Parteneriat transfrontalier, premiat cu nivel maxim de excelenţă
Parteneriatul internaţional se derulează între Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iaşi, Spitalul „Dr. C.I. Parhon” şi Spitalul Republican din Chişinău şi este intitulat „ ISN Renal Sister Center”. Programul se desfăşoară sub egida Societăţii Internaţionale de Nefrologie şi presupune susţinerea financiară şi logistică a unui program de schimb între două centre de nefrologie, un centru emergent, în dezvoltare şi un centru consacrat.
Citește și Abandonul şcolar şi exodul absolvenţilor, problemele educaţiei ieşene
„Activitatea comună a acestor centre era cotată, până în prezent, la nivelul B de colaborare, fiind recunoscută drept o activitate utilă şi în conformitate cu planurile ISN. Această colaborare a început, cu ani în urmă, de la nivelul C, cu suport minim din partea Societăţii. Acordarea statutului de colaborare de nivel A este o recunoaştere a eforturilor făcute până în prezent şi a rezultatelor care au fost observate în formarea de noi specialişti în nefrologie în Republica Moldova. Aceste rezultate au permis creşterea activităţii de transplant renal în Chişinău, creşterea calităţii serviciilor de dializă cronică pentru pacienţii din Republica Moldova şi dezvoltarea de programe comune de cercetare”, au explicat reprezentanţii UMF Iaşi.
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Pensii mai mari în 2027 și calcule care pot schimba totul
Pacienții din Iași pot afla online unde se tratează pe banii CNAS
Iașul de acum 300 de ani, descoperit sub pământul Mitropoliei
„Martiri”, spectacolul care pune fanatismul sub lupă
Elita studenților de la FEAA învață afaceri direct de la antreprenori
Sfinții Cosma și Damian și povestea vindecărilor care au rămas vii în amintirea credincioșilor
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână