Final de admitere la Medicină - rezultate
Emoţiile celor 2.800 de candidaţi la specializările Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) Iaşi au luat final ieri, 23 iulie. După ce îşi aflaseră deja note obţinute la testul grilă de admitere, susţinut pe 22 iulie, aceştia au putut consulta ieri listele cu rezultatele admiterii. „După ce domnul profesor mi-a spus nota de la test, am ştiut că nu voi avea probleme să fiu acceptată la buget, dar chiar şi aşa simţeam că timpul a stat în loc până la aflarea rezultatelor. Acum mă pot bucura de vacanţă, doar din toamnă încep cu adevărat să învăţ pentru viitorul meu”, povesteşte Alina, viitoare studentă la Facultatea de Medicină.
Citește și Georgiana Antoce: „Aş spune că psihoterapia este o traducere a cuvântului DRAGOSTE”
În total, au participat 2.801 candidaţi pentru 1.295 locuri la buget şi taxă în lei scoase la concurs în sesiunea de admitere din iulie (cele 637 locuri la taxă în valută vor fi disponibile în sesiunea din septembrie), dintre aceştia 2.598 au susţinut testul de admitere, optând pentru specializările din domeniul „sănătate”. Toate locurile la buget distribuite celor patru facultăţi ale UMF au fost ocupate, alţi 1.729 de candidaţi având posibilitatea de a se înscrie la studiile de licenţă la taxă, însă în limita locurilor disponibile. Spre exemplu, la specializarea Medicină, listele cu candidaţii care pot opta pentru locurile la taxă ajunge la 845, în timp ce cifra de şcolarizare este de 180.
Contestaţii pot fi depuse în termen de 48 de ore de la afişarea rezultatelor. De asemenea, în continuare, candidaţii admişi trebuie să completeze dosarul de înscriere la specializarea respectivă, pentru a fi înmatriculat. Andreea IGNEA
Citește și Amintiri din preajma morţii FOTO / VIDEO
* * *
Ultimele medii de admitere pe locurile la buget ale UMF în anul 2015
Facultatea de Medicină
- Medicină: 9,45
- Nutriţie şi dietetică: 7,26
- Asistenţă medicală generală: 7,85
Facultatea de Medicină Dentară
- Medicină dentară: 8,67
- Tehnică dentară: 8,10
Facultatea de Farmacie: 8,36
Facultatea de Bioinginerie Medicală
- Bioinginerie: 8,53
- Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare: 7,11
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile