Iaşul caută bani pentru primul muzeu naţional al Holocaustului
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean a depus cererea de finanţare pentru proiectul „Consolidare, refuncţionalizare şi mansardare clădire monument istoric –Strada Vasile Alecsandri nr. 6” în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5. Mai exact, este vorba de sediul fostei Chesturi de Poliţie, imobil situat în spatele Stării Civile. Potrivit planurilor de urbanism, clădirea are o suprafaţă construită de 1.160 mp şi o suprafaţă totală desfăşurată de 3.988 mp. În trecut, monumentul istoric a găzduit şi Revista „Viaţa Românească”. Potrivit planului anunţat de Constantin Simirad în 2011, sediul urma să aibă săli de conferinţă de 180 de persoane, birouri, spaţii de şedinţă şi un foaier la mansardă. Clădirea era gândită atunci pentru a deveni sediul Consiliului Judeţean. În 2017, preşedintele CJ, Maricel Popa, a anuţat însă că spaţiul va găzdui pe lângă alte elemente de cultură şi primul muzeu din ţară care aminteşte de ororile Holocaustului.
Totodată, Consiliul Judeţean Iaşi speră să poată recupera fondurile investite până acum pentru reabilitarea monumentului istoric şi să poată atragă sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor. În imobil va funcţiona Muzeul Junimii, în cadrul căruia va fi reconstituită atmosfera anilor 1863-1885 şi vor fi expuse obiecte de epocă ce au aparţinut junimiştilor. Totodată, vor fi amenajate încăperi dedicate perioadei paşoptiste, literaturii române din Basarabia, o zonă dedicată Pogromului, dar şi un muzeu al literaturii evreieşti din România.
„Avem la instituţiile de cultură din subordinea Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi valori de patrimoniu care marchează etape importante din istoria Iaşului, valori care trebuie expuse şi promovate. Totodată, realizarea acestor lucrări de restaurare vor transforma clădirea de pe Strada Vasile Alecsandri într-o bijuterie arhitecturală”, a afirmat Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi. Valoarea totală estimată a proiectului este de 16,5 milioane lei, Consiliul Judeţean decontând până acum cheltuieli în valoare de 8,5 milioane lei. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau