Cea mai veche universitate va trece printr-un audit extern
Auditul privind resursele umane pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic va avea în vedere, printre altele, analiza fundamentării numărului de posturi, realizarea obiectivelor asumate la nivelul fiecărei structuri administrative, analiza modului în care sarcinile şi responsabilităţile din fişele de post sunt în concordanţă cu cerinţele postului şi analiza gradului de încărcare a fişei postului aferentă fiecărui angajat. De asemenea, se va evalua gradul de încărcare cu personal al fiecărei structuri administrative. Au fost primite în total 6 oferte, ce au fost evaluate în această săptămână.
După anunţarea câştigătorului şi semnarea contractului, misiunea de audit extern va putea începe în condiţii de legalitate.„A fost declanşată procedura, a fost postată pe SEAP şi s-a declarat un câştigător. Încheiem vineri (n.r. - astăzi) contractul şi va începe auditul extern pe cele două componente: financiar şi resurse umane. Eu sunt convins că, urmare a acelui audit, vom avea şi lucruri de îmbunătăţit, mai generic vor fi standarde administrative de eficienţă economică ce trebuiesc permanent îmbunătăţite”, a explicat rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prof.univ.dr. Tudorel Toader.
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile