Pierderi pe linie la Iaşitex GRAFICE

default

Dimensiune font:

| 08-04-2016 21:45

Una dintre cele mai importante firme din industria textilă din ţară a încheiat anul trecut cu pierderi de peste 4,3 milioane de lei * pentru acest an, veniturile estimate sunt în scădere drastică

Societatea Iasitex SA, care face parte din SCR Grup, condus de omul de afaceri Ştefan Vuza, a încheiat anul trecut cu pierderi de aproape un milion de euro. Totodată, estimările pe acest an arată un profit modic, iar acesta este pus în corelaţie cu un amplu program de restructurare. Astfel, potrivit bugetelor prezentate în cadrul Adunării Generale de la fosta Ţesătura, cifra de afaceri a scăzut în 2015 cu aproape 10 milioane de lei faţă de 2014.

Astfel, în 2014 afacerile au depăşit 38,6 milioane de lei, în timp ce anul trecut abia dacă au ajuns la 28,4 milioane de lei. Mai mult, pentru acest an sunt programate venituri de 25,7 de milioane de lei. Astfel, dacă în 2014, societatea a raportat un profit modic de 140.000 de lei, anul trecut s-au înregistrat pierderi de peste 4,3 milioane de lei.

Terenuri şi clădiri de la Iaşitex scoase la vânzare

În ceea ce priveşte numărul mediu de angajaţi, dacă în 2014 erau raportaţi, în medie 283 de salariaţi, anul trecut, s-a ajuns la o medie de 195 de salariaţi activi. „În anul 2015, numărul de angajaţi a fost corelat permanent cu numărul de personal normat pentru realizarea programului de fabricaţie. Astfel, numărul de personal a evoluat de la 299 de angajaţi la data de 01.01.2015, ceea ce reprezintă o scădere de personal de 34,79%. Numărul mediu scriptic realizat în anul 2015 a fost de 223 de salariaţi, din care 215 activi şi 8 cu contracte individuale de muncă suspendate, fiind în concedii de maternitate şi îngrijire copil cu vârsta sub 2 ani sau cu contracte individuale de muncă suspendate ca urmare a cererii de concediu fără plată. Din cei 223 salariaţi, 176 au fost muncitori direct productivi, 19 indirect productivi şi 28 personal TESA“, se arată în raportul societăţii pe 2015. Astfel, anul trecut au fost concediaţi colectiv 58 de angajaţi, 26 şi-au dat demisia, iar pentru alţi 14 au fost desfăcute disciplinar contractele de muncă. Practic, „faţă de 2014, numărul mediu de personal a scăzut cu 34%, de la 299 la 195 de angajaţi“.


O altă schimbare în 2015 a fost creşterea comenzilor de la clienţii interni şi reducerea cu 50% a comenzilor la export. „În august 2015 s-a finalizat procesul de retragere treptată din colaborarea cu Ikea şi a comenzilor pentru acest client, fapt care a condus la o scădere cu 50% a comenzilor la exportul indirect, în special pentru ţesături. S-a reuşit totuşi o menţinere a comenzilor pe unele ţesături şi preponderent confecţii cu firmele Aramis Baia Mare şi Sirste Focşani“, reiese din acelaşi raport.

Iaşitex îşi reduce la jumătate pretenţiile

În proiectul de buget pentru acest an, veniturile totale estimate sunt de 25,7 milioane de lei, în timp ce cheltuielile s-ar ridica la 25,5 milioane de lei. Cele mai mari cheltuieli sunt cele cu materiale, respectiv 14,1 milioane de lei, în timp ce cele cu personalul ajung la 5,4 milioane de lei. Mai mult, reprezentanţii societăţii au anunţat că în acest an se va continua aplicarea programului de restructurare a întregii activităţi a firmei. Pe de altă parte, planul de investiţii pentru acest an prezintă o sumă de 3,8 milioane de lei.

Valoarea imobilizărilor corporale era, la finele anului 2015, de peste 92 de milioane de lei. Cel mai mare procent, de peste 87%, era reprezentant de terenuri şi construcţii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei