Gest impresionant al elevilor de la Informatică

default

Dimensiune font:

| 29-09-2015 11:58

Un grup de elevi de la Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” Iaşi şi-a petrecut vacanţa de vară venind în sprijinul persoanelor aflate în dificultate. Tinerii au derulat o serie de activităţi cu caracter umanitar pentru refugiaţii ucrainieni, iar vineri se vor întâlni cu una dintre familiile care s-a stabili în România. 

Impresionaţi de drama pe care o trăiesc refugiaţii ucrainieni, elevii Liceului Teoretic de Informatică „Gr. Moisil” Iaşi s-au implicat într-o serie de acţiuni de voluntariat cu caracter umanitar, demonstrând că, în ciuda vârstei fragede, au înţeles adevăratul sens al solidarităţii umane. În luna august, tinerii ieşeni au participat la o amplă acţiune de voluntariat, ce a constat în renovarea a două gospodării puse la dispoziţie de localnicii din Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, persoanelor care şi-au pierdut locuinţele în urma conflictelor armate din regiunea Lugansk, Ucraina. De asemenea, în timpul vacanţei şcolare, voluntarii de la „Gr. Moisil” au organizat un turneu de tenis, un concurs de ciclism şi un spectacol cultural-artistic, având ca parteneri autorităţile locale, firme şi instituţii.

Aceste activităţi au fost derulate în cadrul proiectului iniţiat de tinerii informaticieni „Solidari cu cei de lângă noi! 112 pentru Ucraina”. „Elevii noştri, mulţi dintre ei olimpici la informatică, s-au implicat trup şi suflet în acest proiect, în fiecare activitate pe care am desfăşurat-o pentru aceste persoane care suferă din cauza conflictelor militare din Ucraina. Una dintre activităţi a constat în renovarea a două locuinţe oferite de autorităţile locale din Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru refugiaţii ucraineni. La începutul lunii septembrie, chiar când aveam un alt eveniment din acest proiect, prima familie a ajuns în Măgura Ilvei. Este vorba despre o familie cu şapte copii, dintre care unul a rămas în Ucraina, iar cei care au venit aici au vârstele cuprinse între 2 ani şi 17 ani”, a povestit profesorul Daniela Anghelescu, profesor coordonator al grupului de elevi de la Liceul Teoretic de Informatică „Gr. Moisil”.

Citește și Monitor pentru gestionarea fondurilor destinate tinerilor

Trup şi suflet pentru persoanele în dificultate
Fondurile pe care au reuşit să le adune prin aceste evenimente caritabile vor fi oferite familiei Tuchalin din Ucraina care s-a stabilit în Măgura Ilvei şi Asociaţiei „Vasile Voiculescu”, partener în proiectul iniţiat de tinerii informaticieni „Solidari cu cei de lângă noi! 112 pentru Ucraina”. În acest sens, elevii informaticieni, alături de profesorii coordonatori Anamaria Ghiban şi Daniela Anghelescu, vor merge vineri, 2 octombrie, în localitatea bistriţeană. „Vom merge să cunoaştem familia şi să le oferim o parte din fondurile pe care le-am strâns prin evenimentele caritabile, cealaltă parte urmând a fi donată Fundaţiei Vasile Voiculescu. Va fi o întâlnire emoţionantă pentru noi, ca profesori, dar mai ales pentru elevii noştri, pe care cu siguranţă îi va marca în mod pozitiv”, a încheiat Daniela Anghelescu. Acţiunea are şi un alt scop, deosebit de important pentru familiile de refugiaţi, cel de susţinere a persoanelor aflate în dificultate, în vederea integrării acestora în comunitatea de la Măgura Ilvei. Andreea IGNEA

* * *
„În contextul socio-politic actual, elevii Liceului Teoretic de Informatică Grigore Moisil au înţeles adevăratul sens al solidarităţii umane şi doresc să sensibilizeze opinia publică în legătură cu suferinţa celor de lângă noi, promovând drepturile omului şi respectarea acestora, stimulând implicarea directă în acţiuni de eradicare a sărăciei la nivel global” - Carmen Losonczy, directorul instituţiei de învăţământ preuniversitar.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei