INCHIDE

„Salonul artelor”, evenimentul cultural al anului

Muzeul de Istorie şi Arheologie a găzduit, în urmă cu două zile, vernisajul unei expoziţii de grafică şi pictură, în care au fost reunite lucrări realizate de artişti plastici din toată ţara, sub tematica „Muzica elementelor primordiale”. Artişti, critici de artă şi muzeografi consideră că expoziţia, intitulată „Salonul artelor”, este cel mai important eveniment cultural naţional al anului de la Piatra Neamţ. „Evenimentul reflectă nivelul actual al artei vizuale din România. E un amestec de tendinţe, de stiluri, de viziuni, de tehnici”, a spus criticul de artă Emil Nicolae.

De la Bucureşti, la Piatra Neamţ

Anterior, lucrările fuseseră expuse, în mai, la „Salonul artelor” deschis la Palatul Parlamentului. Pe simeze au fost urcate peste 700 de lucrări, realizate de aproape 400 de artişti plastici. Dintre acestea au ajuns la Piatra Neamţ în jur de 200 de lucrări, printre care şi câteva semnate de nemţenii Dumitru Bezem, Ciprian Istrati şi Mircea Titus Romanescu. „Bucuria de a oferi este proprie artiştilor. Este o bucurie sacrosanctă care vine din generozitatea de a dărui mai departe darul pe care l-au primit aceşti oameni”, a spus sculptorul Răzvan Paul Mihăescu
Salonul Artelor a fost deschis cu sprijinul Asociaţiei Culturale „Cetatea Neamţului”. (Alina Ferenţ)

„Avem şi prezenţe nemţene, ceea ce mă bucură, pentru că în acest context naţional foarte ridicat nemţenii stau foarte bine” - criticul de artă Emil Nicolae

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!