Pietonalul, sub ape
Puţinii trecători care au avut curajul de a înfrunta ploaia torenţială de marţi seara străbătând Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, au putut constata că partea dreaptă a pietonalului, din dreptul Primăriei şi până la Consiliul Judeţean, se află sub ape. În jurul orei 20.30, întreaga zonă se transformase într-un adevărat lac de acumulare, imposibil de traversat fără cizme de cauciuc. Trecătorii s-au arătat deranjaţi de faptul că sistemul de scurgere conceput pentru pietonal nu reuşeşte să facă faţă cantităţii de apă. „Din câte ştiu, apa trebuia preluată de rigolele de pe margine, alea cu grătare. Nu ştiu cum a fost gândit proiectul, însă văd că apa bălteşte”, ne spune un ieşean care locuieşte la blocurile de la Cina. În replică, edilii susţin că drenajul se face în timp. „Rigolele funcţionează. Drept dovadă, în această dimineaţă (ieri, n.r.), zona era perfect uscată”, a explicat viceprimarul Mihai Chirica.
Muncitorii ApaVital, sechestraţi în stradă
Ploaia a paralizat minute bune circulaţia şi în alte zone din oraş. Canalele de scurgere nu au mai putut prelua cantitatea de precipitaţii căzută, străzile transformându-se în bălţi imense, blocând total traficul auto. „Sunt evenimente naturale, care, din păcate, depăşesc capacitatea de preluare a reţelelor de canalizare. Cantitatea de precipitaţii căzute a fost de 30-40 litri pe metru pătrat, în condiţiile în care sistemul de canalizare a fost proiectat pentru a face faţă unui debit de 20 de litri. Una dintre măsurile de precauţie luate a fost deschiderea vanetelor, pentru a permite deversarea directă în Bahlui”, ne-a declarat Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital. Potrivit acestuia, echipele de intervenţie ale societăţii de apă şi canalizare au acţionat până la orele 23 în strada Silvestru, Complex Cantemir, zona RATP Tudor Vladimirescu, B-dul N. Iorga- Bazar, str. Smârdan, Doi Băieţi, Primăverii - Ţuţora. (Tudor Damaschin)
„Pietonalul are peste 22.000 mp, iar la cei 30 de litri/mp înregistraţi ne-ar trebui rigole largi de un metru, pentru ca apa să se poată scurge instantaneu” - Mihai Chirica, viceprimar