RELIGIA ÎN ŞCOLI. Ce spun PSIHOLOGII despre modul cum trebuie predată materia. Poziţia Bisericii

default

Dimensiune font:

| 19-09-2014 12:50

În programa şcolară, Educaţia Religioasă a fost schimbată din materie obligatorie, în materie facultativă. Atât părinţii, cât şi elevii au dreptul de a alege dacă doresc sau nu să participe la orele de Religie. Această decizie a venit în urma mai multor controverse care se răsfrâng asupra influenţei pe care o poate avea ora de Religie asupra elevilor.

 

Sistemul de învăţământ românesc a suferit numeroase modificări în ultimul timp. Una dintre aceste schimbări este trecerea Educaţiei Religioase din materie de bază, în materie facultativă.

Această modificare a apărut în urma "revoltei" unora dintre părinţi şi elevi împotriva predării materiei în şcoli. Întrucât evoluţia şi educaţia unui copil pot fi influenţate de informaţiile pe care le primeşte la şcoală, unii părinţi consideră că Religia nu ar trebui să se încadreze pe lista materiilor obligatorii.

CE SPUN PSIHOLOGII

Psihologii spun că un lucru extrem de important în educarea unui copil este modul în care îi sunt transmise informaţiile.

Acestea nu trebuie să îi fie impuse, ci prezentate într-o manieră care să îi permită copilului, adolescentului, să se gândească ce este important pentru el şi să aleagă.

"Sunt multe concepţii în creştinism care sunt productive şi care sunt cumva de urmat în orice fel de societate, însă modalitatea în care ele sunt lansate şi explicate este destul de viciată şi cumva se uită din esenţa conceptelor. Important e cum predăm, respectiv cum ajunge mesajul la elevi.

Polemica nu se pune pe ideea de "oare e bine sau nu e bine", ci ce conţinut predau, cum transmit lucrul acesta.

Informaţia poate să se transmită foarte corect şi obiectiv, lăsându-i copilului libertatea de a alege ce să urmeze din ea şi ce nu, evident cu nişte îndrumare dacă vorbim de copii mai mici. Fiecare copil trebuie să aibă un set de principii şi de reguli interne după care să se ghideze şi religia are la bază nişte lucruri care motivează şi îndrumă către zona asta de moralitate.

Religia este o istorie foarte bogată şi e bine să ştie anumite lucruri copiii, să fie informaţi, să poată alege şi să ştie că ei îşi ghidează destinul", a declarat, pentru RomaniaTV.net, psihoterapeutul Alina Plăişeanu.
POZIŢIA OFICIALĂ BOR: Religia, o necesitate în procesul nobil de formare al elevilor

Prezenţa disciplinei Religiei în sistemul de învăţământ public nu reprezintă o inovaţie sau un "model românesc", ci un act de dreptate, bazat pe cultura românească europeană, şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral – socială a elevilor, se arată într-un comunicat al Bisericii Ortodoxe Române, remis RomaniaTV.net.

"Ora de religie aşa cum este în învăţământul public românesc se regăseşte în multe alte state ale Uniunii Europene. Cei care contestă prezenţa orei de religie în învăţământul public vorbesc în necunoştinţă de cauză. La ora de religie, copiii sunt educaţi în spiritul valorilor autentice care trebuie să primeze în societate. Pe de altă parte, sunt studii făcute la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, în urmă cu câţiva ani, şi potrivit acestor studii, peste 86% dintre părinţi, elevi şi profesori consideră benefică prezenţa orei de religie în învăţământul public. La ora de religie, copiii sunt educaţi în spiritul valorilor, sunt educaţi să discearnă între bine şi rău, între adevăr şi minciună, sunt învăţaţi să fie toleranţi, să îi înţeleagă pe cei care nu sunt de acelaşi neam, de aceeaşi cultură sau credinţă cu ei", a declarat, pentru RomaniaTV.net, Stoica Constantin, purtător de cuvânt BOR.

În ceea ce priveşte propunerea europarlamentarului Monica Macovei de a se studia la şcoală istoria religiilor în locul Educaţiei Religioase, Stoica Constantin a menţionat: "Sunt elemente de istoria religiilor care se predau la clasele a XI-a şi a XII-a, atunci când orizontul de cunoaştere al elevilor este mai bine conturat, când şi elementele culturale sunt mai prezente în viaţa elevului".

Potrivit unui comunicat al BOR, "religia a avut, întotdeauna, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi atitudinilor moral – sociale. Studiul Religiei nu poate lipsi din programul şcolii româneşti, tocmai pentru că studiul Religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală. Însă, pentru că Biserica propune, nu impune, valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sunt obligaţi să urmeze orele de Religie sau să participe la slujbe şi manifestări religioase".
RELIGIA, materie facultativă în şcoli

Deputatul Remus Cernea a propus la începutul acestui an ca Religia să nu mai fie materie obligatorie, ci să devină facultativă, urmând a fi studiată doar dacă părinţii solicită în scris acest lucru. La scurt timp, însă, tot mai mulţi au fost cei care au început să protesteze împotriva orei de Religie. Printre aceştia se numără şi europarlamentarul Monica Macovei, care s-a pronunţat împotriva studierii religiei în şcoli, spunând că ceea ce trebuie să se predea în instituţiile de învăţământ este istoria religiilor.

Argumentele împotriva studierii materiei în şcoli sunt însă numeroase. Asociația Umanistă Română şi Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință au lansat campania de informare națională "Educația în școală, religia la biserică!", campanie ce oferă informațiile și sprijinul necesar părinților și elevilor din România care optează pentru retragerea de la cursul facultativ Religie. Atât părinţii, cât şi elevii care au împlinit vârsta de 16 ani pot solicita în scris retragerea de la acest curs.

rtv.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei