Între „a fi“ şi „a avea“

Dragă cititorule,
Află că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie...

Încerc în această perioadă să pătrund tainele unui nou grai! E un exerciţiu care îmi dă certitudinea că încă SUNT şi care mă înveseleşte, deopotrivă. Mă amuză efortul meu de a lega cuvinte într-o limbă nouă şi stăruinţa de a învăţa „ca pe apă“ verbe, care să mă ajute să dau sens.

Să mă auziţi cum repet, asemeni unei mantre, „eu sunt“/ „tu eşti“/ „el, ea este“/ „noi suntem“/ „voi sunteţi“/ „ei/ele sunt“.  Pornesc apoi cu frenezie spre „eu am“/ „tu ai“/ „el, ea are“ şi ajung, aproape ostenită, la „ei/ele au“. Întotdeauna încep cu „a fi“, deşi profesoara mea spune uşor resemnată că „în ziua de azi cei mai mulţi oameni conjugă mai des «a avea». Oricum, ambele trebuie ştiute şi-n somn. Ne ajută să construim alte timpuri“. Cu gândul la „alte timpuri“ pornesc din nou în frenezia prezentului „eu sunt“/ „tu eşti“...

Pe fondul mantrei mele încep să realizez automatismul cu care folosim cele două verbe în limba maternă şi să mă întreb, asemeni dascălului meu, ce conjugăm mai des şi la ce timp?

Şi încep din nou matra „eu sunt“... EU SUNT când călătoresc, când mă joc, când spun poveşti, cânt şi dansez cu piticii familiei. Sunt când citesc ori merg la film, când zboară spre mine porumbeii pentru a fi hrăniţi în fiecare dimineaţă, când îmi străluceşte soarele în mâini şi îmi licăresc ochii de bucurie! În toate momentele astea, şi multe altele, sunt eu!

„Tu eşti“... Când eşti tu, cu adevărat, dragul meu cititor?

Cred că „noi suntem“ doar când fiecare are lista cu „eu sunt“ şi, uite aşa, ajung la „eu am“. Aici mă opresc un pic... am ceea ce sunt, doar atât şi nu cred că trebuie mai mult!

Cu drag,
Alina STAN

 

P.S. Pentru că astăzi, 20 martie, când scriu aceste rânduri, oamenii sărbătoresc vrăbiuţele şi fericirea, am să vă spun că pentru mine, vrăbiuţele SUNT fericire şi iubire...

 

„Fără iubire nu se face nimic pe lumea asta. Totul trebuie iubit: oamenii, meseria, dreptatea, soarele, marea, piatra, pomul, locul în care trăieşti, totul. Poate nu mai avem timp de iubire? Anticii, iubind, gândeau şi construiau pentru eternitate. Noi trăim prea mult pentru azi şi prea puţin pentru mâine!”- actriţa Gina Patrichi