INCHIDE

Cel mai mare salon de invenții din Europa de Sud-Est

 Euroinvent este un eveniment european de elită în domeniul inovării și cercetării, care promovează creativitatea românească în context european, și a celei europene în context internațional, prin expunerea contribuțiilor școlilor academice, a institutelor de cercetare, dar și a inventatorilor individuali. Totodată, Euroinvent este singurul salon de invenții din România care se desfășoară cu sprijinul IFIA („Federația Internațională a Asociațiilor Inventatorilor”) și WIIPA („Asociația Mondială a Invențiilor și a Proprietății Intelectuale”).

„Vineri și sâmbătă (20 și 21 mai 2016) publicul și specialiștii vor putea vedea peste 500 de creații din 42 de țări, din toate domeniile: de la autovehicule la software, de la cosmetice la nano-tehnologii, invenții și cercetări care se vor întrece pentru a lua marile premii puse la bătaie de organizatori”, a explicat asist. univ. dr. ing. Andrei Victor Sandu din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” și președintele Forumului Inventatorilor Români.

La ediția din acest an, organizatorii au pregătit pentru toți vizitatorii o serie de expoziții și evenimente spectaculoase: Expoziția de Invenții și Cercetări, Conferința Internațională a Cercetării Inovative, Salonul Tehnico-Științific, Artistic și de Carte Literară și Expoziția Europeană de Artă Vizuală. „Organizat pentru prima dată în 2009 – Anul European al Creativității, la inițiativa Centrului de Informare Europe Direct Iași și a Forumului Inventatorilor Români, cu sprijinul a două dintre cele mai cunoscute universități din România: Universitatea Al. I. Cuza Iași și Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iași, EUROINVENT se desfășoară de anul trecut (n.r. 2015) în parteneriat cu instituții academice de prestigiu internațional: Universiti Malaysia Perlis, Ubudiyah University Indonezia și Malaysian Research & amp; Innovation Society”, a declarat ing. Paul Matei, coordonatorul Centrului de Informare Europe Direct Iași. Diana MOLDOVANU