecierea acestuia, de climatul socio-economic din fiecare zonă”, a adăugat dl Căşuneanu.
Magistraţii sunt însă sceptici în ce priveşte efectele reintroducerii pedepsei capitale. „Pentru a opera o asemenea modificare a Codului Penal, trebuie întâi modificată Constituţia. De altfel, este greu de spus dacă introducerea acestei pedepse ar avea un rol preventiv. Cele mai multe infracţiuni sunt spontane, ele se consumă pe fondul consumului de alcool şi al unor probleme de natură psihică a făptuitorului”, ne-a spus un judecător.


Ce facem cu erorile judiciare?
Avocaţii se opun vehement unei astfel de idei, după cum era de aşteptat. „În primul rând, pedeapsa cu moartea nu e compatibilă cu sistemul nostru de principii morale. Suntem creştini, avem altă educaţie şi alte valori decât pragmatismul american. Pentru noi, viaţa e sfântă. De altfel, avem deja unul dintre cele mai aspre coduri penale din Europa, iar statisticile arată că acest fapt nu a înfrânat infracţionalitatea. Ce, acum violatorii sau criminalii nu ştiu ce riscă? Dar impulsiunile nu pot fi cenzurate aşa. În plus, dacă s-ar reveni la pedeapsa cu moartea, chiar că nu ar mai putea fi îndreptate erorile judiciare!”, crede dna Gianina Poroşnicu.
Ba chiar apărătorii consideră că, dacă e ceva-n neregulă acum, e... asprimea legii! „Dimpotrivă, avem nevoie de pedepse mai blânde. În prezent, pe lângă închisoarea cu executare, mai avem aplicarea articolului 18 indice 1 (fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiunii – n.r.), suspendarea condiţionată şi sub supraveghere a pedepsei. Executarea pedepsei la locul de muncă nu mai funcţionează, iar recidiviştii se duc direct la puşcărie. Dacă au condus de două ori fără permis, stau alături de cei condamnaţi pentru omor. Ar trebui să găsim instituţii care să acorde clemenţă, cum ar fi arestul la domiciliu, brăţara electronică”, a adăugat dna Poroşnicu


Ultimul ieşean împuşcat
Ultimul ieşean condamnat la moarte şi-a trecut în palmares o crimă atroce. Vasile Iacob, din Bosia, avea 22 de ani când a ucis trei săteni. Tragedia s-a întâmplat pe 11 septembrie 1983. La finalul unui meci de fotbal, tânărul a mai vrut să cumpere vin, dar îi lipseau 5 lei. Atunci s-a gândit să-i viziteze pe fratele şi cumnata bunicilor. Costache şi Maria Putină aveau 83, respectiv 73 de ani.
Iacob a intrat în grădina bătrânilor, le-a luat sapa şi toporul, după care le-a cerut 100 de lei şi a fost refuzat. O decizie fatală, au spus procurorii: „Inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului şi corpului victimei Putină Costache, care a căzut lângă sobă. Atunci Putină Maria, care era culcată pe pat, s-a ridicat şi l-a prins pe inculpat de haină cu mâna şi l-a muşcat de spate, motiv pentru care acesta i-a aplicat mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului”.
Primele lovituri nu l-au ucis pe Costache, dar Iacob nu s-a dat bătut: „Inculpatul a folosit împotriva victimei un cuţit cu care a aplicat în mod repetat mai multe lovituri în regiunea gâtului, care au dus la decesul acestuia. De asemenea, împotriva victimelor Putină Maria şi Costache, inculpatul a folosit şi o săpăligă cu care i-a lovit de mai multe ori”.
A treia victimă a fost Anica Azoiţei, sora Mariei, care a venit s-o vadă. „Inculpatul a luat din nou toporul şi a aplicat acesteia mai multe lovituri, despicându-i craniul şi creierul, secţionându-i măduva cervicală şi vasele gâtului”, au spus procurorii. Potrivit acestora, asasinul a căutat zadarnic bani şi, până la urmă, a stârnit un incendiu ca să scape de indiciile ce l-ar fi putut trăda. În fine, s-a... culcat, pe malul Jijiei. Când focul a fost observat de săteni, Iacob a venit chiar să ajute la stingerea lui!
După crimă, Iacob, care era lăcătuş mecanic, a rămas prin preajma anchetatorilor. El şi-a luat o zi liberă ca să le aducă apă legiştilor şi să ajute ca morţii să fie duşi la biserică. Mai mult, a asistat la înmormântare! Sângele rece dovedit nu l-a ajutat să scape nepedepsit. După trei luni, a fost arestat. Îl dăduseră de gol amprentele de pe sapă, dar şi sângele victimelor de pe pantofi.
După 1990, judecătorii ieşeni au dictat, în cel mai rău caz, detenţia pe viaţă. Şi aceste condamnări nu au ajuns încă la 20. Printre cei „răsplătiţi” astfel s-au aflat Valentin Baicu, cel care şi-a sugrumat nepoata şi l-a înjunghiat pe concubinul surorii sale şi pe mama acestuia, pedofilul Viorel Chirilă, care a violat şi ucis un copil de 15 ani, Gheorghe Gînţu, care şi-a asasinat fosta iubită, la puţin timp după ispăşirea pedepsei primite fiindcă şi-a ciopârţit soţia cu toporul şi a încercat acelaşi lucru cu mătuşa ei. Mai mult, doi dintre vieţaşi au fost deja liberaţi condiţionat! (Ştefana Czeller)

 

Jumătate dintre români au uitat de îndurare
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, 50 la sută dintre români ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. Un studiu realizat de Asociaţia Pro Democraţia a ajuns cam la acelaşi rezultat. Conform rezultatelor sale, 50 la sută dintre români ar fi de acord cu organizarea unui referendum pentru reintroducerea pedepsei capitale. Dintre aceştia, 91 la sută ar spune da măsurii.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

maria

Apr 08, 2013

doresc sa dau un exemplu iar dv sa trageti concluzii.un criminal in iasi ucide prin violenta un om nevinovat i se da o pedeapsa mica probabil ca instanta de judecata au gindit ca a fost o greseala, .dupa o perioada scurta savirseste alta crima comisa tot cu singe rece iar pedeapsa este de 14 ani dar mai ,mai chiar sa l scoata pe liber ca sa aparat. okperioada intre aceste doua crime nu a fost angajat nici o zi ceace ma face sa gindesc ca aceasta persoana nu stie ce inseamna sa fie angajat si sa plateasca tot ceace plateste un om cinstit cu servici.in schimb zilnic isi asteapta portia de mincare si drepturile care sint bune sau rele, dar ei se ridica din pat si maninca iar noi cei cinstiti ne da cineva ceva degeaba?io gindesc caci o persoana care se elibereaza dupa asa pedepse nu o sa i comvie sa fie cinstit doar singura solutie e sa faca alta crima care nu stii cine poate fi urmatoru asa ca unde e dreptatea?

alexandra

Mar 20, 2013

un om nu poate decide sa ia viata altui om. sa il tina legat da, asta poate face , insa sa ii ia viata, nu. maine, poimaine te va lua si pe tine si vor decide sa.ti ia viata ca ai comis o crima dar nu una oarecare ci interpretabila in sensul ca ai ucis stima nuscarui om - te baga la crima. suntem o tara civilizata cu inalt grad de moralitate, ajunge 25 ani pentru crima, etc. insa legea trebuie sa se aplice. mai bine lucram la coruptia din sistem astfel sa se aplice legea si inculpatul sa stea cu adevarat 25 ani, nu la fiecare punga cu bani sa aiba reducere cate 5 ani. deja daca acceptati pedeapsa cu moartea sunteti plasati din start ca criminali. un criminal e cel care ucide un nevinovat precum si cel care ucide un vinovat. cascati bine ochii.

