Cătălin Ivan: „Liviu Dragnea se transformă treptat într-o Monica Macovei a PSD”

default

Dimensiune font:

| 12-02-2015 14:20

Europarlamentarul Cătălin Ivan vorbeşte despre blocajul apărut în PSD odată cu pierderea alegerilor prezidenţiale din toamna anului trecut şi despre motivele care au stat la baza amânării Congresului partidului * de asemenea, social-democratul a prezentat în exclusivitate pentru cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” proiectul cu care îşi propune să preia conducerea PSD

- Cum s-a născut ideea de a candida la şefia PSD?
- A apărut imediat ce am văzut că şocul pierderii alegerilor a fost gestionat foarte prost, că au fost daţi afară colegi fără argumente. Mai mult, Liviu Dragnea a anunţat, mai întâi public şi după aceea în partid, două măsuri total greşite din punctul meu de vedere şi al multor colegi. Vorbesc aici despre limitarea la două mandate a aleşilor locali, a senatorilor, deputaţilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene. Această măsură nu este corectă, deoarece în cel de-al doilea mandat nimeni nu va mai fi motivat să facă absolut nimic, deoarece legea nu i-ar mai permite un al treilea, ceea ce duce la o scădere a interesului. Este total nedemocratic, total neconstituţional. Pentru o astfel de măsură, practic, este necesară modificarea Constituţiei, pentru că nicăieri în lume nu există o limitare a numărului mandatelor. Dimpotrivă, sunt ţări precum Belgia unde un primar poate să fie şi membru al Parlamentului European. Dreptul de a alege şi de a fi ales nu poate fi restricţionat de un partid politic. Cea de-a două propunere total greşită a fost aceea de a separa puterea politică de cea administrativă. Poate să sune bine pentru cei care nu au lucrat într-un partid politic şi nu ştiu cum funcţionează o organizaţie. Poate fi un argument că laşi mai puţină putere în mâinile baronilor locali, însă este o ipocrizie pentru că acest lucru nu se întâmplă. Tony Blair a fost şi prim-ministru şi preşedinte de partid, fără a fi contestat. Când s-a retras din funcţia de prim-ministru automat a renunţat şi la conducerea partidului. Un alt exemplu este Gerhard Schroeder, unul dintre cei mai mari oameni politici ai momentului, care atunci când a pierdut alegerile pentru funcţia de cancelar a renunţat şi la funcţia din partid. Nu poţi să separi puterea politică de cea administrativă! Un preşedinte de consiliu judeţean este cel care are cel mai mare număr de voturi, practic are cea mai mare legitimitate. În acest context, pe cine să pui să conducă o organizaţie politică? Separarea puterii înseamnă să minţim electoratul că nu mai avem oameni cu influenţă. Tot cel care are puterea administrativă controlează organizaţia politică prin toate pârghiile pe care le are la dispoziţie.
- Vorbim în continuare de baroni locali?
- Eu m-am opus de fiecare dată acestui termen, dar se pare că Liviu Dragnea se transformă treptat într-o Monica Macovei a partidului când vorbeşte despre acest subiect. Nu credeam că voi ajunge să îl ascult cum vorbeşte despre baronii locali din PSD, mai ales că acesta a impus modificarea legii prin care preşedinţii de consilii judeţene sunt aleşi uninominal. El este cel care a dat şi mai multă legitimitate preşedinţilor de CJ. Nu ştiu dacă e rău sau bine, dar acum tu vii şi vorbeşti de baroni locali? Dacă mai există baroni, acesta este un semn că instituţiile statului nu funcţionează bine, nu verifică modul în care se dau contractele, modul în care se fac angajările, modul în care sunt atraşi banii europeni. În loc să ne preocupăm să aruncăm peste bord colegi care au muncit în campania electorală, ar trebui să ne preocupăm să întărim instituţiile statului la nivel teritorial. Să ne sacrificăm colegii pentru a ne salva imaginea nu este corect!

„Nu au ieşit să voteze pentru Klaus Iohannis, ci au ieşit să voteze împotriva lui Victor Ponta”

- Mai este actuala conducere a PSD capabilă să gestioneze situaţia din partid?
- Cred că nu s-a înţeles exact mesajul pe care românii l-au dat pe 16 noiembrie. În lipsa unei analize profunde în partid a votului din primul şi al doilea tur, este greu de înţeles pentru unii că de fapt mesajul este unul foarte dur din partea electoratului, un mesaj împotriva unui mod de a face politică, un mesaj chiar împotriva lui Victor Ponta. Nu au ieşit atât de mulţi să voteze pentru Klaus Iohannis, ci au ieşit să voteze împotriva lui Victor Ponta. S-a pierdut controlul în partid, iar în acest moment nu suntem pregătiţi pentru alegerile din 2016. Este un an foarte important, în care PSD trebuie să întărească organizaţiile din teritoriu, să rezolve toate conflictele, să stabilească criterii mult mai obiective, clare şi transparente pentru a alege candidaţii în partid. Dacă mergem în continuare cu un mod ascuns de a face politică sau doar vorbim pe la televizor, nu facem nimic. În plus, trebuie să se înţeleagă faptul că vinovaţii pentru pierderea alegerilor nu sunt membrii de partid şi preşedinţii de filiale judeţene. S-a văzut în primul tur că am câştigat alegerile cu 40%, un rezultat mai mare decât am avut şi în 2004, şi în 2009, ceea ce înseamnă că partidul şi-a făcut foarte bine datoria. Greşelile făcute însă la nivel central, între primul şi cel de-al doilea tur, ne-au costat alegerile.
- De ce s-a amânat Congresul PSD?
- Atât Victor Ponta, cât şi Liviu Dragnea par să se teamă de partid, iar faptul că amână atât de mult Congresul arată o frică de a da ochii cu membrii social-democraţi. Consiliul Naţional din martie va trebui să stabilească foarte clar data Congresului. Riscăm să avem soarta PASOC-ului din Grecia dacă în 2016 nu câştigăm alegerile. S-a discutat în partid să fie un Congres în luna decembrie (a anului trecut- n.r.), dar pentru că nu eram pregătiţi s-a stabilit să fie organizat în luna martie, iar până atunci Ponta să asigure conducerea interimară. Lucrurile s-au schimbat între timp, atât Ponta, cât şi Dragnea dând senzaţia că se ţin de scaun. În plus, este o lege nescrisă care se aplică în toate partidele, indiferent de orientarea politică: dacă pierzi alegerile îţi dai demisia!
- Cu ce vine Cătălin Ivan reformator în partid?
- Eu sunt un om care a plecat de jos, care a muncit foarte mult şi a urcat etapă cu etapă. Am o carieră complexă şi completă. Cunosc acest partid de la organizaţia de comună până la ceea ce reprezintă PSD la nivel european. Ştiu exact ce-i trebuie partidului pentru a câştiga din nou alegerile, însă primul lucru la care trebuie să lucrăm ţine de deciziile pe care le luăm, acestea fiind în acord cu organizaţiile din teritoriu. Evaluarea unui membru de partid trebuie să fie făcută transparent, corect, de un departament de resurse umane. Toate aceste măsuri sunt necesare pentru a putea să promovăm oameni care au muncit în acest partid, care au calitatea morală, profesională, dar şi activitatea politică să ajungă pe funcţiile dorite. În actualul PSD unii muncesc şi apar alţii din senin care ocupă funcţiile de conducere. Eu cred că este cazul ca o carieră politică în PSD să fie predictibilă! În felul acesta motivăm membrii de partid să se implice, să se pregătească profesional şi să-şi păstreze un cazier curat. Trebuie să se înţeleagă că viaţa politică nu reprezintă o şansă de a te îmbogăţi peste noapte.
- Pentru a câştiga şefia PSD va trebui să purtaţi negocieri. Cât de departe veţi merge?
- Cu siguranţă nu voi compromite proiectul care înseamnă un partid puternic, cu care vom câştiga alegerile. Nu voi negocia o secundă cu Gheorghe Nichita proiectul cu care voi candida, pentru că Nichita va susţine singur acest proiect când va înţelege că este singura posibilitate care va aduce victoria la alegerile din 2016.

„Guvernarea a mers bine, partidul a mers însă foarte prost”

- Dacă veţi câştiga, Victor Ponta va rămâne prim-ministru?
- Victor Ponta are susţinerea unei majorităţi şi a PSD-ului. Eu am zis de multe ori că Ponta estet un bun prim-ministru. Ca preşedinte de partid însă i-a pasat responsabilitatea lui Liviu Dragnea, care a fost foarte slab. Guvernarea a mers bine, partidul a mers însă foarte prost. Dacă vă uitaţi în ultimele două campanii nu s-a putut să se facă o poză a lui Ponta în care să nu apară şi Dragnea. Practic, acesta a fost umbra lui Ponta, iar de partid nu s-a ocupat nimeni pentru că Dragnea a fost preocupat să sugă cât mai mult din imaginea primului ministru. Singura preocupare din ultimele 12 luni a lui Dragnea a fost să pună mâna pe partid.
- În acest context, bătălia pentru şefia PSD se va duce cu Victor Ponta sau cu Liviu Dragnea?
- De Victor Ponta mă leagă foarte multe, pentru că ne-am luptat cu cei care s-au opus schimbării şi am crezut într-un proiect comun, iar dacă aş candida împotriva lui pot spune că nu m-ar bucura această competiţie, dar nici nu fug de ea. Eu cred că Ponta greşeşte şi nu evit să îi spun acest lucru. În schimb, o competiţie cu Liviu Dragnea mă bucură, deoarece acesta reprezintă tot ceea ce merge rău în PSD.
- PSD este privit ca un partid comunist, ce veţi face pentru a combate această idee?
- Nu este o idee corectă, dar, dacă priveşti de afară execuţiile care au loc la fiecare Comitet Executiv, mai că poţi spune că ne propunem să fim priviţi ca nişte comunişti. Excluderea celor trei fără niciun motiv (Mircea Geoană, Dan Şova şi Marian Vanghelie - n.r.). Mai mult, prin faptul că Şova a fost reprimit în partid pentru faptul că nu a scos niciun cuvânt şi a acceptat să fie umilit, înseamnă că în partid nu ai voie să vorbeşti. Dacă vorbeşti păţeşti…ca mine, în Sectorul 1. Victor Ponta a dizolvat munca unei organizaţii de peste 100 de oameni, doar ca să mă pedepsească pe mine că nu am fost de acord cu el. Argumentele pentru acest gest au fost legate de faptul că noi am schimbat acum un an şi jumătate nişte oameni la câteva organizaţii mai mici. Mai mult, pentru că a văzut că nu este în regulă, Victor Ponta a luat cuvântul şi sincer mai bine nu îl lua, pentru că a zis că trebuie dizolvată organizaţia pentru lipsa de rezultate. În Sectorul 1, cu un primar de dreapta, la al doilea mandat, am luat 39% în turul al doilea. La Iaşi, unde PSD câştigă tot timpul, cu un electorat echilibrat şi cu un primar al nostru, la al doilea mandat s-a luat tot 39%. Organizaţia din Sectorul 1 este dizolvată din cauza rezultatelor slabe, iar Gheorghe Nichita îşi anunţă candidatura la Consiliul Naţional!
- Modul de atragere a primarilor prin banii care vin direct de la Ministerul Finanţelor, fără a mai trece prin consiliile judeţene, a stârnit multe nemulţumiri. Ce părere aveţi despre aceste practici?
- Este un mod de a minţi oamenii, dar aceştia nu sunt atât de naivi. Practic, se creează un haos total pentru că lui Liviu Dragnea nu îi mai ies lucrurile pentru Congres, deoarece a pierdut susţinerea preşedinţilor de organizaţii şi speră să obţină, în loc, susţinerea primarilor. Este normal că aceştia din urmă se bucură când primesc nişte bani pentru a face ceva în comună, însă oamenii nu uită că nu ai făcut nimic pentru ei 20 de ani.
- UNPR face presiuni, în acest moment, asupra PSD?
- Dacă vă referiţi la şantajul pe care îl face Oprea, acesta este total gratuit şi reprezintă o lecţie politică pentru PSD, de acum încolo. Domnul Oprea şi partidul pe care îl conduce nu au dat piept cu electoratul. I-am dus în spate în Parlament, cum i-am dus şi pe cei de la PC, iar acum ne trezim că suntem şantajaţi de cei pe care i-am pus pe listă. Noi am muncit în campanii, iar UNPR nu intră în Parlament de unul singur. Este total incorect ceea ce se întâmplă, iar eu îi garantez domului Oprea că dacă voi câştiga Congresul, UNPR va fi obligat să candideze singur. Pe locurile pe care le ocupă acum UNPR puteau fi colegi de-ai mei, care nu au intrat în Parlament pentru că le-am dat lor locurile. A consemnat Anca BURNICHE
***
„Liviu Dragnea a fost preocupat să sugă cât mai mult din imaginea primului ministru. Singura preocupare din ultimele 12 luni a lui Dragnea a fost să pună mâna pe partid”

***
„Şova a fost reprimit în partid pentru faptul că nu a scos niciun cuvânt şi a acceptat să fie umilit; înseamnă că în partid nu ai voie să vorbeşti”
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei