Cât costă un loc în căminele studenţeşti
Aproximativ 17.500 de locuri oferă cele cinci universităţi de stat din Iaşi pentru cazarea în căminele studenţeşti. Mult prea puţine comparativ cu numărul de studenţi, motiv pentru care emoţiile repartizării sunt mari. La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I. Ionescu de la Brad” (USAMV) Iaşi sunt disponibile 1.500 de locuri în cele patru cămine, tarifele fiind cuprinse între 126 lei (în cameră cu cinci paturi) şi 151 lei (în cameră cu 3 paturi) pentru studenţii la buget, respectiv între 230 lei şi 255 lei pentru cei la taxă. O primă repartizare a fost făcută deja pentru studenţii admişi în anul I la facultăţile USAMV, cazarea acestora realizându-se până astăzi, 18 septembrie. Ulterior, în perioada 19-20 septembrie sunt programaţi studenţii din anii II-VI, o nouă etapă pentru completarea locurilor rămase libere şi redistribuire având loc pe 21 şi 22 septembrie.
Citeşte şi Profesorii sunt indignaţi de soluţiile Guvernului
Tarife de până la 430 lei la Medicină
De asemenea, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) Iaşi, instituţie care asigură aproximativ 1.600 de locuri în căminele proprii, a fost generat clasamentul studenţilor care a dreptul la cazare, repartizarea pe cameră încheindu-se astăzi, 18 septembrie. În continuare, cazarea studenţilor din anii II-VI se va realiza pe 24 şi 25 septembrie, iar a celor din anul I pe 26 şi 27 septembrie. „Cererile de cazare pentru masteranzii din anul I se vor depune personal la sediul Biroului Executiv de Cazare din căminul E5 în perioada 21-23 septembrie, între orele 09.00 – 15.00. De asemenea, cererile pentru a doua sesiune se vor depune personal la sediul Biroului Executiv de Cazare în perioada 24 - 26 septembrie”, anunţă oficialii UMF. În ceea ce priveşte tarifele, studenţii bursieri ai statului român sau părinţi cadre didactice vor achita între 90 lei şi 430 lei pe lună, iar cei cu subvenţie simplă între 140 lei şi 430 lei.
Citeşte şi Bâlbâieli ministeriale în prima zi de şcoală
Cele mai multe locuri, la „Cuza” şi Politehnică
6.100 de studenţi vor putea fi cazaţi în căminele Universităţii „Al.I. Cuza” (UAIC), repartizarea locurilor către facultăţi urmând a fi realizată pe 19 septembrie, iar a beneficiarilor pe 26 septembrie. În perioada 27-30 septembrie vor fi eliberate dispoziţiile individuale şi se va face efectiv cazarea. Dispoziţiile pentru studenţii care nu s-au cazat vor fi anulate pe 1 octombrie (ora 15.00), când va fi raportată şi situaţia locurilor rămase libere. Procesul de cazare în căminele UAIC va continua pe 2 octombrie, beneficiari fiind studenţii care nu au primit în etapa anterioară dreptul de cazare, în ordinea mediilor. Până pe 2 noiembrie, facultăţile trebuie să ocupe locurile alocate rămase libere. În funcţie de cămin şi de numărul de paturi din cameră, studenţii UAIC vor achita pe lună sume cuprinse între 120 lei şi 550 lei.
Cursanţii Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” (TUIASI), pe de altă parte, au la dispoziţie 8.000 de locuri în căminele instituţiei. Cazarea acestora se va face începând cu 27 septembrie, acesta realizându-se diferenţiat în funcţie de facultate. În acest caz, tarifele lunare pentru un loc în cameră sunt cuprinse între 90 lei şi 170 lei pentru studenţii la buget. Andreea IGNEA
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile