Soluţii pentru agricultura din Regiunea de Nord-Est
Ediţia din acest an Târgului Agralim aduce patru zile de evenimente dedicate domeniului agricol din Regiunea de Nord-Est şi nu numai. În perioada 21-24 septembrie are loc, la Iaşi, în Parcul TransAgropolis de la Leţcani, o nouă ediţie a Târgului Agralim. Ediţia din acest an s-a deschis, ieri cu Forumul Agricol pe tema „Rolul regiunii Nord-Est în dinamica agricolă a României“, o dezbatere la care au luat parte câteva sute de fermieri.
„Mă bucur că am reuşit să funcţionalizăm spaţiul de la TransAgropolis. Am apelat la firmele din domeniul agricol. Apreciez că la acest eveniment participanţii primesc informaţii de calitate. Vrem să dezvoltăm acest spaţiu cu un proiect european de 3 milioane de euro “, a spus Maricel Popa, şeful Consiliului Judeţean, prezent la eveniment. Acesta a precizat că ar fi nevoie de o strategie integrată pentru toate cele şase judeţe ale Regiunii de Nord-Est.
Primarul comunei Leţcani, Stelian Turcu, a susţinut că în zonă vrea să asigure dezvoltarea unui pol agricol în jurul Parcului TransAgropolis, deoarece în zonă ar mai avea disponibile terenuri de aproape 100 de hectare. Toţi participanţii la dezbatere au transmis că zona este ruptă din cauza infrastructurii precare.
Programul pe următoarele zile
Astăzi, în a doua zi târgului va avea loc întâlnirea crescătorilor de animale de rasă pentru lapte. „Vor fi discutate subiecte care preocupă în mod special fermierii, precum prezentul şi viitorul schemelor de finanţare în industria vacii de lapte din România, preocuparea fermierilor pentru agenda Preşedinţiei Române a Consiliului UE în 2019, poziţia reprezentanţilor industriei de lapte faţă de piaţa europeană, intens concurenţială şi în permanentă schimbare, situaţia parteneriatelor bilaterale cu Republica Moldova şi metodele de testare a tăuraşilor în România“, au transmis organizatorii.
Sâmbătă vor fi aduse în discuţie teme precum promovarea produselor agricole pe pieţe externe, marketingul produselor agricole şi surse de finanţare pentru sprijinirea accesului la piaţa. Tot sâmbătă, două ferme ieşene au pregătit ieşenilor un program inedit, care combină în cadrul unei vizite ghidate latura educativă cu cea de relaxare şi divertisment. Astfel, „O zi la fermă“ este un eveniment organizat la Ferma Panifcom şi Ferma Domeniile Lungu.
Ultima zi a târgului aduce o premieră pentru sectorul agricol, Târgul de Ucenicie în Agricultură. „Sub deviza «Reînviem ucenicia» ajutăm tinerii absolvenţi, dar pe cei care încă studiază în Liceele cu profil agricol din Iaşi, să beneficieze de ofertele de angajare sau de programele de ucenicie propuse de marii fermieri din judeţ“, au anunţat organizatorii.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!