INCHIDE

Informaticienii de la „Cuza”, premiaţi internaţional

 Echipa, formată din Ciprian Amariei, Paul Diac şi Emanuel Onica, a participat în premieră la acest concurs.

Citeşte şi Şcoală de vară la „Cuza”

DEBS Grand Challenge este o competiţie organizată anual în cadrul ACM International Conference on Distributed and Event-Based Systems. Aceasta constă în rezolvarea unei probleme preluate dintr-un context real ce presupune procesare pe un flux continuu de date (evenimente). Problema din acest an a vizat analizarea unor date în format RDF, produse de senzori integraţi în maşini de producţie din linii de asamblare, în vederea detecţiei de anomalii.

În faza semifinala din acest an s-au calificat şapte echipe reprezentând următoarele organizaţii: UAIC România, Rice University USA, Universitatea din Stuttgart - Germania, Universitatea Naţională Chungnam/ Institutul de Cercetare Corea, Technion Israel/IMT Atlantique France, WSO2 Inc. USA şi Universitatea Naţională din Galway, Irlanda. Implementările propuse de primele patru echipe s-au calificat pentru faza finală, câştigătoarea fiind desemnată pe baza performanţei şi corectitudinii determinate în evaluări.