David Lodge (5)

Dimensiune font:

La Iași, literatura a fost aplaudată la scenă deschisă

| 06-10-2014 11:30

  Herta Müller şi Mircea Cărtărescu au vorbit despre ce înseamnă literatura pentru ei, la „Serile FILIT”

 Literatura a oferit momente de „spectacol”, cu aplauze la scenă deschisă, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi. Aproximativ 800 de spectatori au urmărit, în cele cinci „Seri FILIT”, între 1 şi 5 octombrie, poveştile de viaţă ale scriitorilor invitaţi la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere.

Printre subiectele care au deţinut ponderea întâlnirilor la care protagoniştii au fost Herta Müller şi Mircea Cărtărescu (3 şi, respectiv, 4 octombrie) a fost literatura ca mod de viaţă. „Dacă n-aş fi început să citesc cărţi şi să merg în direcţia asta, aş fi fost într-o altă situaţie, cu alţi prieteni, în alte împrejurări. Aş fi început să lucrez undeva, la o croitorie într-o fabrică de ciorapi. Aş fi lucrat în fiecare zi, aş fi fost obosită, aş fi avut o altă viaţă şi aş fi avut aceeaşi privire, aceeaşi sensibilitate, aş fi văzut tot ce se întâmplă în jurul meu, dar nu aş fi scris. Aş fi băgat toate cele ce le bag într-un text, le-aş fi băgat într-un ciorap. Şi pe ciorapul ăla nu s-ar fi văzut”, a spus Herta Müller.

Literatura a fost privită însă şi ca „terapie”: „Mă doare, dar mă şi ajută. Şi la scris aşa este. Dacă numai m-ar ajuta, dar mă şi doare... Eu întotdeauna cred că, dacă fac o socoteală, suma este zero. Mă doare atât cât mă ajută. Şi cred că această ecuaţie trebuie să existe. Şi dacă nu există ecuaţia aceasta, nu îmi place textul (...) Numai un text foarte bun şi foarte dens este în stare să-ţi dea acest ajutor şi această durere. Aşa mi-am închipuit eu, că aşa funcţionează, şi acesta este rolul literaturii. (...) Frica este un mare critic de artă”, apreciază Herta Müller.

Pornind de la ideea că „literatura este lucrul fără de care eu nu-mi pot imagina propria viaţă”, Mircea Cărtărescu a oferit publicului o descrie a ceea ce înseamnă „jurnalul” pentru un scriitor:

„Literatura este un organ al corpului meu, mai curând decât un proces de psihanaliză, de sublimare (... ) Jurnalul este cel mai important lucru pe care îl scriu. De fapt, cred că într-un fel, n-am scris niciodată decât jurnal, deşi toate scrierile mele, toate aşa-zisele romane – deşi eu detest acest cuvânt şi cred că n-am scris niciun roman niciodată – toate poemele mele, toate eseurile sunt atât de personale, încât sunt, de fapt, fragmente dintr-un jurnal pe care el îl scriu începând din 15 septembrie 1973, când am avut prima intrare în jurnal şi până în ziua de astăzi, chiar acum câteva ore. Jurnalul este pentru mine un fel de a doua natură, un al doilea eu (...) Unde să mă plâng, dacă nu în jurnal, care este cel mai apropiat obiect de propria mea fiinţă. Nu găsesc atât de des pe cineva pe umărul căruia să plâng. (...) Jurnalul este negativul vieţii tale, este ceea ce îţi absoarbe otrava din trup”.
* * *
David Lodge (Marea Britanie), Guillermo Arriaga (Mexic), Herta Müller (Germania), Mircea Cărtărescu (România) şi Norman Manea (Statele Unite ale Americii) au fost cei cinci invitaţi ai „Serilor FILIT”, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
Gina POPA

„Nu ştiu dacă ceea ce scriu este terapie, nu-mi pot da seama. Eu am atâtea anomalii, ca să spun aşa, atâtea răni interioare, atâtea ciudăţenii, atâtea lucruri puse oblic şi strâmb în minte, încât probabil că nu m-aş putea vindeca cu toată literatura lumii” – Mircea Cărtărescu

„Dacă cineva este foarte depresiv, trebuie să facă bancuri. Şi asta am făcut şi cu prietenii. Nu că ne-a mers bine sau am fost bucuroşi, a fost o preocupare care ne-a redat, pur şi simplu, bucuria de viaţă. (...) Cele mai bune bancuri sunt din timpurile cele mai groaznice” - Herta Müller

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, S.C. MASTER WOOD S.R.L. cu sediul în loc. Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău, C.U.I. 12014190, nr. de înreg. O.R.C. J4/493/1999, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 şi ale hotărârilor Adunării Creditorilor din data de 13.09.2017, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 24.11.2017, ora 13.00, a activelor: Nr. crt. – Denumire activ – Valoarea de evaluare (lei fără T.V.A.) – Valoare de pornire licitație (70% din val. evaluare) (lei fără T.V.A.) 1 – Fabrică cherestea functionala (2001) Sc. 4.388,60 mp, cu Echipament prelucrare lemn si mijloace transport, amplasata pe teren intravilan st. 30.379,81 mp in oraș Comănești, str. Combinatului, nr. 9, jud. Bacău (zona periferica, vis-a-vis a serele Comanesti si de cartierul Vernesti). Fabrica este compusa din: Cladire administrativa, P cu Sc. 141mp; hala gater P cu Sc. 595mp; ateliere P+1E partial si Sc. 376mp; depozit cherestea P si Sc. 660mp; soproane de uscare si aburire P si Sc. 2.155,60mp, capacitate de 100mc/celula (marca Baschild); locuinta P+1E, sc. 90mp; hala banzic P si Sc. 252mp; sera cu centrala termica cu Sc. 119mp. Fabrica este dotata cu echipament prelucrare lemn (functional) si mijloace de transport, dispune de utilitati (energie electrica, apa) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la str.Combinatului (cca. 100m). (CF nr. 60399, nr. cad. 763) si dispune de plaforma betonată (11.010,90 mp) – 2.633.005,60 Lei – 1.843.103,92 Lei 22 – Fabrică cherestea Sc. 2.933,81mp cu Echipamente si Utilaje pentru fabricare lemn situate pe teren intravilan st. 85.488,635 mp în sat Agăș, com. Agăș, jud. Bacău (zona ocupata de constructii rezidentiale si terenuri virane). Fabrica este compusa din: hala productie cu Sc. 2.296,89 mp avand in dotare echipamente (platforme uscatoare 6 buc; uscator; camera uscare; instalatie aer comprimat; instalatie exhaustare; post trafo; pupitru comanda uscator; actionare electrica; instalatie electrica hg); magazie Sc. 152,56 mp; 2 soproane cu Sc 393 Fabrica este dotata cu stocuri mărfuri și materii prime, echipamente și utilaje pentru prelucrarea lemnului și a metalelor, dispune de utilitati (energie electrica, apa, canalizare) si este pretabila pentru activitati industriale specifice prelucrarii lemnului. Proprietatea are deschidere frontala la DN 12A (cca. 500m) si drum satesc pe doua laturi. (CF nr. 60112/, cu nr.cad. 39). – 1.965.769,40 Lei – 1.376.038,58 Lei Poate participa la licitatie orice persoana fizica sau juridica care depune pana la data de 23.11.2017, ora 16.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevazute in Regulamentul de vanzare si caietul de sarcini. Relatii suplimentare se pot obtine la telefoanele: 0232/243864, 0757545545
ECOPIAŢA S.A. IAŞI organizează licitaţii publice cu strigare pentru închirierea următoarelor terenuri şi spaţii comerciale: - teren 16mp – Piaţa Podu de Piatră, pe 05.12.2017 - ora 9.00; - teren 25mp – Piaţa Podu de Piatră, pe 05.12.2017 - ora 9.15; - terenul nr. 4 (20mp) din Bazar, destinat amplasării unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 05.12.2017 - ora 9.30; - spaţiul comercial S7 (907mp) - Piaţa Independenţei, pe 05.12.2017 - ora 10.00 (acest spaţiu se poate închiria şi fracţionar); - spaţiul comercial S2 (41,28mp) - Piaţa Tătăraşi Sud, pe 05.12.2017 - ora 10.30; - spaţiul comercial S4 (38mp) – Piaţa Independenţei, pe 05.12.2017 – ora 11.30; - spaţiul comercial S9 (48,21mp) - Piaţa Independenţei, pe 05.12.2017 - ora 12.00; - spaţiul comercial S6 (28,65mp) – Piaţa Hala Centrală, pe 05.12.2017 – ora 12.30; - spaţiul comercial S22 (32,24mp) - Piaţa Hala Centrală, pe 05.12.2017 - ora 13.00; - spaţiul comercial S25 (30mp) – Piaţa Hala Centrală, pe 05.12.2017 – ora 13.15; - spaţiul comercial S11 (38,43mp) – Piaţa Hala Centrală pe 05.12.2017 – ora 13.30; - spaţiul comercial S1 (80,4mp) – Talcioc, pe 05.12.2017 – ora 14.00. Licitaţiile vor avea loc la sediul firmei din str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpăra de la secretariatul societăţii, unde se va depune documentaţia pentru înscriere până la data şi ora de începere a fiecărei licitaţii. Informaţii suplimentare la tel. 0372/767837.
„Scandal în culise”(le) Ateneului din Iaşi
18/11/2017 15:20

Binecunoscut pentru abordările comice ale spectacolelor a căror regie o semnează, Daniel Onoae propune o nouă ieşire iubitorilor de teatru: la o premieră. Astfel, pentru seara aceasta, este programată pr ...

Psihologia, pusă sub lupă de studenţi
18/11/2017 10:56

„Tu ai descifrat rebusul relaţiilor tale?”, este intrebarea pe care organizatorii v-o adresează alături de invitaţia „dacă nu ai reuşit incă să inţelegi in ce stadiu ai ajuns, te prov ...

 Casa Memorială „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ va fi salvată
18/11/2017 05:24

  Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a anunţat, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional, demararea procesului de contractare ...

Zece ani de acordat chitarele la Iaşi
17/11/2017 05:02

„Iaşi Guitar Festival” este un eveniment unic in ţară, după cum precizează organizatorii. Anul acesta implineşte zece ani, aşa că organizatorii vin cu o zi in plus de petrecere, festivalul d ...

Ada Lupu va juca la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ
16/11/2017 04:55

„Povestea păsării fără cuib” va fi spusă şi la Piatra Neamţ, in cadrul Festivalului de Teatru „Pledez pentru tine(ri)”. Spectacolul este jucat de Ada Lupu şi este programat la Pi ...

Lipsa legii pentru meşterii populari stârneşte revolte la Iaşi şi Suceava
16/11/2017 04:53

Asociaţia ART-Meşteşugurile Prutului, cu sediul in Iaşi, şi Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina, cu sediul in Suceava, semnalează „lipsa unui statut şi a unui rol bine definit din punct de ...

Cel mai bun spectacol al stagiunii 2013-2014, se joacă mâine cu casa închisă
15/11/2017 05:08

„Spectacol grandios”, aşa cum este descris de reprezentaţii Operei Naţionale Romane din Iaşi (ONRI), „La Traviata” se reintoarce pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „Vas ...

Discipolul profesorului Petru Poni, omagiat la Muzeul „Poni – Cernătescu”
15/11/2017 05:00

Pentru finalul de săptămană este organizată o manifestare omagială la Muzeul „Poni – Cernătescu”, unde discipolul profesorului Petru Poni, Anastasie Obregia, va fi omagiat. Evenimentul v ...

 „Poezie şi confesiune”, la Junimea-Scriptor
15/11/2017 04:13

Editura Junimea şi Revista Scriptor vă invită la o nouă intalnire a clubului de literatură, programată pentru maine, 16 noiembrie, incepand cu ora 17.00, in acelaşi loc: Sala „B.P. Hasdeu” de ...