Interimat la conducerea celei mai vechi universităţi
Dimensiune font:
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) a transmis ieri, 26 februarie, o adresă Senatului Universităţii „Al.I. Cuza” (UAIC) Iaşi pentru a propune un „ordonator de credite interimar”, atribuţie pe care o deţine rectorul instituţiei. „Această adresă a fost transmisă Senatului universitar deoarece pe 29 februarie se încheie mandatul rectorului Vasile Işan, iar procedura de analiză a dosarului rectorului ales încă nu a fost finalizată. Astfel, luni, pe 29 februarie, la ora 12.00, ne vom întruni în şedinţă şi vom propune un ordonator de credite interimar. La finalul şedinţei vom transmite rezultatul Ministerului Educaţiei”, a spus Ovidiu Gabriel Iancu, preşedintele noului Senat al UAIC, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”. Ideal ar fi ca viitorul ordonator de credite interimar să fie un membru al actualului Senat, care deţine şi mandatul de prorector, iar unul dintre cei care corespund criteriilor este Gheorghe Iacob.
Citiți și La mulţi ani, domnule PROFESOR!
Situaţia a fost creată din cauza calendarului şi metodologiei de alegeri defectuos elaborate. Dosarul alegerilor a fost transmis MENCS luni, 22 februarie, şi a fost primit a doua zi. Astfel, între ziua în care a fost transmis dosarul cu rezultatul alegerilor pentru Rectoratul UAIC şi momentul în care încetează mandatul lui Vasile Işan (pe 29 februarie) nu trec mai mult de câteva zile lucrătoare. Emiterea ordinului de confirmare a rectorului (deci, a ordonatorului de credite) în funcţie de către MENCS este practic imposibil de realizat în trei – patru zile, având în vedere şi că în legislaţie este prevăzut un termen de „30 de zile de la data selecţiei” pentru emiterea respectivului ordin. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau