210 milioane de lei, cifra de afaceri a Lemet
Lemet a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de aproape 210 milioane de lei, în creştere cu peste 20% comparativ cu anul 2011, se arată într-un comunicat al producătorului român de mobilă. Unul din factorii care au susţinut această creştere a fost extinderea reţelei de magazine LEM'S. În prezent reţeaua a ajuns la peste 100 de locaţii, iar suprafaţa totală de retail, la nivelul întregii ţări, depăşeşte 65.000 de metri pătraţi. „În 2012 am inaugurat 12 magazine în zone precum Suceava, Călăraşi, Vâlcea, Ploieşti sau Bucureşti, toate având suprafeţe de peste 800 de metri pătraţi, investiţii care s-au cifrat la aproximativ 5,4 milioane de lei. Investiţiile de anul trecut din reţeaua LEM'S, alături de cele îndreptate căre fabrica Lemet au făcut ca la sfârşitul anului 2012 să avem un business cu peste 20 procente mai mare decât cel din 2011”, a spus Alexandru Rizea, directorul general al Lemet. (D. Chiru)
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!