INCHIDE
Artistului George Löwendal expune la Cernăuţi şi Gura Humorului
Fundaţia Löwendal oferă publicului până la sfârşitul lunii august, două expoziţii ale artistului George Löwendal (pictor, poet, arhitect, scenograf, actor, maestru de balet…), un dialog estetic între două oraşe ale Bucovinei – Cernauţi şi Gura Humorului – locuri în care artistul a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii sale, informează într-un comunicat de presă, organizatorii evenimentului.
Expoziţiile oferă privirii colţuri de natură şi mănăstirile pictate ale Bucovinei, chipuri de ţărani bucovineni, schiţe de scenografie şi portrete realizate în cărbune ale actorilor Teatrului Naţional din Cernăuţi, personaje şi costume pentru Teatrul de marionete, o selecţie din peste 200 de lucrări semnificative, perspectivă asupra unei perioade importante de definire artistică a creaţiei artistului George Löwendal.
Vernisajul expoziţiei a avut loc la Cernăuți, în data de 18 iulie, la Muzeul de Artă din Cernăuţi – curator George Radu, iar la Gura Humorului se va realiza în data de 25 iulie, ora 17.00, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului – curator Dorana Coşoveanu.
Irina Bucşinescu
„În tablourile mele a fost înfăţişată întreaga Bucovină; poate nu există un kilometru pătrat, în acest colţ al României, prin care să nu fi trecut şi să nu fi pictat; nu este nici un pisc de munte, nici o mănăstire şi nici o regiune în care să nu fi pictat scene din viaţa ţăranilor şi nesfârşitele lor portrete. În Bucovina am petrecut cei mai fericiţi ani ai vieţii mele…” - însemnări George Löwendal
Subiecte asemanatoare
Autolaboratorul de mediu, mutat în Nicolina. Ce poluanți va căuta
Accident rutier cu patru persoane împlicate, în Iași
Proiect de educaţie parentală pentru creşele ieşene
CTP își numără banii și promite o flotă nouă
Unul din cinci pachete de țigări vândute în zona Moldovei provine din contrabandă!
Nota 10 vine cu bani de la Guvern!
Opera Iași intră în anul 70 cu premiere și o miză europeană
Turul României ia startul istoric de la Chișinău și ajunge la Iași!
Primark a ajuns la Iași: investiție de 10 milioane de euro și 115 noi locuri de muncă
Piața muncii, sub presiune. În retail se bat 93 de oameni pe un singur loc
Criza profesorilor se adâncește. Școlile ieșene caută cu disperare cadre didactice
Taina zilei de 4 septembrie și Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins” care unește credința și curajul
Pe 4 septembrie, calendarul ortodox aminteste cinstirea Icoanei Maicii ...
Horoscopul zilei de vineri, 4 septembrie 2026
Ziua de vineri, 4 septembrie 2026, vine cu schimbări de ritm, surpriz ...
Euro a scăzut în trei ședințe cu 0,6 bani
Revenire apetitului pentru risc a permis leului să aprecieze fată de ...
De ce abia acum se sparge Copoul?
Copoul intră, in sfarsit, in santier, dar marea intrebare a iesenilor ...
Autolaboratorul de mediu, mutat în Nicolina. Ce poluanți va căuta
Aerul respirat de ieseni intră din nou in vizorul autoritătilor! &Ic ...
Accident rutier cu patru persoane împlicate, în Iași
* pompierii au intervenit de urgentă – toate victimele, evaluat ...
Proiect de educaţie parentală pentru creşele ieşene
Un proiect de educaţie parentală destinat educatorilor şi părinţi ...
CTP își numără banii și promite o flotă nouă
CTP Iasi trage linie după prima jumătate de an si anuntă rezultate ...
Unul din cinci pachete de țigări vândute în zona Moldovei provine din contrabandă!
* 18,8% din piata tigaretelor din Nord-Est este reprezentată de comer ...
Nota 10 vine cu bani de la Guvern!
* absolventii de 10 la Bac primesc 5.000 de lei, iar cei de 10 la Eval ...
Opera Iași intră în anul 70 cu premiere și o miză europeană
* Stagiunea aniversară incepe pe 5 septembrie cu „Trubadurul&rd ...
Turul României ia startul istoric de la Chișinău și ajunge la Iași!
Iasul intră in istoria Turului Romaniei! Editia din 2026 aduce o prem ...
Primark a ajuns la Iași: investiție de 10 milioane de euro și 115 noi locuri de muncă
Unul dintre brandurile internationale de modă asteptate de publicul i ...
Piața muncii, sub presiune. În retail se bat 93 de oameni pe un singur loc
* practic, aproape o sută de oameni se luptă pentru acelasi loc, in ...
Criza profesorilor se adâncește. Școlile ieșene caută cu disperare cadre didactice
Lista posturilor vacante din invătămantul iesean (actualizată de IS ...
De ce unele locuințe își păstrează aspectul impecabil ani întregi?
Există locuinte care arată ingrijit chiar si după multi ani de util ...
Peste 2.000 de elemente de muniție neexplodată, descoperite în județ
Războiul s-a terminat de zeci de ani, dar urmele sale continuă să i ...
Pensii 2027 și calculele care pot schimba veniturile pensionarilor
Proiectiile bugetare arată că in 2027 ar putea exista fonduri pentru ...
Rabla Auto 2026 aduce noi oportunități pentru cei care vor să își schimbe mașina
Administratia Fondului pentru Mediu a aprobat 2.749 de ecotichete noi, ...
Primă de pensionare din 2026 pentru angajații din școli și detaliul care poate face diferența
Profesorii si alti angajati eligibili din invătămantul preuniversita ...