Echipă managerială completă la „Agronomie”
În Şedinţa de Senat de joi, 31 martie, au fost validaţi cei patru decani selectaţi. Astfel, prof. univ. dr. Costel Samuil (Facultatea de Agricultură), prof. univ. dr. Lucia Draghia (Facultatea de Horticultură), prof. univ. dr. Paul-Corneliu Boişteanu (Facultatea de Zootehnie) şi prof. univ. dr. Gheorghe Savuţa (Facultatea de Medicină Veterinară) sunt decanii validaţi ai USAMV.
„Este o echipă cu responsabilităţi noi. Deşi persoanele alese nu sunt cadre didactice noi, totuşi, responsabilităţile pe care le au sunt în proporţie de 90% noi. Cred că vom face echipă bună şi sper că vom reuşi să ducem la bun sfârşit strategia pe care ne-am propus-o pentru următorii patru ani”, a declarat Vasile Vîntu, rectorul USAMV Iaşi.
Echipa managerială este completată de prorectorii: prof. univ. dr. Benone Păsărin (activitate educaţională), prof. univ. dr. Liviu-Dan Miron (activitatea de cercetare ştiinţifică, inovare, transfer tehnologic şi relaţii internaţionale), prof. univ. dr. Teodor Robu (activitatea instituţională, patrimoniu şi relaţii cu mediul de afaceri) şi prof. univ. dr. Vasile Stoleru (activităţi sociale, studenţeşti şi relaţii cu alumni). Diana MOLDOVANU
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile