INCHIDE

Cum face Iaşul concurenţă Chinei

Cucerirea pieţelor externe, afacerile internaţionalizate, marketingul modern, impactul noilor tehnologii şi a surselor de finanţare, oamenii şi companiile vor fi doar câteva dintre subiectele abordate vinerea aceasta la unul dintre cele mai importante evenimente de business din capitala Moldovei, Afaceri.ro, care se va desfăşura la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi. Antreprenorii care vor fi prezenţi la eveniment vor primi ponturi despre cum să cucerească pieţele externe cu produse „made in Romania”.
„Conferinţa de la Iaşi este orientată spre legăturile cu partenerii din străinătate, oportunităţi, outsourcing şi export. În acest context, am invitat-o alături de noi şi pe Dana Ghineţ, expert în dezvoltarea afacerilor, care ne va explica ce presupune conceperea unui plan de export”, a declarat Andreia Andrei, managerul conferinţei. Dana Ghineţ coordonează una dintre dintre cele mai redutabile echipe de consultanţi, Acces Project Investments, companie ce are în portofoliu peste 200 de firme, care au derulat proiecte în peste 20 de judeţe, cu o valoare eligibilă ce depăşeşte 70 de milioane de euro.
Întreprinzători din toată Moldova
Una dintre imaginile noi de pe piaţa locală de business, Doina Cepalis, va vorbi celor prezenţi la conferinţă despre modul în care produsele realizate în ţară pot deveni alternative la cele făcute în China. Cu un capital de pornire de doar 10.000 de euro, ieşeanca a început în 2007 să producă scaune de maşini pentru un concern francez, în regim de lohn. Un an mai târziu a renunţat la lohn şi a trecut la fabricarea de huse şi centuri de siguranţă pentru scaunele auto de copii sub marca proprie. În prezent, compania TE-ROX Prod, condusă de Doina Cepalis, exportă în 55 de ţări, lucrează cu firme precum Ferrari şi Chicco şi are o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de euro.
La evenimentul de vinerea aceasta sunt aşteptaţi întreprinzători şi profesionişti din Iaşi, Bacău, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Botoşani cu afaceri viabile şi care vor să intre pe noi pieţe. (Dana Chiru)

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK