Calendarul înscrierii la pregătitoare şi clasa I - CIRCUMSCRIPȚII ȘCOLARE
Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017 au fost aprobate, la finalul săptămânii trecute, de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). În document este specificat că învăţământul obligatoriu cuprinde clasa pregătitoare. În aceste condiţii, începând cu anului şcolar 2016 - 2017, înscrierea copiilor în învăţământul primar nu va mai fi posibilă înscrierea în clasa I, fără ca elevul să fi urmat clasa pregătitoare. „Ministerul Educaţiei rămâne ferm în decizia sa: înscrierea în clasa pregătitoare trebuie să fie obligatorie, începând cu anul şcolar 2016-2017, datorită eficienţei demonstrate în reducerea decalajelor dintre elevi şi în diminuarea riscului de abandon şcolar”, explică oficialii din MENCS.
Copiii care nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2015-2016 şi care au împlinit vârsta de 7 ani până la data de 31 august 2016, inclusiv, vor putea fi înscrişi în clasa I, în perioada 22 - 28 februarie, însă doar după ce inspectoratele şcolare verifică motivul amânării înscrierii copiilor. Ulterior, după o analiză punctuală, situaţia centralizată trebuie aprobată la nivelul ministerului o situaţie centralizată. La nivelul judeţului Iaşi, există doar aproximativ 1.770 locuri disponibile pentru înscrierea direct în clasa I.
Citiţi şi Dispar inspectoratele şcolare?
Înscrierea în clasa pregătitoare
Fiecare unitate de învăţământ cu clase pregătitoare va organiza, în perioada 24 februarie - 3 martie, câte o „Zi a porţilor deschise”. Evaluarea gradului de dezvoltare psihosomatică a copiilor se va realiza în intervalul 23 februarie - 16 martie, iar între 29 februarie şi 18 martie, părinţii vor putea completa, online sau la unitatea de învăţământ, a cererilor-tip de înscriere. Prima etapă de repartizare la şcoala de circumscripţie sau la o altă unitate de învăţământ, în baza cererilor-tip şi a documentelor depuse de părinţi, este programată între 21 şi 26 martie, cea de-a doua debutând pe 29 martie. Anual, în judeţul Iaşi, sunt alocate aproximativ 8.500 de locuri în clasa pregătitoare. Andreea IGNEA
Lista locurilor libere pentru înscrierea copiilor direct în clasa I, din judeţul Iaşi
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile