1 top bun

Dimensiune font:

TOP- Firmele care au făcut performanţă în Iaşi

| 13-09-2017 16:47

Peste 2.600 de societăţi au fost incluse în noul clasament al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi cu date economice aferente anului trecut * patru companii figurează, la nivelul judeţului, la capitolul „întreprinderi foarte mari“, cifra de afaceri fiind de 2,5 miliarde de lei * toate companiile performante derulează trei sferturi din afacerile judeţului şi în ele muncesc peste jumătate din angajaţii ieşeni

Doar 19% din companiile cu sediul social în judeţul Iaşi au fost incluse în cel mai recent clasament al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Astfel, din cele 18.400 de firme care au depus bilanţul pe 2016, peste 2.660 au îndeplinit criteriile impuse de forul economic al judeţului. „Ne bucurăm să constatăm că anul acesta, faţă de anul trecut, sunt cu 7% mai multe firme care au îndeplinit exigenţele de clasare, care împreună au totalizat o cifră de afaceri şi un număr de salariaţi, de asemenea, în creştere cu 6%, respectiv 4%“, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Concret, cifra de afaceri a celor 2.664 de firme a ajuns la 15,6 miliarde de lei, cu un total de 57.738 de salariaţi.

Faţă de clasamentul de anul trecut au fost identificate şapte domenii de activitate, cu unul mai mult decât cel cu datele aferente lui 2015. Astfel, din domeniul IT&C şi Cercetare-Dezvoltare au intrat în top 160 de firme cu afaceri de 837 milioane de lei şi peste 4.750 de salariaţi. În domeniul Industriei s-a raportat cea mai mare cifră de afaceri de peste 5,3 miliarde de lei şi cei mai mulţi salariaţi, peste 17.870, în cele 430 de societăţi. În Agricultură, Silvicultură şi Pescuit au fost cele mai puţine firme din clasament, respectiv 112. Afacerile derulate de acestea au ajuns la 807 milioane de lei, având un număr de 2.557 angajaţi. Firmele din Construcţii prezente în top, 188, au avut cifră de afaceri totală de 1,1 miliarde de lei, în ele fiind în jur de 4.200 salariaţi. Domeniul cu cele mai multe societăţi, Servicii, respectiv 817 firme, au avut afaceri de 2,3 miliarde de lei şi peste 17.250 de salariaţi. Totodată, 816 companii din domeniul Comerţului sunt incluse în acest clasament având o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de lei lei şi peste 8.120 de salariaţi. Cel mai nou domeniu, Turism şi Restaurante, este prezent în topul Camerei de Comerţ şi Industrie cu 141 firme, care au raportat o cifră de afaceri totală de 414 milioane de lei şi aproape 3.000 de salariaţi.

Cele mai puternice firme

În ceea ce priveşte „campionii“ la afacerile derulate în 2016, de departe, cea mai mare companie este Delphi Diesel Systems România SRL. Americanii au raportat o cifră de afaceri de peste 1,9 miliarde de lei, compania fiind şi al doilea cel mai mare angajator, cu peste 1.719 salariaţi. Compania Antibiotice SA este a doua cea mai puternică firmă cu sediul social în Iaşi. A avut în 2016 o cifră de afaceri de aproape 335 milioane de lei, fiind şi al treilea cel mai mare angajator ieşean, cu 1.449 salariaţi. Imediat după producătorul de medicamente se află societatea Arcelormittal Tubular Products Iaşi SA, care a avut afaceri peste 314 milioane de lei. Pe locul al patrulea se află Conex Distribution SA, cu o cifră de afaceri de peste 211,5 milioane de lei, iar Media Rom Grup SRL a derulat afaceri de peste 209,5 milioane de lei, în 2016. La mijlocul clasamentului se află Build Corp SRL (169 milioane de lei) şi Industrializarea Cărnii Kosarom SA (166 milioane de lei). Pe locul opt se află Iulius Management Center SRL (144,3 milioane de lei), companie urmată de ApaVital SA (140,8 milioane de lei) şi Cotnari SA ( 139 milioane de lei). Interesant este că, faţă de anul trecut, companiile de construcţii Iasicon şi Conest nu mai apar printre cele mai mari din judeţ.

Cei mai mari angajatori

În topul celor mai mari angajatori care au firme cu sediul social în Iaşi, pe primul loc se află Xerox Business Services România SRL, cu peste 1.876 de salariaţi, urmată de Delphi şi Antibiotice. Pe locul al patrulea apare compania de servicii publice ApaVital, deţinută de Consiliul Judeţean Iaşi, cu 1.211 salariaţi. Peste 900 de angajaţi sunt la Gip Est SRL şi SCC Services România SRL. Aproape 800 de angajaţi au fost raportaţi la Iulius Management Center SRL. Societatea Te-Rox Prod, deţinută de Doina Cepalis, a avut 763 angajaţi. Pe ultimele două locuri de află societăţi publice, din subordinea Consiliului Local, respectiv Salubris SA (708 angajaţi) şi Servicii Publice Iaşi (589 salariaţi). „Vorbim de un clasament relevant şi obiectiv, prin complexitatea lui, pentru că urmăreşte o serie de indicatori financiari care, analizaţi împreună, reflectă mai bine starea fiecărei firme”, a completat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Cei cinci indicatori luaţi în calcul la întocmirea clasamentului au fost cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

 

Din analiza datelor financiare a 18.400 firme cu sediul în judeţul Iaşi care au depus bilanţ pentru anul 2016, a reieşit că 14.340 firme au avut o cifră de afaceri diferită de zero (firme active), dintre care 5.479 firme au îndeplinit criteriile de admitere în clasament, iar 2.664 firme s-au clasat pe locurile 1-10 ale Topului.

 

 

 

 

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 
Câţi bani au făcut firmele ieşene din comerţ

Cateva sute de firme din domeniul Comerţului apar in topul realizat de Camera de Comerţ şi Industrie. Una dintre intreprinderile mari din comerţ este Conex Distribution SA, care are ca domeniu de activitate ...

Francul elveţian a pierdut trei bani într-o singură zi

Media anunţată de BNR a coborat de la 4,0113 la 3,3823 lei, in condiţiile in care cotaţiile de pe pieţele internaţionale au crescut la 1,149 – 1,56 franci/euro. O medie mai ridicată a fost atinsă ...

DEZASTRU ECONOMIC IN ROMANIA-Lista cu bancile care nu au declarat profit. Printre ele se afla Banca Comerciala Romana

 Banca Comerciala Romana este una dinte cele mai mari bani din Romania care nu a declarat profit in ultimii cinci ani, potrivit unui document obtinut de HotNews.ro. Acest document arata ca sunt 31 de banci ...

SE ANUNTA DEZASTRU IN IMOBILIARE-Anul în care programul ”Prima Casă  va dispare

 Guvernul a inceput să aloce din ce in ce mai puţini bani şi nici nu se mai fac suplimentari de fonduri acum, in toamnă, aşa cum s-a intamplat in anii anteriori după rectificarea bugetară. Progra ...

Ministrul Finanţelor provoacă un CUTREMUR în mediul privat: Firmele, obligate să mărească salariile

 Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat marţi, in cadrul audierii sale in Comisia de finanţe din Senat, că firmele private vor fi obligate, printr-un nou act normativ, să mărească sa ...

Curs valutar: Cel mai mare euro din ultimii 5 ani. Francul scade sub 4 lei

 Euro a crescut si marti incet dar sigur spre pragul de 4,6 lei, Banca Nationala a Romaniei anuntand cel mai mare nivel pentru monedaeuropeana din ultimii 5 ani. Astfel, euro e cotat la 4 ...

Construcţiile, domeniul contradicţiilor în economia ieşeană

Unul din domeniile care au avut de pierdut in ultima perioadă este cel al construcţiilor, in lipsa contractelor majore de infrastructură şi a lipsei acute de forţă de muncă. O analiză a firmelor din ace ...

Târg de ucenicie în agricultură

La Targul de Ucenicie in Agricultură, ce este anunţat pentru 24 septembrie, va fi prezentă şi şefa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Gabriela Vasilache. Targul de Ucenicie in Agricultu ...

Piaţa se întreabă când va elibera BNR cursul

  Pe de altă parte, pisica deprecierii, doar arătată acum politicienilor pentru a frana eventuale noi derapaje majore, odată eliberată ar duce in scurt timp euro la 4,62 – 4,63 lei, care se anu ...

Firmele care au scos bani din aurul negru al judeţului

Domeniul cu cele mai puţine firme din topul intocmit de Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, cu date din 2016, este Agricultură, Silvicultură şi Pescuit. Astfel, au indeplinit criteriile pentru a fi inclu ...