INCHIDE
Concluziile unui proiect de amploare, prezentate la Iaşi
Proiectul GENESIS a avut drept obiectiv principal constituirea unei prime baze de date DNA pentru regiunea de la est de Carpaţi şi analiza multiplă a acesteia. Derularea proiectului, precum şi dezvoltările ulterioare, vor permite construirea unui nou discurs în care sunt implicate totalitatea studiilor clasice şi ştiinţele. În cadrul evenimentului vor conferenţia specialişti în domeniu din mai multe oraşe din ţară.
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
La Iași, Crăciunul a luat-o razna. Moșul vine din octombrie, la ofertă
La Iasi, Crăciunul a luat-o razna. Mosul vine din octombrie, la ofert ...
Muncitorii din Asia schimbă piața muncii din Iași. Mii de angajări
* peste 4.600 de cetăteni din afara Uniunii Europene aveau drept de s ...
Cultura independentă din Iași pierde teren. Teatre dispărute, galerii care rezistă
* in timp ce unele scene alternative au dispărut, artele vizuale cont ...
Rețeta zilei: Prune afumate cu orez și ceapă, o mâncare mănăstirească uitată
* dulce, usor afumată, cu orez cremos si ceapă rumenită, această m ...
Cum pregătești intrarea în clădire pentru sezonul rece: ștergătoare din aluminiu și covorașe profesionale
Cum pregătesti intrarea in clădire pentru sezonul rece: stergătoare ...
Ce factori contează atunci când alegi zona unui apartament?
Ce factori contează atunci cand alegi zona unui apartament? &nbs ...
Moldova crește, dar rămâne săracă. Avertismentul de la Iași
* Business Outlook 2026 aduce in prim-plan decalajele economice d ...
Iași 2030. Orașul inteligent, între investiții și realitate
* digitalizarea administratiei si transportul nepoluant sunt două din ...
Tot mai mulți ieșeni fără permis și băuți, prinși de polițiști în trafic
* o femeie cu 0,88 mg/l alcool pur in aerul expirat a lovit două masi ...
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
* la aproape un an si jumătate de la disparitia celebrului comp ...
Respirația copilului în somn: când merită o evaluare de specialitate
Respiratia copilului in somn: cand merită o evaluare de specialitate
...
Schimbare importantă în Petrol și Gaze din Marea Neagră care poate influența piața energetică
Mazarine Energy din Olanda urmează să preia Black Sea Oil & Gas ...
Suceava, sub asediul urșilor! 144 de exemplare pot fi recoltate
* autoritătile recunosc că preventia nu este suficientă * peste 1.1 ...
Festivalurile umplu Iașul. Turismul pierde bani și oaspeți
* peste 68.000 de participări fizice raportate la FITPTI, FILIT si Cl ...
Datoriile primăriilor din Iași, plătite la ANAF, nu în conturile firmelor
* sase primării din judetul Iasi figurau cu plăti restante de peste ...
Geometria secretă a picturii, dezvăluită de prorectorul UNAGE
* 34 de picturi si trei sculpturi si instalatii semnate de artistul ie ...
Codul QR pe bonurile fiscale, amânat. Firmele din Iași scapă de amenzi
* statul nu este pregătit să aplice propriile reguli * aproximativ u ...
COMUNICAT DE PRESĂ Încheierea proiectului „Exploratori prin poveste”, implementat de Asociația Suflet Senin
Asociatia Suflet Senin anuntă finalizarea cu succes a proiectulu ...
Weekend incendiar la Iași: Halloween, spectacole și festivaluri
* trei zile cu premiere teatrale, balet, concerte, expozitii si petrec ...
Pensii 2027 Ce schimbări apar în modul de finanțare
Rectificarea bugetară aduce modificări la veniturile si cheltuielile ...