Competiţie ştiinţifică de tradiţie la „Cuza”
Competiţia reuneşte anual cadre didactice şi studenţi de la cele mai prestigioase facultăţi de drept din ţară, dintre care: Universitatea din Craiova, Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi Universitatea de Vest, din Timişoara. Anul acesta, Universitatea de Stat din Chişinău este invitatul special al evenimentului. Probele „Hexagonului facultăţilor de drept” sunt împărţite în două secţiuni: cea ştiinţifică, în care sunt prevăzute întreceri pe teme de drept civil, drept penal sau drept constituţional şi cea sportivă, care cuprinde competiţii de fotbal, streetball, şah sau tenis de masă. Concursul a debutat în anul 1970, sub denumirea „Triunghiular” şi are ca scop principal preocuparea pentru excelenţă în selecţia şi pregătirea studenţilor şi în cercetarea ştiinţifică desfăşurată de cadrele didactice. Diana MOLDOVANU
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile