Dezbateri pentru propunerile de studiu din clasele gimnaziale
Reconfigurarea curriculară la nivelul claselor gimnaziale, prin cele trei planuri cadru propuse de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), a determinat organizarea a trei dezbateri publice la nivelul judeţului Iaşi, organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). Prima dintre acestea este programată mâine, 19 ianuarie, începând cu ora 12.00, în Sala de Conferinţe „M. Eminescu” a Hotelului Astoria. Cel de-al doilea eveniment va avea loc miercuri, 20 ianuarie, de la ora 12.00, la Colegiul Naţional. Cea de-a treia dezbatere publică va fi găzduită joi, 21 ianuarie, de la ora 12.00, la Casa de Cultură „M. Sadoveanu” Paşcani, evenimentul aducând alături participanţi din zonele Paşcani, Hârlău şi Târgu Frumos.
Citește și Soluţie de compromis la Universitatea „Al. I. Cuza”
Prima parte a evenimentului va debuta cu o prelegere susţinută de Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi, fiind realizată o introducere în temă şi urmată de intervenţii ale altor cadre didactice inspectori de specialitate. Cea de-a doua parte va cuprinde intervenţii ale participanţilor privind viziunea şi relevanţa planului-cadru în evoluţia şcolarului, fiind incluse propuneri şi soluţii. „Peste 550 de cadre didactice – directori, profesori de limba română, educaţie tehnologică, geografie, istorie şi ştiinţe socio-umane – inspectori şcolari, elevi reprezentând Consiliul Judeţean al Elevilor Iaşi şi reprezentanţi ai părinţilor îşi vor exprima convingerile şi argumentele în cadrul acestor dezbateri, într-un demers comun de articulare a oportunităţilor sau a limitelor educaţionale implicate de aceste noi documente curriculare, aspecte identificate de specialişti, practicieni, beneficiari şi parteneri ai şcolii, demers util şi necesar pentru facilitarea accesului la schimbul de idei şi de bune practici şi pentru îmbunătăţirea şi eficientizarea continuă a sistemului educaţional”, precizează organizatorii.
Gabriel Liviu Ispas, secretar de stat în cadrul MENCS, este invitat în cadrul evenimentului, alături de prorectorul Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi, Carmen Creţu, şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organizaţiilor sindicale ieşene, dar şi ai unor ONG-uri. Andreea IGNEA
Citește și Dezbatere pentru înscrierea în învăţământul primar - CALENDARUL ÎNSCRIERILOR
* * *
3
Acesta este numărul de planuri-cadru pentru învăţământul gimnazial
Subiecte asemanatoare
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile