Gala Premiilor de Excelenţă la Palatul Copiilor
Elevii Palatului Copiilor Iaşi vor fi recompensaţi vineri, 4 decembrie, pentru reuşitele importante pe care le-au avut în anul şcolar încheiat. Gala Premiilor de Excelenţă va avea loc de la ora 13.00, în sala „Eminescu” din cadrul Hotelului „Astoria”.
Citește și EXCLUSIV Fotografiile ofiţerilor care au luptat pentru păstrarea Marii Uniri
Categoriile după care s-a realizat jurizarea au fost: Premiul pentru rezultatele înregistrate în cadrul concursurilor din Calendarul Ministerului Educaţiei şi Cercetăţii Ştiinţifice, la nivel individual şi pe echipe, respectiv formaţii şi ansambluri, Premiul pentru debut, Premiul pentru întreaga activitate, Premiul pentru elevul sau eleva anului. „Ca o noutate, începând din acest an se va decerna premiul pentru Profesorul anului - Magister summa cum laudae. De asemenea, vor fi recompensate şi Proiectele educative de succes internaţionale, naţionale şi judeţene. La această Gală de Excelenţă vor fi premiaţi peste 50 de elevi şi cadre didactice de la Palatul Copiilor Iaşi şi de la filialele din judeţ”, a anunţat Ana Hegyi, purtător de cuvânt al Palatului Copiilor Iaşi. Andreea IGNEA
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile