Consiliul Judeţean Iaşi organizează Zilele „Nichita Stănescu”
După Zilele „Eminescu” şi Zilele „I.L. Caragiale”, Cristian Adomniţie, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, intenţionează să organizeze în lunile martie-aprilie Zilele „Nichita Stănescu”.
Acest proiect va fi dus la îndeplinire de unele dintre instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean, precum Biblioteca „Gh. Asachi” şi Muzeul Literaturii Române. „Am celebrat Zilele Eminescu, Zilele I.L. Caragiale şi vrem să organizăm şi Zilele Nichita Stănescu împreună cu instituţiile din subordinea Consiliului Judeţean şi mă refer în primul rând la Muzeul Literaturii Române, care este unic în ţara noastră, cu cele 10 muzee ale sale şi Complexul Muzeal Moldova”, a declarat Cristian Adomniţei. Aceste evenimente vor prefaţa alte două manifestări importante ce urmează să fie organizate în acest an sub auspiciile Consiliului Judeţean, respectiv Gala UNITER şi Festivalul de Literatură de la Iaşi, unul dintre cele mai importante din Centrul şi Estul Europei, la care va fi prezent şi un laureat al Premiului Nobel pentru literatură.
Nelu Păunescu
Subiecte asemanatoare
Trofeul „Mihai Eminescu” ajunge la Dorohoi. Cine sunt laureații „Serilor Eminesciene” 2026
A murit Adela Mărculescu. Șase decenii pe scena Naționalului
Concert pentru pace la Sinagoga Mare din Iași
Arta imersivă este marele subiect al anului 2026
„Danaida” lui Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari la New York
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț