Lingvistul Iorgu Iordan

A fost unul dintre profesorii de mare prestigiu ai Facultăţii de Litere şi Filosofie din Iaşi, creator de şcoală şi animator care a dat strălucire lingvisticii româneşti. Prin cei peste 40 de ani petrecuţi la Iaşi, acad. Iorgu Iordan s-a definit ca fiind ieşean. Reprezentant de seamă al Universităţii ieşene în perioada interbelică, Iorgu Iordan s-a născut în urmă cu 125 de ani, la 29 septembrie 1888, la Tecuci. După şcoala primară şi gimnaziul urmate în oraşul natal, îşi continuă studiile la Iaşi, la Liceul Internat. După absolvire, în 1908, urmează, la Universitatea „Al.I. Cuza”, concomitent, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi pe cele ale Facultăţii de Drept.
După o perioadă în care pradă în învăţământul liceal (la Galaţi, Pomârla şi Iaşi), limba germană, între anii 1921 -1925 Iorgu Iordan se află la studii de specializare în lingvistică romanică, în Germania, la Berlin şi Bonn, şi în Franţa. Întors în ţară, la 1 ianuarie 1926, este numit profesor suplinitor la Catedra de Filologie romanică, atunci înfiinţată, a Universităţii ieşene, devenind titular în 1927. În 1932 realizează prima istorie a lingvisticii romanice, mult îmbogăţită, a fost republicată în 1962, sub titlul „Lingvistică romanică. Evoluţie. Curente. Metode”. În anul universitar 1939-1940, ţine şi primul Curs de Stilistică a limbii române, publicat în 1944. În anul 1946 s-a transferat la Universitatea Bucureşti, unde a funcţionat până în 1969, când s-a pensionat.
La Universitatea ieşeană a avut şi funcţia de decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie (1938-1939). De asemenea, între anii 1928-1930 a fost director al Teatrului Naţional „V. Alecsandri”. De numele lui se leagă punerea bazelor (1934), la Iaşi, a Institutului de Filologie Română „A. Phllippide”, al cărui director a fost, şi a „Buletinului” acestui institut (1934 - 1948).
Opera ştiinţifică, desfăşurată pe durata a şase decenii, însumează peste 500 de lucrări în domeniul limbii române, al lingvisticii romanice şi al lingvisticii generale, printre care „Introducerea în studiul limbilor romanice. Evoluţia şi starea actuală a lingvisticii romanice” (1932), „Stilistica limbii române” (1944), „Limba română actuală. O gramatică a «greşelilor»” (1943), „Dicţionar al numelor de familie româneşti” (1983), „Istoria limbii române” (1983) etc. De-a lungul anilor a fost ales membru a numeroase societăţii şi academii din Europa, inclusiv al Academiei Române (1934). S-a stins din viaţă la o vârstă patriarhală, în ziua de 20 septembrie 1986, în Bucureşti.