Concursul „Ionel Teodoreanu”, la un deceniu de la înfiinţare
Evenimentul dedicat rememorării celor mai importante momente ale evoluţiei concursului a reunit sute de participanţi - elevi în clasele gimnaziale veniţi din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina, însoţiţi de profesorii coordonatori, susţinători ai concursului din mediul preuniversitar şi universitar sau reprezentanţi ai autorităţilor locale. „Acest concurs - Ionel Teodoreanu - mi-a deschis multe căi către diferite forme ale artei, pe care le-am descoperit una câte una, în special, către muzică, domeniu în care mi-am aprofundat cunoştinţele”, povesteşte Matei Iancu, elev în clasa a VII-a.
Cei 250 de concurenţi ai ediţiei a zecea vor susţine astăzi proba scrisă, iar sâmbătă pe cea orală, ambele menite să pună în valoare creativitatea şi originalitatea tinerilor participanţi în receptarea şi producerea de mesaje scrise despre textul literar sau nonliterar, explorat în relaţie cu diverse imagini artistice - plastice, muzicale, dramatice, cinematografice. „Educaţia modernă, deschisă abordării transcurriculare a comunicării, din perspectivă culturală şi estetică, în spiritul creativităţii şi al originalităţii, al stabilirii complementarităţii dintre limbajele artistice, ne-a determinat să lansăm, încă din 2005, acest concurs, unic în ţară”, a punctat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general al judeţului Iaşi. Andreea IGNEA
FIE 2015, desfăşurat în perioada 22-31 mai, este un proiect cultural-educativ, ajuns la a treia ediţie, ce susţine demersul de obţinere a titlului onorific de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.
Subiecte asemanatoare
A murit Adela Mărculescu. Șase decenii pe scena Naționalului
Concert pentru pace la Sinagoga Mare din Iași
Arta imersivă este marele subiect al anului 2026
„Danaida” lui Brâncuși, vândută cu 107,6 milioane de dolari la New York
„Dincolo de Europa”, o tentație pentru pasionații de călătorii
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
România participă la Târgul internațional de carte pentru copii de la Bologna
Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de Iași” De Andreea POPA vineri, 27 martie 2026, 03:32 4 MIN Ce poți face în acest weekend la Iași? Ghidul complet al evenimentelor, realizat de „Ziarul de I
VIDEO Angela Similea rupe tăcerea după scandalul cu Distrigaz: 'Mă regăsesc într-o postură inedită'. Mesaj amplu după campania care a stârnit reacții în lanț
Chuck Norris a murit: Celebrul actor fusese internat de urgență în spital
O româncă, premiată cu Oscar. Cine este Natalie Musteață
Jordi Savall vine la Opera Iași. Două gale pentru SACRUM
Universul LEGO® NINJAGO prinde viață la Palas. Două zile de aventură, creativitate și distracție pentru întreaga familie
România își pierde copiii! 425.000 de copii sunt în afara școlii
Peste 80 de copii din Erbiceni au primit ghiozdane noi
11.500 de oameni la Festivalul Familiei din Iași. Mitropolitul Teofan a fost în public
Accident groaznic la Lețcani! Camion răsturnat peste un autoturism
Cinema Ateneu Iași: 20 de proiecții și 9 premiere în 11 zile
Cinci instrumente Stradivarius ajung la Piatra-Neamț într-un proiect dedicat lui Brâncuși
Ce schimbări pot apărea la pensie în septembrie și cine trebuie să fie atent
La Iași, criza psihică are gardă non-stop
Iașul a ajuns prea aproape de războiul dronelor. Cine ne apără?
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Tâlharul din Canta, încătușat! A atacat o femeie de 72 de ani
Care case de pariuri au cea mai bună ofertă pentru Premier League?
România, de două ori peste media UE la decesele atribuite fumatului pasiv
Pilonul II a ajuns la 246,8 miliarde de lei!
Borangicul revine la Iași. Un metru de mătase costă zeci de euro
S-a stabilit cum au sustras angajații CTP 200.000 de litri de motorină
Institutul Inimii caută bacteriile periculoase. Contract de 3,4 milioane de lei
Mașinile de epocă din Iași rămân fără mecanici
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
Mitropolitul Teofan deschide anul școlar în două locuri din Iași
Autostrada Târgu Frumos – Lețcani a devenit veriga slabă din SAFE!
Handbal, Liga Florilor. Greu să câștigi cu doar nouă jucătoare de câmp
AUR cere alegeri anticipate și îl indică pe Nicușor Dan drept principalul obstacol
Programări, rețete și trimiteri pe telefon, din 1 septembrie
Adio biletului de trimitere pe hârtie! Pacienții îl vor avea direct în telefon
De ce abia acum se sparge Copoul?
400 de radare fixe vor fi instalate pe drumurile din țară!
Criza profesorilor se adâncește. Școlile ieșene caută cu disperare cadre didactice
Ieșeni la Campionatele Mondiale de Tir cu Arcul Field
Străzi importante, închise pentru Raliul Iașului. SuperSpeciala Râpa Galbenă dă peste cap traficul
Unicul proiect admisibil de țară: acela al unui popor fericit!
Examenul auto se schimbă radical: patru manevre devin obligatorii pentru permisul categoria B
Bejenia BJ Iași trebuie să ia sfârșit!
Rețeta zilei: pui rumenit la cuptor cu cartofi și usturoi
GALERIE FOTO -- Prima zi de școală la Iași: emoții și planuri noi
Politehnica, victorie categorică în campionatul județean
Rabla auto 2026: aproape 2.750 de români primesc eco-tichete. Până la 18.500 de lei pentru o mașină nouă
Autostrada Moldovei ar putea ajunge în Suceava în 2027. UMB promite deschidere până la Dolhasca
Apartamente tot mai scumpe în Iași, cumpărători tot mai puțini
CJ Iași vrea să cumpere Vama Veche pentru Biblioteca „Gheorghe Asachi”!
A8, spre Chișinău! Moldova scoate la licitație studiul pentru autostrada care va lega Ungheniul de capitală
Liga 3. Programul Seriei 1
Iașul are și el un „Nea Mihai”. Omul care gătește de un sfert de veac pe Cuza Vodă
Evoluția divertismentului digital în Moldova: Cum navighezi printre opțiuni și ce înseamnă o platformă de încredere
Un nou drum între Moldova și Transilvania! Ruta taie 92 de kilometri și deschide o nouă poartă peste munți
Budăi, mesaj exploziv pentru Bolojan: „Pentru Dumnezeu, opriți-vă!”
Parlamentul se întoarce de urgență din vacanță!
Invatamant
România își pierde copiii! 425.000 de copii sunt în afara școlii
Sute de norme plătite cu ora dispar din învățământul ieșean!
România primește una dintre cele mai dure note posibile la testele PISA
Peste 2.000 de elevi celebrați la Iași pentru rezultatele Cambridge
Anul școlar începe cu probleme în 28 de unități din Iași
GALERIE FOTO -- 60 de copii din Erbiceni au primit ghiozdane pentru noul an școlar
Lifestyle
Horoscopul zilei de miercuri, 9 septembrie 2026
Cat costa o zi fara imprimanta?
Rețeta zilei. Gogoșari umpluți cu varză, crocanți toată iarna
50 de ani pe munte. Filmul „Hoinari prin munți” ajunge la Iași