INCHIDE

Comisia Europeană dă bani pentru un pod peste Prut

Leancă a precizat că a fost informat despre aceasta printr-o scrisoare semnată de vicepreşedintele Comisiei Europene Siim Kallas, comisar pentru Transporturi, potrivit unui comunicat al guvernului de la Chişinău. „Tot ce înseamnă interconectare între România şi Republica Moldova este, de fapt, conectare la Uniunea Europeană şi acest lucru este prioritar pentru noi“, a subliniat şeful Executivului de la Chişinău.

În această săptămână s-a vorbit şi despre modernizarea căii ferate, inclusiv construcţia segmentului cu ecartament european Ungheni- Chişinău. Pentru o perioadă scurtă de timp se optează pentru construcţia unui segment de zece kilometri de cale ferată largă către gara Nicolina din Iaşi, fapt ce va permite şi reducerea duratei călătoriei.


La rândul său, ministrul român al Transporturilor, Ramona Mănescu, a spus că Bucureştiul va oferi sprijin Moldovei pentru modernizarea căii ferate şi este interesat să înceapă proiecte ce vizează construirea podurilor peste râul Prut, care au fost distruse în cel de-Al Doilea Război Mondial, şi interconectarea Republicii Moldova la reţelele transeuropene de transport.

La 27 noiembrie, Iurie Leancă a semnat o Dispoziţie prin care a fost creat Grupul de lucru din partea Republicii Moldova, care se va concentra asupra proiectelor comune de infrastructură, prin promovarea construcţiei podurilor peste râul Prut. Părţile au convenit ca prima reuniune la nivel de experţi să aibă loc în prima jumătate a lunii ianuarie, la Bucureşti.

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!