Doi profesori de la „Cuza”, reprezentanţi ai Ministerului Cercetării
Mai exact, prof. univ. dr. lonel Mangalagiu, Prorector pentru programe de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoştinţe, a fost desemnat membru în Consiliul Naţional al Cercetării ştiinţifice (CNCS), iar prof. univ. dr. Adriana Zaiţ, Director al Departamentului Interdisciplinar Socio-Uman, a devenit membră în Colegiul Consultativ pentru Cercetare – Dezvoltare şi Inovare (CCCDI).
Consiliul Naţional al Cercetării ştiinţifice este organismul care acordă consultanţă Ministerului Cercetării şi Inovării în ceea ce priveşte finanţarea, monitorizarea şi evaluarea activităţilor de cercetare ştiinţifică din România. Membrii săi stabilesc standardele, criteriile şi indicatorii de calitate pentru cercetarea ştiinţifică, auditează periodic activitatea de cercetare şi realizează anual un raport privind starea cercetării ştiinţifice la nivel naţional. De asemenea, membrii Consiliului au un rol esenţial în conceperea instrumentelor de finanţare pentru cercetare, dar şi în evaluarea şi asigurarea calităţii şcolilor doctorale. În total, consiliul are 21 de membri.
Colegiul Consultativ pentru Cercetare-Dezvoltare şi Inovare asigură, la nivel naţional, suportul ştiinţific specializat în elaborarea politicilor şi strategiilor în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării. Acesta sprijină Ministerul Cercetării şi Inovării în coordonarea, evaluarea şi monitorizarea activităţilor de cercetare ştiinţifică din România şi este format din 37 de membri.
Cei doi reprezentanţi ai Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi au fost numiţi în urma unui proces de selecţie desfăşurat la nivel naţional.
Subiecte asemanatoare
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile