INCHIDE
Veşti bune pentru cel mai mare producător de îngheţată din regiune
„Prima lună şi jumătate a fost ceva mai bună pentru vânzările noastre faţă de cele înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Vremea a fost aproximativ la fel ca vara trecută, dar rezultatele au fost peste cele de anul trecut, ceea ce înseamnă că economia a mers mai bine şi consumul a crescut în general“, a declarat Vasile Armenean pentru zf.ro.
Ponturi pentru dezvoltarea economică a Moldovei
Compania a avut anul trecut o cifră de afaceri în creştere cu 30% faţă de anul precedent, până la 113 milioane de lei, vremea bună şi reducerea TVA la alimente la 9% începând cu 1 iunie fiind motoarele de majorare a businessului din Suceava.
Subiecte asemanatoare
Amenajamentele pastorale, obligatorii din 2028!
Foame de bani din partea statului
Rebuilding Ukraine Forum 2026 aduce la București dialogul internațional privind reconstrucția Ucrainei
COMUNICAT DE PRESĂ Încheierea proiectului „Exploratori prin poveste”, implementat de Asociația Suflet Senin
Statul s-a împrumutat joi cu aproape 3,5 miliarde lei
Se năruie bugetul: constructorii au de încasat 16 miliarde de lei pentru lucrările executate!
Leul s-a întărit modest față de principalele valute
Cum păstrăm căldura în casă și reducem factura la energie
Șapte capcane de Black Friday care îți pot goli portofelul
OPIA, de Ziua Armatei României: O armată puternică are nevoie de o industrie națională de apărare puternică
Credit ipotecar în 2027: ce trebuie să știi înainte să cumperi o casă
Horoscopul zilei de miercuri, 4 noiembrie 2026
Miercuri nu mai tin scuzele, promisiunile goale si jocurile de culise. ...
Ionuț Alexandru Toader, scos din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu
Schimbare de situatie in cazul lui Ionut Alexandru Toader! Acesta a fo ...
România s-a împrumutat din piețele externe cu 4,5 miliarde euro
Ministerul de Finante s-a imprumutat din pietele externe, a doua oară ...
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Federatia SANITAS solicită cresteri salariale pentru angajatii din SÄ ...
Apa la bloc și momentul care schimbă totul între vecini
Proprietarii care si-au plătit intretinerea la timp nu ar trebui să ...
Monumentul funerar al domnitorului Ghica Vodă, în pericol
* săpăturile au scos la iveală elemente din vechea Curte Domnească ...
Matisse cucerește Iașul. Arta marelui pictor, la Palatul Culturii
* Palatul Culturii din Iasi aduce in fata publicului lucrări ale lui ...
Scandalul comasării comunelor. Șeful ACoR avertizează: „Fără referendum înseamnă dictatură!”
În timp ce liderii PSD vorbesc despre reorganizarea obligatorie ...
Partidul Snobilor Deconectați
Dorian OBREJA
PSD si-a făcut si mai multi dusmani decat avea, deba ...
Naționalul încheie seria evaluărilor! Note de până la 9,70 la concursul pentru directori
Ultimii candidati din seria evaluărilor pentru ocuparea functiilor de ...
Fermierii ieșeni reclamă pagube la porumb și floarea-soarelui, dar despăgubirile sunt incerte
Ministerul Agriculturii nu are incă bilantul final al pagubelor provo ...
Rețeta zilei: Pui cu mere, prune și legume caramelizate la cuptor
Combinatia de carne fragedă, fructe dulci-acrisoare si legume rumenit ...
Scandal la Spitalul „Mavromati". Medicamente furate și salarii fictive
* sase perchezitii au avut loc marti, 3 noiembrie 2026, la Spitalul Ju ...
Iașul renunță la bolizii de lux. Suceava preia ștafeta mașinilor exclusiviste!
Surpriză pe piata automobilelor de lux din Romania! În lista mÄ ...
La Iași, primul interviu de angajare îl poate ține un robot
* Inteligenta artificială schimbă recrutarea * companiile pot evalua ...
Trenurile Iașului, în epoca poștalioanelor. Viteza medie a coborât la doar 47 km/h!
Vesti proaste pentru călătorii care folosesc trenul in zona Iasului! ...
Lucrările avansează pentru prima Clinică Universitară Integrată de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România
Lucrările avansează pentru prima Clinică Universitară Integrată d ...
Amenajamentele pastorale, obligatorii din 2028!
Primăriile nu pot fi verificate si sanctionate, in acest moment, pent ...
Iașul intră pe lista rutelor care vor fi deservite de noile garnituri PESA
* printre rutele pe care vor circula noile rame electrice se află Bra ...
USV Iași, partener activ în promovarea inovării în domeniul panificației Bimbo Romania’s TOP Baker 2026
USV Iasi, partener activ in promovarea inovării in domeniul panificat ...