O elevă din Iaşi a obţinut punctaj maxim la Olimpiada Internaţională de Franceză
Maria-Ilinca Gângă a cumulat punctajul maxim la proba individuală, fiind recompensată cu premiul I la proba individuală, dar şi cea pe echipe. Ieşeanca s-a calificat la faza internaţională datorită punctajului obţinut la Olimpiada Naţională de limbi Romanice, cumulând 97 de puncte, alături de Diana Militaru (clasa a XI-a la Colegiul Naţional „M. Eminescu” Bucureşti), şi Andreea Cezara Pletea (clasa a XI-a la Colegiul Naţional „G. Coşbuc” Bucureşti) participând la categoria „predare în regim normal”.

„Participarea mea la Olimpiada Internaţională de Limba Franceză şi premiul obţinut se datorează muncii şi efortului depuse cu drag şi plăcere şi, nu în ultimul rând, susţinerii avute din partea celor apropiaţi. Experienţa din Cluj are meritul de a mă fi reconfortat în convingerea că studierea limbii franceze va sta la baza formării mele viitoare şi că drumul meu este deja stabilit pe o direcţie care nu poate face decât să mă bucure”, povesteşte Maria-Ilinca Gângă. De asemenea, din lotul naţional au făcut parte Irina Elena Ioniţă (clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Al.I. Cuza” Ploieşti), Andrei Mircea David (clasa a XII-a la Şcoala Generală Bucureşti) şi Marie-Rose Kristine Pop (clasa a XI-a la Liceul Teoretic „M. Eminescu” Cluj-Napoca), participând la categoria „predare în regim intensiv/bilingv”.
Centrul inventicii mondiale se mută la Iaşi
Olimpiada Internaţională de Limbă Franceză a avut loc în perioada 7-10 mai la Cluj-Napoca, România fiind ţara organizatoare a primei ediţii. Competiţia a reunit 36 de elevi din Albania, Armenia, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova şi România, fiecare dintre state participând cu şase elevi din clasele a XI-a şi a XII-a. Andreea IGNEA
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile