Dilemele mediului de business în „era Trump“, discutate la Iaşi FOTO

default

Dimensiune font:

| 10-11-2016 12:00

Ionuţ Simion, preşedintele Camerei de Comerţ Americane în România, a fost prezent ieri, la Iaşi, în cadrul evenimentului „Campioni în Business“ 2016 * reprezentanţii mediului de afaceri din regiune au discutat despre schimbările de la nivel internaţional şi despre implicaţiile alegerii lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii * printre companiile din Moldova premiate la evenimentul de ieri se numără Cotnari, Betty Ice, Elsaco Group, Ava Star, Casa Auto sau Aerostar

Alegerile din Statele Unite ale Americii au fost principalul subiect al dezbaterii „Strategii de dezvoltare a României. Perspective macroeconomice“, care a avut loc ieri, la Iaşi, în cadrul evenimentului „Campioni în Business“. Jucătorii din business de la nivel regional au luat parte la dezbaterea care i-a avut în centru pe Cristian Nacu - Senior Adviser, Enterprise Investors, Ionuţ Simion - Country Managing Partner, PwC România şi preşedinte al Camerei de Comerţ Americane în România, dar şi Radu Crăciun- preşedinte- director general, BCR Pensii.

„Consider că America are un exerciţiu al democraţiei care îi dă puterea de autocorecţie pentru orice derapaj, de aceea nu cred că vom asista la schimbări peste noapte. Ceea ce cred este că, în contextul politic internaţional s-ar putea să ne fim mai singuri şi, de aceea, România ar trebui să-şi valorifice mai bine potenţialul. În acest moment, suntem într-o zonă destul de gri pentru că nu ştim ce planuri are noul preşedinte al SUA“, a punctat Ionuţ Simion, preşedinte al Camerei de Comerţ Americane în România. Acesta a menţionat că aceste tendinţe antiglobalizare vor continua, ce vor fi vizibile şi la următoarele alegeri din Uniunea Europeană. La nivel naţional, o măsură importantă este continuarea reformei anticorupţie şi că este nevoie de o reformă instituţională şi de digitalizare a activităţii instituţiilor publice.

Lipseşte forţa de muncă

Cristian Nacu, Senior Adviser, Enterprise Investors, a adus în discuţie raportul Forumului Economic Mondial (WEF), unde România este la mijlocul clasamentului, dar cu punctaje ruşinoase la subcapitolele „calitatea infrastructurii“ şi „reţinerea talentelor în ţară“. „Mă scandalizează cât de jos în ierarhia din Masterplanul de Transport este o Autostradă care să lege Moldova şi Transilvania. Cred că asta trebuie să fie prioritatea zero a guvernanţilor“, a transmis şi Radu Crăciun- preşedinte- director general, BCR Pensii.

Lipsa comenzilor din construcţii reclamată de firme

Oamenii de afaceri din Moldova au adus în discuţie şi faptul că lipsa forţei de muncă devine una cronică şi în regiunea de est a ţării. „În acest sens, cred că importanţa educaţiei este una crucială în acest sens. Reforma învăţământului este absolut necesară pentru că ceea ce cere piaţa muncii nu se regăseşte în programa şcolară“, a transmis Cristian Nacu - Senior Adviser, Enterprise Investors. Totodată, Ionuţ Simion, preşedinte al Camerei de Comerţ Americane în România a subliniat şi necesitatea sprijinirii măsurilor de creştere a natalităţii.

Campionii“ din Moldova

În cadrul evenimentului de ieri mai multe companii din judeţele din estul ţării au fost premiate pentru evoluţia business-ului în cursul anului trecut. Astfel, la categoria ‘„Campioni în Business’’ cu cifra de afaceri mai mare de 15 milioane de euro au fost premiate următoarele companii: Betty Ice (Suceava), producător al brandului de îngheţată cu acelaşi nume, Elsaco Group (Botoşani), cu afaceri în fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control şi navigaţie şi Ava Star (Iaşi), cu afaceri în domeniul prelucrării produselor din carne. Cele mai performante companii cu cifra de afaceri între 3 şi 15 milioane de euro premiate au fost: Casa Auto (Iaşi), cu afaceri în comerţul cu autoturisme uşoare, de sub 3,5 tone, Paco Prod Serv (Vrancea), cu afaceri în comerţul cu amănuntul şi Balcanic C.P.P. (Vrancea), cu afaceri în domeniul fabricării de ambalaje plastice.

Fiscul pune tunurile pe contribuabilii mijlocii

Au fost acordate şi premii pentru continuitate în derularea afacerilor de succes şi a rezultatelor de business excepţionale pentru Aerostar (Bacău), cu afaceri în producţia de componente pentru avioane, Pandora Prod (Vrancea), cu afaceri în producţia de textile
Electric Plus (Bacău), Salbac (Bacău), activităţi de procesare a produselor din carne, şi
Proinvest Group (Iaşi). 

 

Compania Cotnari, cu afaceri în producţia de vinuri, a obţinut premiul special al Conferinţei Regionale “Campioni în Business” Moldova 2016.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei