Ţepele deputatului-porno cu o firmă falimentară

default

Dimensiune font:

| 08-04-2014 05:30

 

În urma falimentului Rotercom SRL, firmă administrată de Ionel Arsene, partenerii de afaceri au rămas ţepuiţi de 2,8 milioane lei. Şeful PSD Neamţ, implicat într-un scandal mediatic după ce a fost difuzat un film deocheat în care ar apărea, a prezentat documentele firmei abia după ce administratorul judiciar a formulat plângere penală.

 

 

Deputatul Ionel Arsene, şef al PSD Neamţ, a fost prezentat de un post de televiziune regional şi de o publicaţie locală ca protagonist al unui film porno cu o persoană despre care s-a afirmat că ar putea fi minoră. Această ipoteză este susţinută de recomandarea de a merge la şcoală pe care personajul principal al filmului i-o face fetei.

Şeful PSD Neamţ nu a negat în mod explicit autenticitatea filmului, ci a folosit, într-un comunicat de presă de răspuns, următoarea formulare „Condamn modul mizerabil în care s-a încercat discreditarea mea şi a activităţii mele. Folosirea unor astfel de mijloace arată că, pentru unii dintre adversarii mei, obiceiurile vechi nu dispar niciodată. Calomnia şi minciuna sunt instrumente care arată slăbiciunea celor care au ales să le utilizeze. Fără argumente reale şi solide, unii dintre adversarii mei politici, din disperare, au ajuns să folosească trucaje video în încercarea de a-mi păta imaginea publică”.

Ţeapă de 2,8 milioane lei prin falimentarea Rotercom

Tribunalul Neamţ a închis procedura de faliment a societăţii Rotercom SRL Grumăzeşti, Neamţ, al cărei administrator statutar a fost şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, prin sentinţa civilă nr.409/F, emisă de Tribunalul Neamţ la data de 24 martie 2014, după ce a fost pronunţată la data de 19 iulie 2013.

Din totalul datoriilor de 5.273.292,77 lei evidenţiate de tabelul definitiv al creanţelor, prin valorificarea tuturor activelor firmei s-a obţinut suma totală de 276.352,21 lei. În mod ciudat, lichidatorul judiciar arată, în raportul final, că au rămas neplătite creanţe în sumă totală de 2.778.122,71 lei. Singura explicaţie ar fi că nu a pus la socoteală creanţa asociatului Ionel Arsene, în valoare de peste 22,5 miliarde lei vechi

Ionel Arsene a scăpat de răspunderea personală patrimonială, adică de plătit din buzunar datoria rămasă în urma lichidării firmei administrate de el, printr-o şmecherie făcută împreună cu administratorul judiciar. Mai exact, adunările generale ale creditorilor din data de 24 mai şi 15 iulie 2013, în care trebuia discutată oportunitatea atragerii răspunderii patrimoniale pentru administratorul statutar Ionel Arsene nu au avut cvorum.

Şmecheria a fost că Gabriela şi Ionel Arsene au fost înscrişi în tabel cu salarii restante de câte 7.200 de lei, din care a rezultat un procent de 0,16% din totalul creanţelor pentru fiecare, adică în total 0,32%.
Dar marea şmecherie a fost făcută cu suma de 2.254.570 lei, care a fost înregistrată de administratorul judiciar ca fiind creanţă chirografară a lui Ionel Arsene, suma despre care s-a afirmat că ar fi fost folosită la repararea a două grajduri situate în comuna Ciohorăni din judeţul Iaşi, investiţie care nu a mai ajuns să fie pusă în valoare.

Astfel, administratorului statutar, adică cel care a creat datoriile, a beneficiat de încă un procent de 42,75% din totalul creanţelor.

S-a votat singur preşedinte al CA

În total, familia Arsene a fost trecută în tabelul definitiv al creanţelor cu 43,07%, procent cu care a putut controla uşor cvorumul din şedinţele în care trebuia discutată atragerea răspunderii personale. Cu un astfel de procent, Ionel Arsene s-a votat, culmea, ca preşedinte al Comitetului Creditorilor!

Judecătorul sindic s-a spălat pe mâini şi, cu argumentul că au fost convocate două adunări generale ale creditorilor, care ambele au fost lipsite de cvorum, nu a mai ţinut seama de cererea Finanţelor de atragere a răspunderii patrimoniale pentru Ionel Arsene.

Pentru că din valorificarea tuturor activelor firmei Rotercom nu a rezultat decât suma de 276.352,21 lei, de aproape 10 ori mai puţin decât doar investiţia din grajdurile de la Ciohorăni, instituţiile statului ar putea face o anchetă pentru a lămuri ori luarea în considerare a unui aport la capital inexistent, care a denaturat raportul dintre creditori, ori valorificarea în interes propriu a investiţiei de la Ciohorăni.

Procedura generală de insolvenţă împotriva Rotercom, fostă Arsene Rotercom SNC, a fost deschisă la 26.11.2010, la cererea creditorului Team Building SRL Bucureşti. Recursul făcut de datornică a fost respins de Curtea de Apel Bacău. La data de 08.07.2011 s-a început procedura falimentului, din cauză că nu a fost depus niciun plan de reorganizare în cele 30 de zile după definitivarea tabelului de creanţe.

Arsene a predat actele numai cu poliţia

Administratorul judiciar nu a reuşit să obţină de la Ionel Arsene ştampilele societăţii, registrele de intrare-ieşire a corespondenţei şi documentele cu regim special. Deşi a fost notificat, acesta nu a predat documentele contabile şi bunurile patrimoniale ale firmei datornice, astfel încât administratorul judiciar a formulat plângere penală împotriva acestuia. Plângerea a fost soluţionată cu neînceperea urmăririi penale după ce Ionel Arsene a predat documentele contabile şi bunurile patrimoniale.

Recuperare deficitară

Bunurile din patrimoniul falitei au fost evaluate la valoarea de lichidare de 530.978 lei, „având în vedere căderea pieţei imobiliare şi deprecierea construcţiilor, dintre care două s-au autodemolat în timp ce doar două dintre grajduri au fost reparate capital pentru a putea fi utilizate”. Valorificarea bunurilor a fost făcută după organizarea a 16 licitaţii publice şi după reducerea la 50% a preţului de pornire. Până la urmă, bunurile au fost vândute în bloc, în favoarea Euro Activ SRL Zalău, la preţul de 270.000 lei exclusiv TVA. Din suma încasată, după deducerea cheltuielilor a rămas de distribuit suma de 241.600,06 lei. 

 

Şeful PSD este de competenţa ANI?

Aritmetica nu îl ajută pe şeful PSD Neamţ nici când este vorba de declaraţiile de avere, de sumele declarate ca încasate şi cele pe care le plăteşte.

Conform declaraţiei de avere depusă de (actualul deputat) Ionel Arsene la data de 15.09.2008, în anul 2007 a obţinut un venit net de 4.896 lei, o sumă identică fiind menţionată şi la veniturile soţiei, Gabriela Arsene.

În aceeaşi declaraţie de avere, sunt trecute 4 credite contractate în 2007 (3 la BCR şi unul la Bancpost), în valoare totală de 185.000 euro şi 62.000 lei, la care se adaugă altul accesat în 2006, în valoare de 34.500 lei.

Fără a lua în calcul dobânda, ci numai principalul, rata lunară a creditelor contractate de Ionel Arsene depăşeşte 1.000 euro. În condiţiile în care venitul mediu al acestuia a fost în 2007 de 122,25 euro/lună (calculat la cursul mediu al monedei europene, raportat de BNR pentru anul 2007 - 3,3373 lei/euro), rezultă că ori nu a menţionat toate veniturile în declaraţia de avere, situaţie asimilabilă infracţiunii de Fals în declaraţii, ori a prezentat băncilor creditoare o situaţie falsă a veniturilor.

Conform declaraţiei de avere depusă de Ionel Arsene la data de 23.04.2012, acesta a obţinut în anul 2011, venituri nete de 8.780 lei, în calitate de director la firma privată Rotercom SRL Grumăzeşti, actualmente lichidată prin faliment, plus 1.756 lei în calitate de administrator la Rotercom Prestige SRL Târgu Neamţ.

Conform declaraţiei menţionate, Ionel Arsene are datorii (credite) în valoare totală de 170.000 euro + 31.000 lei, contractate la BCR şi BANCPOST în 2007, cu scadenţă în 2017 şi 2032.

Pe 10 octombrie 2012, Ionel Arsene depune o altă declaraţie de avere, cu două diferenţe majore faţă de anterioară: ca sursă a veniturilor este menţionată doar societatea Rotercom Prestige SRL, la fel ca şi în cazul soţiei, firma Rotercom SRL fiind omisă de această dată. Valoarea creditelor contractate la BCR este de 196.000 euro (150.000 + 46.000), valoare care nu coincide cu cea declarată anterior.

Indiferent de valoarea pe care o luăm în calcul, rata lunară calculată doar la suma de bază, fără dobândă, depăşeşte de câteva ori venitul lui Ionel Arsene, chiar dacă acesta a crescut faţă de 2007.

Conform declaraţiei de avere depusă de Ionel Arsene la data de 10.06.2013, în calitate de deputat al Parlamentului României, în anul 2012 a obţinut un salariu net de 9.658 lei de la firma Rotercom Prestige (calitate neprecizată), plus 1.566 lei de la Camera Deputaţilor.

Soţia alesului poporului, Gabriela Arsene, a câştigat suma de 10.536 lei de la aceeaşi firmă, Rotercom Prestige SRL, tot în calitate neprecizată.

Aceeaşi declaraţie de avere menţionează trei credite, în valoare totală de 201.000 euro.

În condiţiile în care valoarea veniturilor din 2012 nu a cunoscut modificări semnificative faţă de 2011, raportul cu rata a rămas acelaşi.
www.antitepari.ro

 

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr 177 din 1 aprilie 2013 (pagina 10), este menţionat faptul că, în anul 2012, Ionel Arsene a donat partidului din care face parte, PSD, sumă de 33.000 lei, în două tranşe (pe 6 mai 2012 şi 16 octombrie 2012). Recurgând la un calcul sumar, rezulta faptul că, în anul 2012, dintr-o leafă anuală de 11.224 lei, Ionel Arsene a achitat rate de minim 50.000 lei şi a mai donat 33.000 lei la partid!

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cât costă o franciză pentru o sală de jocuri în realitate virtuală
25/11/2019 18:37

 În urmă cu doi ani, un antreprenor a deschis in Bucuresti o sală de jocuri in realitate virtuală (VR), cu ajutorul unei finanţări obţinute prin programul StartUp Nation. Startup-ul a lansat in ...

Cu cât crește factura la energie dacă lași în priză electronicele și electrocasnicele
21/09/2019 14:25

  Alimentarea cu energie a aparatelor electrocasnice dintr-o locuinţă atunci cand acestea sunt in stand-by poate creşte cu pană la 180 de lei anual factura de electricitate, susţine compania ge ...

Cum poți verifica dacă Google știe de unde ți-ai făcut cumpărăturile
17/06/2019 08:37

 Există o modalitate prin care puteti verifica ce stie Google despre dumneavoastră, inclusiv date despre toate cumpărăturile pe care le-ati făcut. În esentă, dacă utilizati un produs Google, ...

ULUITOR! N-o sa crezi in ce conditii locuieste cel mai bogat cioban din Romania
18/01/2015 00:00

 Dumitru Andresoi, catalogat drept cel mai bogat cioban din Romania, cu o avere de 25 de milioane de euro, nu si-a cumparat vile somptuoase sau palate, ba dimpotriva. Locul in care a ales sa locuiasca i-a ...

Afaceri online - cum să gestionezi corect propria afacere online
21/11/2014 08:47

 Cu alte cuvinte, discutam de ore intregi de munca si organizare pentru a pune bazele unei afaceri prospere. In online, este loc pentru oricine, insa conteaza cum iti gestionezi magazinul online sau site-u ...

ŞOCANT! 1,5 milioane de români au dat banii degeaba pe asigurare. Eşti printre ei?
16/09/2014 13:40

 Cutremur, inundaţie sau incendiu devastator? Teoretic, 1,5 milioane de romani care au respectat legea şi au incheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei ar trebui să stea cat de cat liniş ...

Răzbunarea DIABOLICĂ a unei angajate concediate. S-a asigurat că
05/09/2014 18:00

 În momentul in care a aflat că urma să rămană fără job, o angajată a unei companii de cosmetice a pus la cale un plan care ar fi putut să distrugă imaginea companiei pentru care lucrase. &I ...

Veste ŞOC pentru români: Se dublează preţul la asigurarea obligatorie a locuinţei
18/07/2014 10:53

 Asigurarea obligatorie a locuinţei se va scumpi cu pană la 100% iar o astfel de  propunere se află deja pe masa Autorităţii de Supraveghere Financiară, au  arătat, pentru Economica.n ...

Aparatele din gospodaria noastra care consuma curent si cand sunt INCHISE
07/07/2014 13:32

Dispozitivele smart sunt atat de destepte incat consuma curent si atunci cand nu le folosim. Potrivit unui studiu recent, aparatele care se conecteaza le net ne umfla substantial facturile chiar si cand stau de ...

Topul datornicilor: 20 de malluri au datorii cumulate de aproape 2 miliarde de euro. Palas din Iaşi peste 200 milioane de euro , AFI Palace Cotroceni
06/07/2014 11:15

Cele mai indatorate 20 de centre comerciale din Romania au datorii cumulate de 1,9 miliarde de euro, de zece ori mai mari decat cifra de afaceri realizată anul trecut de aceste proiecte, pe fondul creditelor m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei