Preferinţele turiştilor care ajung la Iaşi
Dimensiune font:
În prima parte a anului, numărul celor care s-au cazat în unităţile de primire turistică a crescut cu un sfert * jumătate dintre turişti preferă hotelurile de „3 stele“
Iaşul turistic creşte constant. Cele mai recente date ale statisticienilor ieşeni arată că în structurile de primire turistică au fost înregistrate, în primele şapte luni ale acestui an, 162.088 de persoane, în creştere cu 26% faţă de perioada similară a anului trecut. „Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1.I - 31.VII 2016 au însumat 299.069, în creştere cu 22,9% faţă de perioada 1.I-31.VII 2015. urata medie a şederii a fost de 1,85 zile - 1,79 zile turişti români şi 2,13 zile turişti străini“, reiese din analiza Direcţiei Judeţene de Statistică Iaşi.
Topul oficial al celor mai puternice firme din Iaşi
Cei mai mulţi turişti sunt români. Practic, 83,4% dintre sosiri au vizat turişti români, în timp ce 16,6% au fost vizitatori străini, cei mai mulţi fiind din spaţiul european. „Pe tipuri de structuri de primire turistică, sosirile în hoteluri deţin 84,3% din totalul sosirilor, iar pe categorii de clasificare a structurilor de primire turistică, categoria «3 stele» deţine 45,6% din total sosiri“, arată datele statisticienilor.
Tabere ocupate pe timpul verii
O creştere importantă s-a înregistrat şi la nivelul lunii iulie. Practic, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2016 au însumat 27.620 persoane, în creştere cu 22,5% faţă de cele din luna iulie 2015. Înnoptările înregistrate în acelaşi interval au însumat 52.999 persoane, în creştere cu 18,9% faţă de luna iulie 2015. „Durata medie a cazării în structurile de primire turistică a fost în iulie de 1,92 zile - 1,86 zile la turiştii români şi 2,18 zile la turiştii străini“, subliniază statisticienii ieşeni. Ceea ce este interesant e faptul că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare, în luna iulie 2016, a fost de 40,3% pe total structuri de cazare turistică, mai mare cu 6,2% faţă de cel din luna iulie 2015 (34,1%). Pe tipuri de structuri de primire turistică, cei mai ridicaţi indici de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iulie 2016 s-au înregistrat la tabere de elevi şi preşcolari (69,9%) şi hoteluri (46,3%).
Bani pentru comunităţile vulnerabile din regiune
Turiştii care ajung la Iaşi vin atât pentru întâlniri de business, cât şi pentru recreere. Printre locurile cele mai vizitate sunt obiectivele culturale ca Palatul Culturii, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, dar şi Grădina Botanică. Unii dintre vizitatori sunt în trecere prin Iaşi, într-un periplu spre nordul Moldovei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau