INCHIDE

Oportunităţi de studiu şi practică în Japonia

 Programul constă în plasamente industriale pentru studenţii din Uniunea Europeană şi se desfăşoară din luna Septembrie până în luna August a anului următor, astfel încât să coincidă cu anul universitar din statele membre ale Uniunii Europene. Întregul program are loc în Japonia, unde studenţii vor învăţa totul despre această ţară, în cadrul unui seminar de o săptămână, vor învăţa limba japoneză, în cadrul unui curs intensiv de limbă desfăşurat pe parcursul a patru luni şi vor învăţa secretele marilor companii japoneze, în cadrul stagiului de pregătire propriu zis, care se va desfăşura într-o companie japoneză, timp de opt luni. Printre obiectivele acestui program se numără studierea tehnologiilor avansate, învăţarea limbii japoneze, înţelegerea culturii japoneze, dar şi acumularea experienţei şi dezvoltarea viitoarei cariere profesionale a studenţilor. Studenţii interesaţi pot aplica pentru această oportunitate până pe 20 ianuarie 2017.