stoica mihai

Mar 20, 2013

specific 2.300. roni lunar ne costa intretinerea unui detinut din banutii publici .

stoica mihai

Mar 20, 2013

ce bine ar fi sa se introduca pedeapsa cu moartea. deci moarte pentru moarte ..dar nu oricum. ci sa fie pedepsiti cum a fost pedepsit marele conducator de rascoala gheorghe doja. adica pentru ce sa munceasca comunitatea sa il intretina o sumedenie de ani in puscarie..... bani consumati din banii publici. si nui mica suma e circa 2.300. lei.. adica 3 salarii minime pe economie. care acesti bani pentru intretinerea criminalilor si a celorlalti infractori ar trebui sa ii suporte familiile lor. de ce sa suportam noi din banii publici nelegiuirile lor.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Se zdruncină serios imaginea Poliției Române! O polițistă oferea informații din interiorul instituției unei rețele de proxenetism
07/11/2019 10:34

 În dosar apare si numele unei politiste din localitatea Drăgănesti Vlasca, al cărei transfer la IGPR a fost negociat sub presiunea traficantilor, pentru a oferi retelei informatii din interiorul ...

Judeţele Moldovei, campioane la defrişări ilegale
11/10/2017 05:15

Pădurile Moldovei dispar sub privirile neputincioase ale autorităţilor, iar sute de tăieri ilegale sunt inregistrate prin aplicaţiile dedicate ori cele descoperite de organele abilitate. Potrivit ultimului ...

Topul bolilor provocate de stres
19/07/2017 16:25

Stresul este inamicul public numărul 1 al zilelor noastre. Ritmul alert de zi cu zi, presiunea socio-economică, varietatea stimulilor la care oamenii sunt expuşi astăzi in permanenţă, - toţi aceşti fact ...

O boală greu de controlat afectează întreaga Românie
19/04/2017 06:00

Fenomenul dependenţei de alcool face ravagii şi ii devin victime de la copii, pană la persoane in varstă. Tot mai mulţi ajung in ultima vreme cu probleme de sănătate, dar şi cu familiile distruse din ca ...

Modificările care au dus la degringolada în Educaţie
22/02/2017 05:48

 Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, a declarat că pană la sfarşitul anului va fi pregătită o nouă Lege a Educaţiei. „Conform programului de guvernare, pană la sfarşitul anului 2017 trebui ...

Regii licitaţiilor trucate
14/09/2016 06:00

În ultimul raport al Curţii de Conturi, judeţul Iaşi este menţionat de cele mai multe ori, fiind oaia neagră la capitolul cheltuirea banului public. Fie că este vorba de licitaţii publice, infuzii ...

Jumătate de secol în spital!
07/09/2016 18:21

Cine nu are bătrani, să-şi cumpere, spune o vorbă veche. Atat de veche, incat acum a căpătat un sens opus. Cine are bătrani, le vinde casele şi-i abandonează. Aceasta e realitatea cruntă infruntată d ...

Condamnare Voiculescu. Sentința în dosarul Telepatia. Minuta integrală
08/08/2014 21:41

  Dan Voiculescu a fost condamnat. Zece ani. Bunuri confiscate. Sechestru pe bani. Este, insă, doar unul din cei 12 condamnati in dosarul Telepatia.      Iată cum arată minuta d ...

Contabila grupării Corduneanu, expert bancar pentru milionarii irlandezi
24/07/2014 22:07

Secretele financiare ale unor milionari irlandezi au ajuns pe mainile unei contabile din Romania, pusă oficial sub acuzare pentru fraudarea mai multor bănci, in dosarul clanului ”Corduneanu”.  ...

Credinţă şi turism pe bani europeni FOTO
17/02/2014 11:45

Zeci de spaţii cu potenţial turistic din Moldova au fost transformate radical in urma unor ample proiecte cu finanţare europeană. Fie că au fost depuse de mediul de business din regiune, de autorităţi pu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei