Gala Excelenţei în Educaţie şi-a desemnat câştigătorii
Dimensiune font:
Cele cinci universităţi ieşene, Inspectorul Şcolar Judeţean şi Primăria Municipiului Iaşi au oferit distincţii pentru meritele deosebite şi contribuţiilor aduse în educaţia şi cultura ieşeană.
Festivalul Internaţional al Educaţiei 2014 a debutat aseară, 20 iunie, cu Gala de Excelenţă, un eveniment care a premiat personalităţi care au avut un cuvânt de spus în mediul universitar, academic ieşean. Gala, prezentată de cunoscuţii actori ieşeni Daniela Nane şi Adrian Păduraru, a fost presărată cu momente artistice oferite de Andrei Naidin, dar şi dans spaniol şi rusesc. „Sunt onorat să particip la acest eveniment extraordinar! Deja s-a spus ceea ce voiam să zic. Aş mai avea de adăugat doar atât: dacă vrem să ştim istoria şcolii, trebuie să căutăm, mai întâi, istoria oraşului şi cât de mult a ştiu să investească în cultură, educaţie, dar şi sănătate, aş spune. Dacă e să comparăm Iaşiul cu Harvard, acesta are o istorie mai vastă decât ultimul care a început doar cu o cameră în care studiau şase tineri”, a punctat Remus Pricopie, ministrul educaţiei, prezent la eveniment.
Primul premiu acordat a fost cel al Universităţii Tehnice „Gh. Asachi”, prezentat de prorectorul Daniel Condurache, pentru excelenţă în cercetare. Acesta a fost înmânat de ministrul educaţiei unui grup de patru tineri – studenţii Ionuţ Cenac Adrian Bulat, Emil Codrea şi doctorandul Valentin Siriteanu – coordonaţi de profesorul Robert Lupu. Aceştia au creat, din nevoia de ajuta un coleg, un dispozitiv care permite persoanelor imobilizate să poate transmite mesaje scrise şi audio prin puterea ochiului.
Cel de-al doilea premiu, acordat de Universitatea „Al. I. Cuza”, avându-l ca reprezentant pe rectorul Vasile Işan, a fost pentru excelenţa în Fizică. Academicianul Viorel Barbu este cel care a înmânat distincţia profesorului Cristian Stelea, absolvent al universităţii în anul 1999 şi recunoscut internaţional pentru contribuţiile pe care le-a adus domeniului.
Universitatea de Arte „G. Enescu”, prin prezenţa rectorului Atena Elena Simionescu, a oferit premiul profesorului şi dirijorului Nicolae Gîscă, distincţie acordată de episcopul Bisericii Romano-Catolice, PS Petru Gherghel.
Inspectorul şcolar general, Camelia Gavrilă, alături de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, fost elev al Iaşului, a oferit două premii. Astfel, unul a fost pentru domeniul ştiinţelor, fiindu-i acordat Paulei Gavrilescu, profesor şi director adjunct al Colegiului Naţional „E. Racoviţă”. Cea de-a doua distincţie a fost acordată pentru excelenţa în domeniul limbii şi literaturii române Mihaelei Doboş, profesor la Colegiul „C. Negruzzi”, având numeroase lucrări publicate.
Fostul ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, a înmânat premiul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I. Ionescu de la Brad” profesorului Ioan Vacaru-Opriş. În acest sens, rectorul universităţii, Vasile Vîntu, a prezentat în câteva cuvinte lunga activitate didactică, publicistică şi de cercetare a profesorului.
Următoarea recunoaştere şi recompensare a meritelor a fost prin premiul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa”, înmânat de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan. Acesta a fost acordat medicului oftalmolog şi profesorului Dorin Chisăliţă.
Cel de-al optulea premiu a fost acordat de primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, şi înmânat de mitropolitul Teofan academicianului şi istoricului Alexandru Zub.
La finalul Galei de Premiere, Ecaterina Andronescu a oferit diplome de merit rectorilor celor cinci universităţi ieşene, colegiilor Naţional, „Racoviţă” şi „Negruzzi”, ca şi academicianului Alexandru Zub şi primarului Nichita. Evenimentul a fost urmat în cea de-a doua parte a evenimentului de un spectacol de teatru - „O noapte Furtunoasă”, în regia lui Gelu Colceag. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau