Proiecte ambiţioase pentru Universitatea „Petre Andrei”
Dimensiune font:
Anul universitar 2016 – 2017 va fi unul dificil pentru instituţia de învăţământ deoarece va trece printr-un amplu proces de reevaluare academică şi instituţională *noul an va aduce cu sine şi schimbarea imaginii universităţii
După ce toate universităţile de stat ieşene le-au urat bun venit în noul an universitar studenţilor lor, a venit rândul Universităţii private „Petre Andrei” (UPA) Iaşi să debuteze oficial în anul universitar 2016 – 2017.
Deşi au păşit bucuroşi în noul an, pe reprezentanţii UPA Iaşi îi aşteaptă un an dificil, întrucât trebuie să fie reevaluaţi de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). „Astăzi am inaugurat al 26-lea debut academic. Universitatea Petre Andrei din Iaşi, printre puţinele universităţi care a rămas acreditată în sistemul naţional de învăţământ, trebuie să se adapteze pieţei. În acest an universitar va trebui să facem un efort comun pentru a asigura funcţionarea la standarde de calitate a acestei universităţi. Anul acesta universitar va trebui să îi invităm pe cei de la ARACIS să reevalueze toate programele de studii şi universitatea la nivel instituţional”, a declarat prof. univ. dr. Doru Tompea, preşedintele Consiliului de Administraţie al UPA.
Proiect de rebranding
Printre proiectele anului 2016 – 2017 se numără şi schimbarea imaginii instituţiei de învăţământ. Oficialii universităţii au explicat că este un proiect de lungă durată care va fi început anul acesta şi care are ca scop principal adaptarea programelor universităţii la schimbările produse în învăţământul superior românesc. „Este un proiect al nostru de schimbare atât al manierei de funcţionare, cât şi a imaginii universităţii, în noul context care nu este specific doar Universităţii Petre Andrei, ci întreg învăţământului superior din România. Există această pierdere a apetitului pentru studii universitare. Încercăm şi noi să regândim maniera de organizare instituţională, încercăm să ne îndreptăm atenţia către noi proiecte, către noi specializări”, a declarat prof. univ. dr. PMP Tudor Pitulac, rectorul UPA Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau