„În 2014 vom trece cu toţii printr-un proces de extindere a conştiinţei”

default

Dimensiune font:

| 03-01-2014 05:00

Interviu cu astrologul Anca Tăutu

2013 a fost un an cu multe confruntări atât în plan social şi economic, dar şi în plan individual. Fiecare dintre noi s-a regăsit în situaţii care au impus un efort pentru a le depăşi sau dimpotrivă, le-a trecut uşor, cu bucurie şi recunoştinţă. 2014 va fi un an mai bun, în care vom aplica în viaţa personală tot ceea ce am învăţat până acum. Singura condiţie pentru a avea o viaţă frumoasă este să ne dorim acest lucru şi să facem schimbările necesare. Despre toate aceste lucruri am discutat cu astrologul ieşean Anca Tăutu.
- În linii mari, puteţi creiona un aspect general al anului 2014? Care sunt principalele fenomene care se vor manifesta pe cer?
– Chiar de la începutul anului, din noaptea trecerii dintre ani de fapt, astrele au construit o configuraţie cunoscută sub denumirea de cruce cosmică. Această configuraţie s-a construit pornind de la cele două planete ale schimbării Uranus (în semnul Berbecului) şi Pluton (în semnul Capricornului) care colaborează prin aspectul de cuadratură, în diferite faze de colaborare între anii 2012 şi 2015. Pe rând sunt atrase în această interacţiune astrală Soarele, Luna precum şi planetele personale, Mercur şi Venus în tranzit prin semnul Capricornului, planeta Marte în tranzit prin semnul Balanţei şi planeta Jupiter (din semnul Racului). Până la jumătatea anului, această configuraţie astrală se va desface şi reface de câteva ori, implicând de fiecare dată parte din celelalte planete precum şi cele două luminării, Soarele şi Luna.


- Începem anul cu fenomene importante, aşadar. Cum ne vor afecta în plan social?

- În ce mă priveşte, abordez astrologia ca instrument de lucru în procesul creşterii noastre. Prin urmare, privesc la anul 2014 şi încerc să înţeleg ce avem de învăţat pentru că, ştim sau nu ştim, vrem sau nu vrem, întreaga viaţă învăţăm de fapt, fiecare după cum şi-a construit programul de viaţă. Ca să înţelegem mesajul anului 2014, este important să-l privim în contextul ultimilor ani, în care ne-am confruntat, mai mult sau mai puţin conştient cu nevoia de schimbare. În anii 2011 şi 2012 ne-am pregătit la nivel mental, am realizat o schimbare în modul de a gândi sau ne-am luptat cu această schimbare. Astfel că am reuşit, sau suntem în curs de a reuşi, ori ne încăpăţânăm să nu facem această schimbare. Anul 2013 ne-a adus maximul de confruntare sau maximul de efort interior. Pregătirea s-a translat în segmentul afectiv şi, cumva, am fost plasaţi în situaţii care ar fi fost potrivit să ne dezvolte raţiunea inimii. Fiecare dintre noi şi sub diferite forme împreună, am depăşit situaţii în care ne-am deschis (sau nu) către ceilalţi, i-am lăsat (sau nu) să se apropie de sufletul nostru, ne-am călit emoţional, am devenit mai puternici, suntem mai încrezători în forţa interioară, în capacitatea noastră de a acţiona conştient, faţă de reacţia inconştientă pe care o manifestăm de cele mai multe ori înainte de această perioadă.
- Dacă nu s-au întâmplat toate acestea mai putem recupera?
- Da, dar repede. Acum suntem pregătiţi să aducem schimbările realizate în planurile mental şi afectiv în realitatea fizică, în viaţa noastră. Anul 2014 ne va solicita să fim activi, să facem ceea ce am înţeles că ar fi potrivit să facem şi poate că nu am avut curaj, sau poate că nu am simţit foarte clar direcţia şi succesiunea paşilor care sunt de făcut. Lucrurile se vor potrivi în fata noastră astfel încât noi să alegem să le mişcăm şi să le aşezăm aşa cum am înţeles deja că este cel mai bine pentru noi. Nu prea mai avem răgaz de gândire sau de ezitare. Alegerea stă între a merge înainte sau a ieşi din cursă. Iar înainte mergem numai în direcţia şi ritmul potrivit fiecăruia, fără abatere de la drumul propriu în viaţă. Abaterea poate să ne scoată din cursă, în diferite moduri. Această dinamică este valabilă la nivel mondial, la nivelul comunităţilor şi în egală măsură la nivel personal.

- Dar în viaţa personală? În ansamblu, vorbind?
- La nivel personal probabil că am observat deja că ne confruntăm cu acest proces de schimbare despre care am amintit. Unii dintre noi chiar îşi doresc schimbarea, într-o anumită zonă din viaţă şi, se mişcă în sensul curentului, folosesc ocazii, conjuncturi, informaţia şi experienţele, chiar dacă uneori pare că acestea nu duc nicăieri. În anumite momente vedem cum se leagă firul intenţiilor noastre. Alţii se tem de ce ar putea aduce schimbarea şi, în felul acesta amână şi complică derularea experienţei, precum şi materializarea rezultatelor. Dar, am ajuns într-o fază a evoluţiei noastre în care tot mai mulţi oameni vor înţelege ce înseamnă să trăieşti „viitorul” acum, ce înseamnă să fii prezent în viaţa ta, în fiecare moment ACUM. Suntem la sfârşitul unui proces evolutiv şi, simultan ne angajăm deja într-o altă formă de evoluţie care se raportează la un alt sistem de referinţă şi la un alt tip de logică. Se schimbă modul de a gândi şi se schimbă modul de a folosi procesul „gândirii”.
- Ştiind aceste lucruri, ce ar trebui să facem fiecare dintre noi?
- Este importat să ieşim din starea în care ne raportăm la alţii. Intenţia generează efectul (rezultatul) şi abia când ieşim din intenţia altora o valorificăm pe a noastră. Atât timp cât ne raportăm la intenţiile şi aşteptările altora, ne translăm şi materializăm în realitatea acestora, iar realitatea noastră nu ne aduce împlinirea pe care o aşteptăm. Şi, este important să ieşim de sub presiunea grijilor. Este alegerea noastră să ne îngrijorăm sau nu în legătură cu orice aspect din viaţa noastră. Acest lucru nu se produce automat. Noi alegem această stare. Îngrijorarea construieşte situaţii similare, în care vom reacţiona similar, îngrijorându-ne. Ne poate fi de folos să exersăm „minutul fără îngrijorare”. Să ne amintim ca din când în când să ieşim din starea de îngrijorare, să ne oferim un minut, o oră, o zi sau mai multe, fără să ne îngrijorăm. Poate fi mai greu la început, dar exersând, căpătam experienţă şi observăm cum ne ajută acest exerciţiu.
- Sunteţi cunoscută pentru atelierele de dezvoltare personală pe care le organizaţi. Ce le spuneţi oamenilor, de fiecare dată?
- Am organizat anul trecut şase ateliere de astrologie prin care am încercat să reorientez atenţia participanţilor către ritmurile cosmice. Am încercat să văd în ce măsură oamenii îşi „simt harta natală” şi în ce măsură percep îndemnul tranzitelor planetare. Am constatat că foarte mulţi oameni preiau tendinţele influenţelor energetice în sens constructiv, că simt nevoia de schimbare şi că lucrează, fiecare în ritmul propriu. Prin discuţiile de grup şi individuale doar le-am arătat direcţia vântului astral şi i-am provocat să-şi pună întrebările potrivite. Răspunsurile le obţine fiecare prin el însuşi. Anul acesta intenţionez să organizez atelierele în fiecare lună şi vom avea un mod nou de abordare.
- Cum ne putem croi experienţele de viaţă în funcţie de sfaturile unui astrolog?
- Depinde de cum primim sfaturile astrologului. Şi mai depinde şi de cum vin aceste sfaturi. Eu cred că este important ca orice sfat, de oriunde ar veni, să-l potrivesc în sufletul meu. Dacă nu-şi găseşte locul acolo, atunci îl las în aşteptare. Nu-l resping. Există posibilitatea în care nu suntem încă pregătiţi pentru a urma un sfat sau poate că analiza şi acceptarea face parte din lecţie, urmând să ne întâlnim cu momentul potrivit pentru a folosi un sfat primit. Dacă sfatul îşi găseşte locul în sufletul meu, dacă simt că face parte din mine şi că îmi transmite o stare de bucurie, de bine, atunci sunt atentă să văd cum pot să-l urmez, dar ştiu că eu aleg să-l urmez, eu sunt responsabilă de alegere şi de cum folosesc acest sfat. Sfatul ar trebui doar să atragă atenţia asupra unei nepotriviri în mecanismul materializării personale. Cum şi când resetez procesul de materializare ar fi potrivit să fie alegerea mea.
- Sunteţi organizatorul unui eveniment foarte important, Simpozionul naţional de astrologie „Ritmuri astrale”. De ce credeţi că este important ca această cunoaştere să fie adusă în public?
- Pentru că astrologia ne ajută să ne integram în natură, în curgerea ciclurilor cosmice, iar viaţa noastră este cu atât mai armonioasă cu cât noi ne mişcăm în ritmurile naturii. Universul funcţionează în baza legilor sale, indiferent de alegerile noastre prin care recunoaştem sau nu aceste legi. Dar noi nu putem funcţiona în afara legilor Universului. Deocamdată ştim doar ce am reuşit să înţelegem din ce am reuşit să descoperim. Nu putem controla nişte legi pe care nu le cunoaştem. Prin urmare, cel mai potrivit pare să ne armonizăm în fluxurile care guvernează aceste legi.

- Ce se va întâmpla în 2014?

- În 2014 vom trece cu toţii printr-un proces de extindere a conştiinţei şi, oricât de teoretic ar putea să sune acest lucru, noi vom ajunge să înţelegem şi să trăim efectiv această deschidere a minţii până la conştientizare, până la înţelegerea emoţională a experienţei. Vom experimenta conştientizarea, individual şi în masă, chiar dacă nu toţi vom fi conştienţi de acest lucru. Pare de neînţeles, dar vom înţelege, până la urmă. În continuare, la orice nivel (de la micro la macro, inclusiv politic) este posibil să iasă la iveală multe adevăruri nespuse. Fiecare dintre noi, experimentăm deja recunoaşterea şi asumarea adevărului propriu. În continuare vom implementa (sau nu) aceste adevăruri, adăugând (sau nu) valoare omului ce suntem, precum şi vieţii noastre. Ar fi potrivit să facem asta pentru că este timpul s-o facem. Şi vom vedea că este timpul potrivit pentru că şi la nivel social se va cere, din ce în ce mai ferm, adevărul. Devine foarte importantă comunicarea, la orice nivel, în sensul interacţiunii adevărate, cu implicare şi răspundere asumată. Acest lucru a fost întotdeauna important, însă anul acesta chiar suntem atraşi în experimentarea lui, nu prea mai avem timp şi loc de stat deoparte.

- Ce-i sfătuiţi pe toţi cei interesaţi de dezvoltarea personală?
- Să fie atenţi la îndrumarea interioară, oricare ar fi calea pe care o alege fiecare. Acolo este întreaga informaţie de care este nevoie şi tot acolo este implementată şi strategia optimă de lucru. Este important să înţelegem că dezvoltarea personală reprezintă, de fapt, scopul subconştient al fiecărui om. Nu este un ţel preferenţial, numai al unora, nu numai unii pot face asta sau numai unii au asta de făcut. Toţi facem asta, fie că ştim sau că nu ştim c-o facem, din prima şi până la ultima clipă a vieţii. Nu există moment de începere sau de finalizare a unui astfel de program, ci este un program cu derulare permanentă, continuu, nu facem pauză niciodată. Asta nu înseamnă că trebuie să ne fie greu, mereu. Sunt momente mai dificile decât altele, dar în fiecare moment avem şi condiţiile şi susţinerea, precum şi puterea de a face faţă, la orice ar putea să apară în faţa noastră, ca şi exerciţiu de rezolvat.

Maura Anghel

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei