Trei sferturi din proiectele pentru piaţa muncii, respinse
Dimensiune font:
Din cele 28 de proiecte depuse în Moldova pentru dezvoltarea resurselor umane cu fonduri europene, doar 6 au trecut de prima etapă de evaluare. Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Est a anunţat cele şase proiecte avizate spre a primi finanţare pentru promovarea incluziunii sociale prin îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile. Astfel, au fost admise proiecte de la direcţii de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţele Bacău, Iaşi, Suceava şi Vaslui. Cele mai bune punctaje le-a obţinut direcţia din Suceava care a primit avizul pe două proiecte, unul dintre ele vizând „reducerea riscului de sărăcie la persoanele rome“. Iaşul a fost admis cu un proiect privind realizarea Centrului Judeţean de Incluziune Socială. Documentaţiile vor fi trimise la Ministerul Muncii pentru avizul final şi aprobarea finanţării europene. Cele mai multe proiecte respinse au fost ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui. (A. Stan)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau