INCHIDE

„Cuziştii” au dat startul anului universitar

 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi a intrat în noul an universitar. Deschiderea oficială, care a avut loc ieri, 30 septembrie, a întrunit personalităţi marcante din mediul universitar ieşean, studenţi, părinţi, reprezentanţii cultelor, dar şi ai autorităţilor locale. „Suntem onoraţi mândri de istoria, trecutul şi prestigiul universităţii şi avem obligaţia, cu toţii, să continuăm şi să dezvoltăm acest prestigiu naţional şi internaţional de care se bucură”, a declarat prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul UAIC Iaşi.

Echipă managerială nouă, schimbări în viitor

Începutul acestui an universitar a marcat pentru UAIC mai multe noutăţi: instituţia de învăţământ porneşte la drum cu o echipă managerială nouă, dar şi cu toate locurile ocupate. „Mai întâi de toate, începem noul an cu noi echipe de conducere la nivelul universităţii: de la decan la prodecani şi decani, dar şi cu toate locurile ocupate, atât cele de la buget, cât şi cele de la taxă”, a completat rectorul UAIC.

Printre obiectivele de viitor ale conducerii universităţii se numără menţinerea şi consolidarea prestigiului naţional şi internaţional al instituţiei de învăţământ, concentrarea pe importanţa unor clădiri esenţiale pentru Universitate, cum ar fi Casa Universitarilor, clădirea Romtelecom sau Corpul E, dar şi centrarea pe student şi PE nevoile sale. De asemenea, pe viitor, este posibil să fie introdus concursul de admitere la cât mai multe facultăţi, pentru a ridica standardele de calitate şi nivelul de pregătire al „cuziştilor”. 

 

* * *

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” în cifre:

5.405 – boboci în noul an universitar

12.677 – studenţi studii de licenţă ani superiori

5.490 – masteranzi

846 – doctoranzi

744 – cadre didactice titulare

97 – cercetători ştiinţifici

569 – angajaţi - personalului administrativ

92 – personal didactic auxiliar

26.320 - numărul total al membrilor universităţii